Virusul și teologia: mergem duminică la Biserică în vremuri de epidemie?

O să vă spun simplu. Mai întâi: am un mare respect pentru credinţele sincere ale oamenilor. E dreptul fiecăruia de a crede în ceva, atâta timp cât această credinţă şi practică nu incită la violenţă. La rândul meu vin dintr-o familie cu practici şi convingeri profund creştine.

Pe lângă aceasta, cunosc bine teologia biblică şi teologia în general, chiar dacă sunt de stânga. Nimeni nu e perfect. Pe mine, Biserica mă interesează strict ca instituţie socială, politică şi economică, pentru că eu cred că în societatea estică ea joacă încă un rol important şi are acumulată o experienţă colosală. Asta e partea publică a acestei instituţii. Partea religioasă este partea privată a poveştii. Repet: eu o respect, dar a respecta pentru mine înseamnă a fi corect, dar sever cu ea în criticile mele sincere. Bun.

Povestea. Când eram mic şi trebuia să citesc cărţile Vechiului Testament, Talmudul, cele cinci cărţi ale lui Moise, cel mai mult mă plictiseau (după capitolele cu nume interminabile) capitolele cu reguli depre ce şi cum să mănânci. Acolo erau obositor de multe reguli foarte stranii cum ar fi: „Să nu fierbi iedul în laptele mamei sale”.

Acolo trebuia să te pricepi la copite, tipuri de copite, feluri de peşte, feluri de păsări şi o mulţime de detalii. Ce carne se poate mânca şi cum se găteşte. Spălatul pe mâini  era acolo aproape ritualic. De ce, de ce, de ce toate aceastea? Toate acestea, aveam să aflu mai târziu, nu erau decât forme de organizare şi reglementare igienico-sanitare în vederea menţinerii sănătăţii şi a vieţii. Astea erau ştiinţa şi medicina vremii lor. Şi toate erau reglementate legal: nu cunosc popor mai legalist decât poporul evreu. Iar creştinismul se mândreşte cu această moştenire pe care se pare că a cam uitat-o o bună perioadă de timp.

Recomandări

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Ce legătură are asta cu mersul la biserica creştină oricre ar fi ea? Doar a venit Hristos şi a abolit Legea şi a spus “Nu ceea ce intră în om spurcă pe om, ci ceea ce iese din om spurcă pe om”. Aşa e: a abolit Legea, e corect ce spune, însă nu a schimbat cu nimic natura lucrurilor, ci a schimbat natura înţelegerii lucrurilor. Abolirea Legii nu înseamnă că ea nu trebuie respectată, ci că ea este doar un element minimal în înţelegerea lucrurilor. Abolirea Legii nu înseamnă că nu trebuie să ne mai spălăm pe mâini, ci trebuie să înţelegem că viaţa nu se reduce la spălatul pe mâini, ci e mult mai mult de atât. Dar eu nu mă ocup aici de partea spirituală a poveştii: aici e treaba preoţilor şi pastorilor. Sper că aceştia mai citesc Scripturile. Şi le pricep. Revenim.

La întrebarea: mergem duminica la Biserică în timp de epidemie? Primul lucru de bun simţ: Biserica trebuie să respecte întru totul rigorile impuse de instituţiile statului în acest context. Ca toate celelalte instituţii. În acest moment pot să se adune în număr de până la 100 de enoriaşi: până intră în vigoare alte restricţii. Trebuie să se ia toate măsurile de precauţie pentru a preveni răspândirea bolii: aşa cum recomandă specialiştii. Şi au apărut o mulţime de soluții deja: de la slujbe on-line, la slujbe în aer liber etc. Atenţie mare la bătrâni: încercaţi să-i protejaţi pe ei cât mai mult, căci e grupul cel mai vulnerabil în acest context, ne spun datele statistice, şi tot ei sunt cei mai prezenţi la biserică.

Recomandări

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

Dar atenţie la cei cu mesajul religios care vă spun că la Biserică (indiferent care este ea) nu puteţi lua coronavirusul pentru că e „casa Domnului”, e loc sacru, sfânt etc. În Basarabia acest mesaj face furori. Mă voi opri strcit la creştini căci ei sunt majoritari.

