ComenteazăPreședintele României a avut o răbufnire naționalistă acum câteva săptămâni, o adevărată pauză de uimire pentru noi toți, aflați în plină carantină. A vrut probabil să-l ajungă din urmă pe un expert la gâdilarea naționalismului, premierul Ungariei, Viktor Orban. Acesta este strateg de vârf în obținerea de voturi la Budapesta cu agitarea apelor inclusiv în România. Iohannis e mic copil, a ieșit să apese pedala naționalistă și s-a făcut de râs. De ce? Pentru că, deși e din Sibiu, pare că a aterizat proaspăt din Huși, nu pare să înțeleagă complexitatea Transilvaniei decât la nivel Funar.
Dar eu vreau să vă deranjez cu o poveste literară și istorică plină de învățăminte. Nu cu joaca de suprafață cu miniștrii de externe, Aurescu și Szijártó, care se întâlnesc la Alba-Iulia, și fiecare transmite mândru ”nu ne-am înțeles”, suntem bravi români și, respectiv, bravi unguri.
Povestea este scrisă de un mare scriitor maghiar, Miklós Bánffy, și apare în minunatul său roman, ”Trilogia transilvană”. Romanul a fost publicat în interbelic și descrie Transilvania de dinainte de Marele Război.
Contele Bánffy, dintr-o familie de aristocrați maghiari, a fost și parlamentar, iar asta se vede și în roman, unde personajul său principal e un alter-ego străveziu; a fost și cetățean român în interbelic, familia lui deținea faimosul castel de lângă Cluj, unde azi se ține celebrul festival Electric Castle.
La un moment dat, personajul nostru, parlamentar la Budapesta, ales în comitatul Cluj, se duce hotărât să țină un discurs despre nedreptățile pe care le suferă țăranul ardelean, mai ales cel de etnie română. Era o perioadă în care minoritățile naționale începuseră să se organizeze și să țină piept zgomotos naționalismului maghiar din ce în ce mai pronunțat. Iar contele nostru, cu idei progresiste în cap, se lovea de ipocrizia cât casa și de jocul la două capete practicat inclusiv de liderii patrioți români.
Cu ce exemplu vine pentru a arăta cât de profunde sunt problemele și cât de false rezolvările? Cu exemplul liderilor români din Ardeal, care luau bani de la cea mai importantă bancă românească de peste Carpați, la dobânzi modice. Ce făceau cu banii? Îi dădeau cu camătă mai departe ”fraților țărani români” de prin Ardeal. Ajungeau și la dobânzi de 200-300% și apoi, cu complicitatea notarilor și a autorităților maghiare de pe-atunci, le luau tot avutul familiilor împrumutate.
Iată o schemă de frăție transetnică prin care mergeau, ca unse, afacerile.
Personajul lui Bánffy ține discursul, nimeni nu-l bagă în seamă, parlamentarii români se prefac că nu aud, deși știu bine că are dreptate, cei maghiari sunt prea aroganți ca să asculte de ce minoritatea română se întorcea din ce în ce mai hotărât împotriva administrației maghiare, și uite așa lucrurile merg ”lin” până la război și la prăbușirea Imperiului Austro-Ungar.
Ce ne ajută să înțelegem un conte maghiar
Bánffy ne ajută să înțelegem că, în istoria Transilvaniei, a existat și o pătură groasă de jocuri culturale, patriotice, naționaliste, de cele mai multe ori de o insuportabilă fățărnicie, cu efecte imprevizibile.
De altfel, așa se explică și antinaționalismul lui Liviu Rebreanu, venit din Ardeal și bine încercat în joaca de-a patrioții a confraților săi. Personajul său, Titu Herdelea, e la un moment dat ajutor de notar și se duce să execute o bătrână care rămăsese fără nimic, după o datorie. Ambele tabere preferau să acopere aceste realități dure cu chiuituri patriotice, era mai comod pentru toată lumea.
Dragi români, dragi maghiari cu cetățenie română, când vă mai vin patrioții, indiferent de culoare, să vă țină discursuri, țineți-vă bine de buzunare, deci. E o treabă istorică. Știu că e greu, dar, în mod normal, un angajat maghiar abuzat de un patron sau de vreo instituție este mai frate cu un român care trece printr-o situație similară.
Acest fapt firesc este făcut nefiresc tocmai de nesfârșitul tontoroi patriotic care se joacă în numele ”luptei” maghiaro-române.
Până la urmă, maximumul eșec este acela că nu am reușit să facem prea vizibil exact acest spirit transilvan reprezentat de marii noștri Bánffy și Rebreanu, spirit lucid, care privește dincolo de niște lideri obișnuiți să scoată voturi din piatră seacă, cu mereu aceleași două-trei idei de instigare și apoi calmare.
Acest eșec este inclusiv cultural, deși o arde toată lumea cu moștenirea artistică. Banffy a apărut tradus în românește abia în 2019!! (O ediție foarte bună, traducerea lui Marius Tabacu, la editura Institutului Cultural Român.) Deși, vorba aia, UDMR a fost ceva timp la guvernare în ultimii 30 de ani. N-ar fi apărut tradus niciodată dacă nu avea succes mare în Vest, după anii 90 (romanul a fost prima oară publicat după mijlocul anilor 30). Și asta deși e despre mult iubita Transilvanie.
Cum s-a dat UDMR pe brazdă în relația cu Viktor Orban
Liderii UDMR, Markó Béla – Kelemen Hunor, de-a lungul vremii au încercat să joace un nationalism cultural, light, unul care să le asigure poziții de negociere și cu Budapesta, și cu București. Viktor Orban a schimbat regula jocului. La început a zgâlțâit puțin hegemonia UDMR încurajând partide de extremă dreapta să-i contracandideze.
