Nu vă așteptați la un tablou idilic, în persistenta tradiție a intelectualilor români amorezați de o ruralitate abstractă, percepută din fotolii urbane, dar nici la poza unui infern survolat cu drona sentimentului de superioritate. Mă voi strădui să fiu obiectiv, sincer și onest. 

Să încep cu începutul: născut la București și trecut printr-o viață care m-a purtat, fie ca studios, fie ca diplomat de carieră, prin metropolele lumii, am dezvoltat în timp o mentalitate cosmopolită. Ea m-a făcut, de pildă, să le aduc mereu aminte ortodocșilor mei compatrioți că religia creștină e prin definiție urbană: veșnicia nu s-a născut la sat, iar noi urmărim intrarea în cetatea lui Dumnezeu. Nu m-am dezis de acest spirit citadin nici acum aproape un an, când m-am instalat, cu ce parte a familiei îmi este alături, într-o comună de pe Valea Vâlsanului, în județul Argeș. Pe Argeș în sus, nu în jos, căci acolo găsim, dacă tot elogiem orașul, primele două capitale ale Țării Românești: Câmpulung Muscel și Curtea de Argeș, cu a sa necropolă regală. 

Argeșul de câmpie e cum e, nu-l mai descriu, ca să-l menajez. Cel subalpin, care se ridică spre Transilvania, cuprinzând minunate localități precum Rucăr și Fundata, e un tărâm de o molcomă frumusețe naturală, doldora de ape și echipat cu un patrimoniu remarcabil, dar puțin necunoscut. Drumurile dintre cele două capitale fondatoare de țară sunt și azi mizerabile. Noi, cei care am decis să respirăm aerul curat al zonei, nădăjduim că extensia autostrăzii București-Pitești până la Curtea de Argeș (operațională de anul viitor) va determina Consiliul Județean să modernizeze și drumul DN73C, realizat în 1978 și cârpit de atunci încoace cu petice de asfalt: sunt sigur că drumurile lăturalnice din Mumbai arată mai onorabil. 

Fapt e că viața la țară, cel puțin în zona menționată, începe să unească avantajele serviciilor urbane cu cele ale unui spațiu curat, cu locuințe tot mai confortabile și o sfântă liniște întreruptă doar de zumzetul motocoasei și lătratul unor căței în general sătui. Ai cinci firme de curierat care-ți livrează la poartă tot ce poate fi comandat online. De două săptămâni, avem apă curentă din rețeaua comunală – procesul a durat două decenii – așa că nu ne mai temem că seceta, vădită și sub munte, ne-ar putea epuiza apa din puț. Aprovizionarea e la îndemână, fie la Curtea de Argeș, fie peste deal, la Corbi, o comună cu altare rupestre și orgoliu muscelean, dotată cu farmacii, cofetărie și coafor. 

Partea medicală e și ea mulțumitoare. La Pitești și Curtea de Argeș există spitale bune și nu foarte aglomerate, iar spitalul nou din Mioveni (capitala „Dacia Renault”) te face să te simți în plin Occident, cu saloanele lui colorate și impecabile, aparatură de ultimă generație, acvariu la intrare și personal surâzător. 

Bref, un sat subcarpatic aflat la sub o oră distanță de două centre urbane e, de fapt, o suburbie, pentru că mulți săteni lucrează în construcții (se mută aici tot mai mulți orășeni) și au joburi prin făbricuțele orășenești, atunci când nu lucrează în alte țări, câștigând suficient pentru a-și face case noi, cu tot confortul deprins în experiența vestică. Comuna noastră are trei sate, cu două școli interbelice închise și una deschisă, pentru a primi, în ciclul gimnazial, numai 90 de copii duși cu microbuzul. 

Totuși, depopularea prin migrație și natalitate scăzută e oarecum compensată, cum spuneam, de orășenii mutați aici fie la pensie, fie pentru că pot practica telemunca. Avem în sat un venețian (botezat shakespearian, Mauro), un galez însurat cu o localnică (țin împreună un adăpost canin, la Curtea de Argeș), dar și muzicieni, corporatiști, profesori universitari în retragere și un fost comandant de penitenciar, care și-a încercat recent norocul electoral, devenind consilier local pe listele AUR… 

Am ținut să le transmit cititorilor aceste detalii cu gândul de a le disloca prejudecățile despre viața la țară din Muntenia, în 2024. Sigur că vezi pe drumurile lăturalnice pâlcuri de vaci și turme de oi, așa cum pe imașul de lângă casa noastră nechează cai liberi. Trebuie, desigur, să ocolești câte o balegă, însă oamenii sunt calmi și harnici, destoinici și la locul lor, așa că poți conviețui fără stres, regăsind temeiurile unei umanități pe care furnicarul bucureștean a reușit să o ascundă. Aici, mai ales în nopțile de vară, bolta e chiar înstelată, iar clopotele și toaca bisericii răsună patriarhal, împăcându-te cu gândul că ești trecător. Oricine poate, din toate motivele posibile, să se replieze într-o asemenea binecuvântată localitate ar trebui să nu mai stea pe gânduri: luând o atare decizie, respectivul înțelept contribuie la viitorul satului românesc și își oferă un trai, de fapt, invidiabil. 

Foto: Shutterstock

Urmărește-ne pe Google News