Cine susţine acest lucru este eretic din punct de vedere teologic. De ce? Pentru că promovează erezia numită docetism sau care rezultă din ea. Ce este docetismul? Este erezia care susţine o singură natură, doar natura divină, a lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeau, cum se spune în creştinism.

Putem să citim scurt în Wikipedia ca să nu o dăm academic pe teologale: „În terminologia creștină docetismul, din limba greacă δοκεῖν/δόκησις dokeĩn (a părea) /dókēsis (apariție, fantomă), este definit în sens restrictiv:  doctrina conform căreia fenomenul Hristos, existența sa istorică și trupească, deci, în special, forma de om a lui Isus, era o simplă aparență lipsită de orice realitate.  Pe larg, termenul este considerat ca însemnând că Isus doar părea că ar fi om, iar forma sa umană era doar iluzie. Docetismul a fost în mod neechivoc respins la Primul conciliu de la Niceea în 325 și este privit drept erezie de Biserica Catolică, Biserica Ortodoxă și Biserica ortodoxă coptă. „  E clar?

Recomandări

Victor Atanasie Stănculescu, generalul care a predat Armata Română lui Ion Iliescu. A fost implicat activ în reprimarea Revoluției de la Timișoara

Deci cine vă spune că nu puteţi lua virusul în Biserică, în împărtăşanie, în strângerea de mână şi pupat de icoane sau fraţi şi surori în Biserică este un eretic. Punct.

A avea credinţă nu înseamnă a fi iraţional şi prost. Ba din contra: acolo unde credinţa este axată pe actul de sacrificiu, iar de sacrificiu ţine esenţa creştinismului, presupune enorm de multă responsabilitate. Atenţie: sacrificul creştin presupune că eu mă sacrific pentru celălat, nu că eu îl sacrific pe celălalt pentru mine cum promovează actuala cultură economică, politică şi socială. Simţiţi diferenţa?

Final de poveste. Mama mea este  de o credinţă rar întâlnită însă era lucrătoare la farmacie. Ceaunul în care făceam mămăliga trebuia să fie la fel de curat în exterior ca şi în interior. Regulile igienice erau foarte severe: ca la farmacie, susţinea ea. De ce? Pentru că răul, spunea ea,  se află în detalii, în microbi, în viruşi. Şi binele de altfel tot în detalii şi gesturi mici se află: reguli respectate, mâini spălate, ajutorare, solidaritate cu cei sărmani etc. Şi în general lui Iahve, cum spuneam mai sus, îi place curăţenia şi spălatul la timp. Iar Isus se mai şi îmbolnăvea şi lua viruşi pentru că era om pe pământ, chiar dacă nu de asta a murit el. Dar asta e o altă poveste pe care bănuiesc că o ştiţi.

Zilele acestea m-am apucat să recitesc Decameronul lui Boccaccio care cumva e un produs al epidemiei de ciumă din Florenţa, locul în care a înflorit cultura renascentistă. E bine să nu uităm asta. Dar acolo ca rezultat al epidemiei a mai apărut ceva despre care noi uităm: acolo ca rezultat al epidemiei a apărut şi faimoasa organizaţie Misericordia (un soi de milostivenie), prima de acest fel din lume, cea care stă la baza apriţiei primului serviciu de ajutor medical urgent gratuit. Misericordia a fost prototipul a ceea ce avea să devină Crucea Roşie şi Serviciul Public de Urgenţă, Salvarea. Iar Biserica a avut un rol important în această organizare şi autoorganizare care a dus la salvarea a multor vieţi. Iată un model de urmat. Adică pe limba acutală: privatul a devenit public, nu invers.

După ce va trece această molimă, va trebui să regândim împreună totul altfel. Radical altfel, dacă umanitatea noastră mai are resurse pentru asta. Va trebui să regândim formele de organizare, autoorganizare, de relaţii dintre noi, de distribuţie şi consum al resurselor etc. E tot mai vizibil că ce am construit în ultimii 40 de ani nu ne mai foloseşte, nu ne mai ajută, nu ne face mai umani şi mai fericiţi. Ba din contra: ne face tot mai depresivi şi fragili.

Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea

Urmărește-ne pe Google News