Vedere de acum 50 de ani. Cum am învățat într-un liceul industrial în anii ‘70 și de ce mă trec fiori gândindu-mă la școala de astăzi

După ce-ai intrat în lift, am fugit la fereastră ca să-i văd pe oamenii de pe trotuar dacă întorc privirile după tine. Eram sigur că vei atrage toate privirile pe strada noastră. Eram pregătit să le strig de la etaj: „Este fiică-mea! Se duce la banchetul de absolvire a liceului!”. Eram turtit de emoție. A fost cea mai tare emoție a mea din liceul tău răvășit de pandemie, de brambureala profesorilor care s-au tot schimbat în decursul anilor și de greva asta care m-a lovit ca o măciucă în moalele capului și care, în cele din urmă, s-a terminat.

Mă tot holbam să apari pe stradă, în rochia pe care maică-ta a cumpărat-o de pe net, după multe refuzuri de-ale tale, dar nu știu cum, strada s-a întunecat. Și din bezna minții mele a apărut un adolescent cu pantaloni evazați și cămașă albă, călcată de mama, care se ducea emoționat la festivitatea de absolvire a liceului.

Eu n-am avut parte de banchet. Țineam în buzunarul de la spate o foaie împăturită de hârtie pe care îmi scrisesem discursul. Proful de Română îmi indicase: „Barbule, ai terminat al doilea în promoție, să pregătești un discurs!”. Proful, care era și secretar de partid pe organizația din liceu, nu mi-a trasat vreo indicație. Am scris discursul de capul meu. L-am citit cu înflăcărare în fața colegilor și profesorilor, adunați în cantina liceului. Cred că a fost un text lacrimogen, hai să spun adolescentin, dar nu m-am inspirat de niciunde, pentru că în acel an nu era inventat internetul, n-am băgat niciun citat din Preda, Eminescu sau Ceaușescu, l-am scris după cum m-a tăiat capul, nu ți l-aș fi arătat de rușine, dacă l-aș fi păstrat, tu oricum erai precipitată când ai plecat la banchetul tău.

Recomandări

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Cred că era „puțin” mai cald decât în ziua banchetului tău, dar nimeni nu s-a referit la schimbările climatice. Țin minte că picături de sudoare mi-au căzut de pe frunte pe hârtie în timp ce am citit. Am fost aplaudat, fără excese, fără „Bravo!”, parcă și colegii și profesorii se grăbeau să scape de nădușeala din cantină, noi – să ne vedem de pregătirea pentru Bac, profesorii – să organizeze sesiunea de Bac. 

După festivitate, proful de Română m-a felicitat: „Barbule, dacă vrei să ajungi scriitor trebuie să te faci membru de partid!”. Am râs ca prostul, bună glumă, dom profesor!

Dar eu, la vremea aceea, doream să mă fac inginer, nu scriitor. De aceea dădusem la cel mai bun liceu industrial din Galați, liceul numărul 1, ca să ajung inginer. Până atunci, liceul se mândrea cu procentajul ridicat de admiși la facultățile de inginerie. 

În 1977, la admiterea promoției mele în acel liceu s-a intrat cu media 2,40. Îmi amintesc exact această medie: 2,40, pentru că și pe mine m-a surprins când m-am uitat pe listele nesfârșite lipite pe geamuri, nu te grăbi, n-am fost eu cel admis cu 2,40!, ci pentru că asta a fost politica (partidului), să deschidă liceul și către copiii de la sate. Să le dea o șansă la educație – cum se spune. Dar cum, naiba, să intri la cel mai bun liceu industrial din oraș cu 2,40?

Recomandări

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

În acel an, s-au înființat vreo nouă-zece clase, față de cele patru care funcționau de obicei, deși noi nu eram „decrețeii”. Țara avea nevoie de brațe de muncă în industrie. S-au luat cu forța brațele din agricultură și au fost băgate în industrie. A fost o frenezie, ca să spun așa, la așa-zisele admiteri la liceele industriale: metalurgic (pentru că asigura un loc de muncă în combinatul siderurgic), naval (pentru că angaja în șantierul naval), auto (pentru că dădea carnet auto), CFR (pentru că se câștiga bine ca mecanic de locomotivă și impiegat), alimentar și sanitar (ce bătaie era la admitere!).

Ca să înțelegi, cu toate uriașele nenorociri ale regimului și nu au fost deloc puține, învățământul preuniversitar era perfect adaptat pieței forței de muncă de atunci. Tu poate nu știi, dar eu știu că liceul ăsta al tău nu este deloc adaptat pieței. Și asta mă sperie. 

