71% dintre europeni se declară, astăzi, pentru un venit minim garantat, indiferent dacă oamenii au un loc de muncă sau nu, spune un sondaj făcut de o echipă de cercetători de la Oxford și citat de The Guardian.
Pentru noi, românii, venitul minim garantat a fost, întotdeauna, un prilej de dispută aprinsă, de cele mai multe ori filtrată prin ideologii. De altfel, percepția publică majoritară, alimentată de politicieni populiști, asociază venitul minim garantat cu un fel de rușine, de cerșetorie a oamenilor leneși. “Asistatul social” este una dintre țintele preferate ale politicienilor români, culmea, inclusiv a celor care se declară de stânga.
În luna martie a acestui an, au beneficiat de venitul minim garantat (VMG) un număr de sub 170.000 de persoane, în scădere față de martie 2019, când erau 184.000 de beneficiari. De altfel, numărul acestora a scăzut constant, de-a lungul anilor.
Cum tratează statul, prin lege, venitul minim garantat acum
Valoarea medie plătită luna trecută a fost de aproximativ 264 de lei, adică mai puțin de 12% din valoarea salariului minim brut pe economie (care este 2.230 de lei pentru acest an). Spre comparație, valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o singură persoană adultă este de 2.684 de lei.
Altfel spus, statul român afirmă, prin legile sale, că un român are nevoie de 2.684 de lei, lunar, pentru a mânca decent, însă nu are nevoie de un salariu minim mai mare de 2.230 de lei pentru asta. Iar dacă nu are nici un venit, un român trebuie să mănânce decent cu un “ajutor” de 142 de lei, cât este VMG pentru o persoană, calculat pe baza indicelui social de referință (ISR).
Aceste calcule, transformate mai întâi în lege, apoi în mod de viață, sunt foarte importante, pentru că arată o anumită mentalitate legată de persoanele cele mai vulnerabile din societate, însă denotă (în mai mică măsură, aici e discutabilă redistribuirea resurselor bugetare în țara care dă cel mai mic procent din PIB pe asistență socială și sănătate) și puterea economică pe care o are România.
Ce s-ar întâmpla dacă, prin absurd, începând de anul viitor, Uniunea Europeană ar impune tuturor statelor membre introducerea unui venit minim garantat pentru toți cetățenii săi, indiferent de criterii (loc de muncă, venit etc.)? Presupunând că am depăși distincția dintre “venit minim garantat” și “pomană”, cum ar putea aplica România o astfel de măsură?
Adaptare la o nouă realitate
Discuția publică din ultima vreme, în contextul actualei pandemii, ce va fi urmată, fără îndoială, de o criză economică severă, ar trebui să se ridice la înălțimea gravității acestei situații fără precedent. Un proiect recent al partidului Pro România, condus de Victor Ponta, care cerea un venit minim de 1.500 de lei pentru toate persoanele afectate de coronavirus, a fost taxat instant drept o cerere de “pomană” de voci din zona presei de business.
Dezbaterea publică continuă să fie dusă în termeni simpliști și dualiști, de alb și negru, fără să țină cont de ceea ce se întâmplă în Europa, de schimbările imense care vor urma – nu doar cele ale locurilor de muncă dispărute sub presiunea roboților și automatizării (cum se întâmplă, deja, în multe bănci din România, spre exemplu), ci și a unei noi realități – atât în termeni de sănătate publică, cât și de economie și mentalitate care pune în centrul politicilor omul și bunăstarea sa.
Astăzi, când majoritatea europenilor se declară pentru un venit minim garantat, este clar că România este captivă într-o paradigmă învechită. Țara rapoartelor COVID-19 întârziate pentru că nu mergea faxul nu este, încă, pregătită să alerge după trenul aflat deja în mișcare, și să-l și prindă.