În noul nostru context social, politic și economic, produs de criza coronavirus, fiind închiși în case, rasismul a reapărut ca un fenomen liber în spațiul online și mass media. Și nu orice rasism – așa generic -, ci cel îndreptat împotriva romilor. 

De ce romii? Pentru că sunt țapii ispășitori perfecți pentru toate problemele României. 

În fine, poate că romofobia sau rasismul anti-rom ar rămâne o problemă marginală pe timp de criză, dacă acest tip de comunicare nu ar fi promovat și de către cei pe care îi considerăm intelectuali.

Ieri, fostul avocat al Academiei Cațavencu, Doru Costea, posta niște clișee rasiste, cu invitație spre execuție publică. Ulterior și-a șters postarea, fără comentarii ulterioare. Sigur, el nu intră în categoria intelectualilor, ci doar a celor care revendică acest statut. 

În schimb, Vladimir Tismăneanu, cel care are o întreagă operă antitotalitaristă și predă la o respectabilă universitate din Statele Unite ale Americii, cel care a coordonat Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România din perioada băsesciană, și-a dat arama pe față.

Vladimir Tismăneanu. Foto: Agerpres

Se dovedește a fi un rasist timid, gata să publice entuziast o fotografie cu „ciorile” din Țăndărei. 

Tismăneanu face asta, jovial mulțumindu-i celei ce i-a trimis fotografia (Denisa Comănescu, director general al editurii Humanitas, poetă de suavă distincție și cu rafinat simț al spiritului umanist aparent pierdut în rasism de proastă calitate), clamându-și „super tare” superioritatea intelectuală, ca un blajin nazist care-l iubește pe Mozart, dar apreciază și pistolul Mauser, dacă-i îndreptat împotriva inamicului de rasă.

Ca și Doru Costea, Vladimir Tismăneanu a șters mai apoi postarea. Ca să nu se vadă.

Postarea făcută de Vladimir Tismăneanu, ștearsă ulterior

Ulterior, când s-a prins că e totuși evreu și că predă în SUA (și studenților africani americani), Tismăneanu s-a gândit că s-a amuzat destul și, ca orice laș, a șters postarea. După ce a început vâlva cu captura postării lui pe același Facebook, fiind acuzat de prostie, ticăloșie, rasism,  incultură politică de către diverși intelectuali publici, încurajat probabil și de sfaturile unor amici, Tismăneanu revine cu o postare prin care explică audienței sale gestul de a posta și a șterge imaginea rasistă: 

„O eroare, o precizare: Azi am postat, vreme de cateva minute, o poză primita pe messenger. Se voia haioasă. Nu-i deslusisem implicațiile rasiste. Nu traiesc in Romania, nu cunosc o mulțime de detalii. Am sters-o imediat. Pagina mea este opusă oricăror forme de rasism, xenofobie, intoleranță, excluziune. Invățătură de minte pentru mine. Poate si pentru alții”

Adică, finul intelectual susține că nu s-a prins că o imagine cu „ciori” în care se spune că toate zborurile din „Aeroportul Țăndărei sunt anulate” nu este o asociere cu carantina produsă de coronavirus în orașul Țăndărei. De altfel, inițial, Tismăneanu nu ne-a anunțat în precizarea și eroarea sa că nu mai locuiește în România, deci nu poate fi rasist autohton.

 Și, atunci, l-aș întreba, ce a vrut să însemne acel „super tare”? Doar nu a crezut că de când nu a mai trecut prin România s-a construit un aeroport în marele oraș Țăndărei! Eh, lasăți, domnule Tismăneanu, noi mioriticii înțelegem ușor metaforele rasiste, fac parte din folclorul nostru, ați comis-o, asumați-vă acest lucru și reparați-l cum se cuvine, nu cu o trăncăneală ieftină. Halal intelectual! Un elev de clasa a-V-a ar fi găsit o scuză mai bună pentru a-și masca chiulul de la școală.

După ce șters postarea cu „Aeroportu de la Țăndărei”, Vladimir Tismăneanu a scris o postare în care își cere scuze și explică faptul că „nu-i deslușisem implicațiile rasiste”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News