Pe 31 mai 2023, ca preambul al summit-ului NATO programat pentru 11-12 iulie la Vilnius, a avut loc în capitala Slovaciei o reuniune dedicată securității regionale (GLOBSEC). Prezent la Bratislava, președintele Emmanuel Macron a susținut un discurs care a atras imediat atenția prin schimbările de perspectivă proclamate.

Să nu uităm faptul că liderul de la Elysée (aflat la al doilea mandat) vorbește în numele singurei puteri continentale cu arsenal nuclear, dar și al unei țări fondatoare UE și NATO, care face parte din G7 și ocupă un loc de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU.

Chiar dacă dl Macron – supranumit de criticii săi „președintele-în-același-timp” – își merită oarecum acest apelativ ironic, întrucât caută adesea să împace toate părțile (cu prețul unor declarații contradictorii), putem socoti că afirmațiile sale de la Bratislava reprezintă poziția pe care Franța o va adopta pe termen lung. Așa cum Berlinul a găsit într-un an alternative la gazul rusesc, iată că și Parisul iese din zodia idilelor „pragmatice” cu Moscova. 

În sens geografic și civilizațional, „Occidentul” e nemișcat de la fondarea Romei. În sens geopolitic, el s-a conturat ca spațiu al libertății abia prin Carta Atlantică dintre Churchill și Roosevelt (1941) și s-a manifestat ca atare de-a lungul războiului rece. Pe lângă aliații din Anglosferă (Australia, Noua Zeelandă) el include și democrațiile asiatice (Japonia, Coreea de Sud, Taiwan).

Reamintesc asta doar pentru a sublinia că o geopolitică occidentală nu există în afara principiilor de drept specific democratice, la care națiunile care vor să rămână libere au revenit în toate situațiile de criză majoră (chiar dacă, între crize, și-au făcut loc, din motive pretins economice, numeroase compromisuri între statele occidentale și diferitele dictaturi de pe glob, fie ele marxist-leniniste sau de extremă dreaptă). 

De data aceasta, odată cu agresiunea armată a Federației Ruse asupra Ucrainei, Estul Europei devine epicentrul acestui recurs la valorile occidentale fondatoare.

După prăbușirea URSS, statele vest-europene s-au uitat la foștii sateliți sovietici de sus, dându-le mereu lecții, consacrând stereotipuri ostile și căutând să facă bani pe seama unor investiții și transferuri tehnologice venite la pachet cu un ton paternalist, aproape colonial.

Trei decenii, diverși lideri est-europeni postcomuniști au explicat la Bruxelles de ce Rusia postsovietică rămâne un pericol pentru pacea europeană. N-au fost ascultați, pentru că afacerile cu oligarhii ruși mergeau strună.

În fond, popoarele din fostul Pact de la Varșovia erau inerțial asimilate Rusiei, adică unui spațiu unde libertatea n-a existat niciodată (cu excepția legendarelor timpuri ale spiritului obștesc viking, coborât spre Kiev). 

Pomenitul discurs ținut de Emmanuel Macron implică renunțarea la aceste vanitoase complexe de superioritate, recunoscând că Putin a scos NATO din „moartea cerebrală” pe care același președinte francez i-o diagnostica și că Jacques Chirac ar fi trebuit să asculte România în 1997, în loc să-i spună că a pierdut ocazia de a-și ține gura. Macron le-a cerut europenilor să-și finanțeze industriile militare pentru a consolida NATO, nu pentru a scăpa de el, și a vorbit clar despre imperativul de a sprijini Ucraina până la înfrângerea Rusiei și evacuarea trupelor invadatoare. N-ar fi făcut asemenea afirmații fără urmă de echivoc, dacă în comunitatea de informații a membrilor Alianței Nord Atlantice n-ar fi avut suficiente dovezi că iminenta contraofensivă ucraineană și situația precară în care se afundă economia Rusiei sunt certitudini deja indiscutabile. 

Bucuria reparatorie a Europei Unite s-a văzut la Chișinău, nu la București

Bucuria reparatorie a noii Europe Unite – cu centrul strategic mutat spre Est – n-a fost afișată la București, ci la Chișinău, unde – imediat după Bratislava – s-au reunit 47 de lideri din Comunitatea Politică Europeană, în absența obligatorie a lui Putin. Sunt convins că Moscova s-a înnegrit de furie văzând că dna Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a găzduit, alături de Volodimir Zelenski, liderii tuturor statelor democratice care urmează să elibereze Ucraina, să rezolve pentru mult timp imperialismul rusesc și să consacre, prin reconstrucția țării agresate și profilarea Poloniei ca pilon NATO, o realitate total opusă pretențiilor absurde alimentate la Kremlin. 

După cum anticipam, cristalizarea conceptuală a acestei noi realități se va produce la proximul summit NATO de la Vilnius, unde liderilor democrați din UE li se vor adăuga președintele SUA, acompaniat de premierii Marii Britanii și Canadei.

Speranța mea este în continuare legată de convingerea că România nu trebuie să fie o prezență palidă (și cu atât mai puțin să lipsească) din noua dinamică recent manifestată simbolic în „ograda” fraților noștri de peste Prut. De vreme ce nu o putem „importa” pe dna Maia Sandu, se cuvine măcar să fim mult mai atenți la alegerile prezidențiale de anul viitor… 

Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News