În clasa a IX-a în care am fost repartizat, doar cinci elevi erau din oraș. Restul erau din satele județului, câțiva căminiști, majoritatea navetiști. Navetiștii se trezeau la patru dimineața ca să prindă personalul care venea de la Bârlad. Acel tren, care aducea și muncitorii în combinat și în șantierul naval, a fost poreclit Mârladul. Pentru că majoritatea acelor călători erau considerați „mârlani”. Din toate punctele de vedere, n-are rost să-ți explic. Mârladul a fost celebru, cel mai aglomerat tren al Galațiului. Până l-au împușcat pe Ceaușescu.  

Recomandări

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

Șocul pentru profesori

Șocul pentru profesori, obișnuiți până atunci cu elevi care învățau să ajungă niște buni meseriași și să intre la facultăți, a fost că nu mai aveau cu cine să facă școală. Nivelul copiilor veniți să studieze era de „coada vacii”. Atât intelectual, cât și comportamental. Așa încât, bieții profesori făceau carte cu cei cinci orășeni mai răsăriți din clasă. A fost asta o discriminare? Să nu încurcăm borcanele!

Colegii mei de la țară veniseră la oraș ca să facă două clase de liceu apoi să se angajeze în combinat, șantierul naval și în uzinele orașului ca muncitori necalificați, să urmeze o școală profesională, să intre la furnale și oțelării, să se bage la dublu fund în șantierul naval, să spargă norma la cordoanele de sudură în uzina mecanică. Nu le păsa de învățătură. Deși, am avut profesori foarte buni.

Proful de Română, care fusese studentul lui G. Călinescu, abia mai vorbea despre poeziile de dragoste ale lui Eminescu, simțindu-se jenat de privirile toante din clasă. Ne-a recomandat cu entuziasm să-l citim pe Alexandru Ivasiuc, știind bine că vorbește la pereți. (Eu l-am citit.)

Profesoara de Economie Politică și Socialism a fost șocată când i-a văzut pe doi navetiști, într-un octombrie ploios, veniți în sandale la liceu. Nu aveau pantofi. Sărăcimea era destulă și atunci, dar nu exista cineva care să le plângă de milă săracilor, cum sunt cei din ziua de azi care se lamentează pe seama nedreptăților din capitalism. Partidul Comunist nu recunoștea sărăcia, ci doar depășirile planurilor cincinale.

Așa am făcut „carte” în primii doi ani de liceu, cu profesori care vorbeau pentru „elevi aleși”. Niciun navetist n-a fost lăsat repetent sau corijent. Industria ne aștepta cu porțile uzinelor deschise. 

Examenul de treapta a II-a, pentru intrarea în clasa a XI-a, a filtrat puternic „valorile”, dar chiar și așa, din cele patru clase rămase doar trei absolvenți au reușit la facultate, la cursurile de zi. Băieții se pregăteau de armată, fetele se gândeau la măritiș.

Printre cei trei, m-am numărat și eu, care țineam să ajung inginer. M-am întrebat mult timp, probabil n-am avut la ce să mă gândesc, dacă nu cumva am fost o generație bătută în cap, o adunătură de mediocrități, spălați pe creiere. Sigur că în oraș erau două licee de mate-fizică, de elită, în care se făcea carte pe rupte și de acolo se reușea (cu meditații) la Medicină, Aeronave și ASE. Îi priveam cu admirație pe acei elevi, parcă aveau o prestanță înaltă și o lumină în priviri, când se înghesuiau în autobuze, față de noi, cei de la industriale.  

Asta am văzut pe strada pe care ai plecat spre banchetul tău de absolvire. Până la urmă, amintirile personale nu țin locul istoriei unei epoci.

La doar un an după ce am absolvit liceul, România mea industrializată cu credite occidentale a intrat în incapacitate de plată. (Știrea asta nu s-a dat la televizor, am aflat-o mult mai târziu.) Cam în același an, am constatat că nu-mi place facultatea de inginerie. Dar nici eu și nici România mea nu mai aveam de ales. 

Strada pe care așteptam să te zăresc s-a luminat prea târziu. Sigur ai luat un Uber. Ai plecat la banchet, dar eu am simțit că ai plecat în lume. Greva tocmai s-a oprit.

Foto: azopan.ro

Urmărește-ne pe Google News