UDMR s-a dat apoi mai pe brazdă, dependența de fondurile culturale din Budapesta fiind totuși importantă, și uite așa putem avea lideri maghiari din Ardeal care practică un dublu discurs de toată frumusețea: azi suntem cu Viktor Orban la Băile Tușnad și girăm discursuri despre Ungaria Mare, mâine suntem la București și dăm pe-afară de multiculturalism.
De fapt, liderii UDMR sunt la mijloc. Banii culturali curg de la Budapesta, sunt foarte buni pentru școli, biserici etc. Mulți maghiari de rând se simt oricum părăsiți și străini de un stat român care uneori mai și emite chiar prin președinte enunțuri precum ”ne fură ungurii țara”. Iar Viktor Orban e expert în manipularea acestor slăbiciuni. El provoacă și ia voturile. Iar acum poate să și spună ”am vrut să fac și investiție în economie pentru voi, dar nu mă lasă ăștia de la București”. Și uite așa obții un val favorabil covârșitor.
Orban, păpușica de la periferie
Omul e expert în Antonio Gramsci (în tinerețe și-a făcut studiile și pe acest mare gânditor de stânga, deși apoi Orban s-a sucit și a devenit reprezentant al ultraconservatorilor europeni), știe să obțină consens larg, să impună hegemonie ideologică, nu sunt sigur că Iohannis a auzit măcar de Gramsci.
Viktor Orban face și aici jocul pe care l-a făcut cu Bruxellesul. Atacă zgomotos, dar, de fapt, puterea reprezentată de ultraconservatorii germani, parte din Partidul Popular European, îl adoră. Merkel se mai preface că-l ceartă, dar băieții grei din partid l-au susținut la infinit. Viktor Orban este păpușica de la periferie care poate spune năzbâtiile pe care un conservator german nu-și permite să le enunțe. Și treaba merge.
Viktor Orban se dă mare suveranist și patriot, capitalul german în Ungaria duduie, trage profit serios, ba mai mult, premierul Ungariei se mai și chinuie periodic să mai dea câte o lege antiangajați, nu cumva să și-o ia maghiarul-muncitor în cap. Așa se joacă la mai multe capete, așa îți faci opoziția praf, așa îi faci pe toți să vorbească exact cum le desemnezi tu rolurile. Liberalii și social-democrații de la Budapesta sunt perfect ținuți în frâu tocmai cu discursul dublu – și de dreapta, și cu câte o măsură socială să ne iubească poporul, și mare patriot etc.
Vrăjelile lui Orban și Iohannis nu plătesc facturile
Guvernul maghiar alocă bani ”culturali” în România de decenii. Provocarea cu bani investiți în economie rămâne o provocare – nici ungurii nu dau pe-afară de preaplin. Lupta e una a propagandelor, e de suprafață, dar agită din ce în ce mai tare lumea. Iar problemele imediate și reale, și ale românilor, și ale maghiarilor sunt multe și ignorate.
Nu poate nega nimeni că se fac puține investiții de stat în Harghita și Covasna, față de potențial. (De sărăcia de prin aceste județe nu sunt de vină doar baronii locali, cum se tot repetă pe la București.) Așa cum nu se fac investiții în zone ignorate tradițional, bucăți bune din Moldova de exemplu.
Cel mai mare rău pe care putem să ni-l facem e să ne mai adăugăm, peste toate probleme, și vrăjelile unor Viktor Orban, Klaus Iohannis – nu plătesc ei facturile, nici ratele la bănci.
De aia am ajuns la exemple din istoria noastră culturală. Mulți prieteni din Transilvania, maghiari sau români – îmi cultiv prietenii lucizi, raționali, nu-mi plac naționaliștii apucați de nici o culoare -, vorbesc fix așa cum vorbeau și ai noștri Banffy sau Rebreanu. Fără iluzii idioate.
Viermele naționalist e legătura liderilor cu poporul
Știu și jocul cinic făcut de Viktor Orban, văd și scremetele tip Rareș Bogdan pe care le emite mai nou președintele nostru, știu că de aici pot veni cel mult probleme, niciodată soluții. Cum încurajezi mișcări culturale și intelectuale împotriva acestor naționalisme când cele două state nu bagă bani decât în mimarea de orgasme patriotice?
Viermele cultural-naționalist e cel care, câteodată, îi enervează și pe ungur, și pe moldovean, în fața televizorului, iar acest vierme e hrănit de lideri pentru că e legătura lor cu ”poporul”. Că doar n-or întreba poporul: mă, ai cu ce-ți plăti curentul luna asta? E mai ieftin să-l întrebi: ai văzut ce ne-au făcut ungurii/românii luna asta?
E un vierme greu de strivit, a pătruns adânc fiecare strat social, dar nu-mi voi pierde vreodată speranța că vom fi mai mulți români, maghiari, romi și ce-om mai fi fiind pe aici și o să stăm la o cafea sau bere și o să râdem de măscăricii naționaliști.
Nu vom putea atinge echilibrul ăsta dacă nu vom forța statele noastre să nu ne mai șantajeze comunitățile cu patriotisme de doi bani. Vreți să dați bani pentru cultură? Faceți-o, dar nu încurajați numai cultura trilului patriotic pe două două limbi. Cât despre măsuri economice, poate mai bine ați cânta aceeași limbă la Bruxelles, care să ajute pe bune ieșirea din sărăcie în zone din Ungaria sau România.
foto: EPA