ComenteazăDouă știri-bombă au trecut oarecum neobservate în ultima săptămână.
Mai întâi, parlamentarii PNL au sesizat Curtea Constituțională cu privire la legea coșului de consum pentru un trai decent. Legea a fost adoptată în toamna anului 2019, însă a fost trimisă înapoi spre reexaminare Parlamentului de către președintele Iohannis, care a invocat tot felul de motive care semănau cu ceea ce pe românește se cheamă a căuta nod în papură. Iohannis a demonstrat prin acest gest că „România normală” pe care o promovează este, de fapt, România muncii ieftine.
Șapte luni mai târziu, pe 4 iunie 2020, Parlamentul a readoptat legea, trimițând-o spre promulgare președintelui, care nu mai are dreptul să o întoarcă a doua oară legislativului. Pentru ca legea să intre în vigoare, e necesar ca nimeni să nu sesizeze CCR. Dar iată că pe 10 iunie, un grup de parlamentari PNL a recurs și la această ultimă armă în lupta împotriva unei legi care este în interesul tuturor celor care muncesc în România.
De ce se opun cu atâta înverșunare liberalii acestei legi? Legea coșului minim de consum pentru un trai decent prevede un lucru de bun-simț – ca politicile salariale, în special salariul minim, să fie fundamentate în baza coșului de consum pentru un trai decent.
Dincolo de cifre există oameni
În nici un caz nu obligă guvernul să fixeze salariul minim la un nivel egal cu valoarea coșului de consum (deși așa ar fi normal). Și în nici un caz legea nu susține că în procesul de stabilire a salariului minim nu trebuie să avem în vedere și indicatori economici, precum productivitatea muncii. Tot ce face legea e că readuce în centrul procesului decizional obligativitatea de a lua în calcul și alți parametri decât cei pur economici. Pur și simplu introduce în ecuație dimensiunea socială și preocuparea pentru oameni, care nu mai sunt văzuți ca un pur instrument pentru maximizarea profitului, ci ca ființe care au drepturi, printre care și dreptul la o viață decentă.
Dincolo de aspectele tehnice, legea coșului de consum pentru un trai decent transmite un mesaj important: omul nu e o marfă precum sunt cartofii sau serviciile de telefonie mobilă, al căror preț e stabilit de legea cererii și a ofertei. Salariul trebuie să țină cont de nevoile ființei umane, pentru că în definitiv nu trăim pentru a munci, ci muncim pentru a trăi – o viață decentă.
Iar un trai decent înseamnă mai mult decât subzistența, adică atât cât să ne refacem forțele fizice pentru a putea munci în continuare. Un trai decent include și accesul la cultură, la recreere, la o mică vacanță. Iar pentru un trai minim decent, un angajat are nevoie de 2.621 de lei, dublu față de salariul minim actual.
Cadou de un miliard de lei, bani publici, pentru trei companii
Parlamentarii PNL consideră că dreptul la viață decentă contravine Constituției. Ceea ce nu ar trebui sa ne mire de la un partid ai cărui membri notorii, cum e ministrul Florin Cîțu sau consilierul Bogdan Glăvan, s-au opus public în trecut creșterii salariului minim. În viziunea lor, un salariu minim contravine regulilor pieței libere.
Doar că aceiași membri PNL care critică intervenția statului în mecanismul sacru al cererii și ofertei nu au nici o reținere să bage mâna în buzunarul statului pentru a ajuta mari companii private.
Și aici ajungem la a doua știre care a trecut neobservată – guvernul liberal, împreună cu consilierii din camarila lui Ludovic Orban, pregătește un cadou de un miliard de lei din banii contribuabililor români pentru doar 3 companii multinaționale (Coface, Euler Hermes și Atradius). Mai exact, este vorba de o schemă de ajutor de stat, prin care Guvernul ar urma să garanteze 80% din despăgubirile pe care societățile ce asigură credite comerciale le-ar datora clienților asigurați pentru neîncasarea facturilor la timp.
Pentru cine nu știe ce înseamnă asigurarea unui credit comercial – să spunem că am o firmă care vinde lapte praf unei alte firme care produce înghețată. Firma mea agreează cu firma producătoare de înghețată ca plata pentru lapte să se facă după 60 de zile de la furnizarea produselor. În răstimpul de 60 de zile, se cheamă că firma mea a acordat un credit comercial producătorului de înghețată. Pentru că există totuși un risc ca producătorul de înghețată să nu îmi achite factura în intervalul prevăzut, firma mea are posibilitatea de a încheia o poliță de asigurare – în cazul în care firma producătoare de înghețată nu va face plata, voi fi despăgubit de către firma cu care am încheiat contractul de asigurare a creditului comercial.
Piață liberă, însă doar pentru căței
Din cauza blocajului economic din ultimele luni, tot mai puține companii și-au putut onora obligațiile de plată. Astfel, companiile care aveau încheiate polițe de asigurare pentru creditele comerciale acordate s-au îndreptat către firmele de asigurări, cerând să fie despăgubite. Și ce au făcut companiile de asigurări în fața acestei situații care riscă să le diminueze profiturile? Ceea ce știu să facă foarte bine – lobby pentru ca statul, din banii noștri, să plătească 80% din valoarea polițelor de asigurare pe care le datorează către clienți. Cu alte cuvinte, rețeta clasică din timpul crizei din 2008 – privatizarea profitului, dar socializarea pierderilor.
Așadar, în timp ce domnii Cîțu, Glăvan și colegii lor liberali consideră că nivelul de trai al salariaților nu poate fi sporit prin decrete guvernamentale, ei nu au nici o jenă să salveze profiturile companiilor prin ordonanțe de urgență.
În timp ce luptă din greu împotriva dreptului angajaților la o viață minim decentă, PNL-iștii nu au nici o problemă să ia măsuri care le asigură multinaționalelor profituri indecente. Piața liberă este pentru căței. Cei mari și puternici știu că nivelul profiturilor poate fi sporit prin decrete guvernamentale, pe banii celor mulți și mici.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!