Aș vrea ca România sî fie tratată pe picior de egalitate cu toate țările,Franța, Germania, Italia, să nu fie considerată o țară de mâna a doua. Comerțul bilateral să fie pe bază de paritate- zahăr românesc în Franța și Germania și invers. Si dacă francezii ne dărâmă o fabrică de zahăr, cum s-a întâmplat, să dărâmăm și noi una la ei. Le-ar plăcea ? Din păcate, în țările din Occident este prea înrădăcinat spiritul colonialist ca occidentalii să fie în stare să se poarte civilizat cu alte țări. Asta poate fi o altă discuție. M.Grancea
Ce-aș vrea? În primul rând, o Europă în care europenii să arate o urmă de recunoștință pentru tot ce au, lucruri la care nu bunicii, ci nici măcar părinții lor nu ar fi visat. După aia mai putem construi ceva.
Eu imi doresc sa dispara. Cu burta plina ne indreptam spre dezastru comectati la o lume muribunda care traieste doar din steroizii unei ideologii utopice numite in buna traditie trotskista peogresism.
Neutralitate militara a Europei preluata de la Elvetia,Moneda Euro in toate tarile indiferent de economie,preturile la fel in toate tarile,salariile la fel in toate tarile.Calitatea si continutul produselor identica in toate tarile UE. Orice altceva este o incorectitudine,ADICA REALITATEA LUI 2024
Eu aș dori să dispară neomarxistii și progresiștii de la conducerea UE, să nu se mai amestece UE în politica interna a tarilor membre și să nu mai adopte politici desantate pro lgbt, pro migranți sau politici verzi exagerate. As dori ca UE să ne lase să trăim așa cum ne dorim și să nu mai saboteze economiile statelor membre.

Mă mir că nu ți-au șters comentariul moderatorii ,cum sa zici ceva de migranți și LGBTQ???
Nu-i doresc niciun viitor.
Vorbiți despre valul populist de dreapta, ce macină UE din interior?
Până acolo, eu cred că este deja măcinată.
A fost putredă de la început, acum se văd rezultatele.
Nu mi-am dorit niciodată ca România să fie membră UE.
De ce?
Iarăși, se vede.
UE exista real doar pentu tarile vestice. Pentru tarile foste in blocul comunist, UE este doar un vis. Nu vom fi egali cu toate drepturile cu vesticii doar in cazul unei federalizari.
Europa sa devina asa cum este privita de restul lumii (in special de americani si chinezi, dar nu numai), ca o singura tara. Adoptarea unei singure limbi comune (noua latina) care ar trebui sa fie engleza predata asa cum este in Olanda, odata cu limba nativa. Chestia cu "partidele populiste de dreapta" nu mai trebuie privita ca si cum acei oameni ar fi de pe alta planeta, ca nu sunt. Cand un pensionar german ajunge sa cerseasca, iar afganul sau ghanezul il stropesc cu noroi din Mercedesul luat din trafic de droguri, ar trebui totusi un efort de intelegere si schimbare a politicilor de admitere in Europa. Altfel, in lipsa unor politici echilibrate, se va destrama totul.
Mihaimihai • 05.05.2024, 21:47
Un viitor fara ***..... Și ***.... Și fără *** moderatori care șterg comentariile , deși tot ei vorbesc de libera exprimare
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor, rasism, intoleranță privind orientarea sexuală.
m1a2r3i4a1n5a6 • 04.05.2024, 13:06
Aș vrea ca România sî fie tratată pe picior de egalitate cu toate țările,Franța, Germania, Italia, să nu fie considerată o țară de mâna a doua. Comerțul bilateral să fie pe bază de paritate- zahăr românesc în Franța și Germania și invers. Si dacă francezii ne dărâmă o fabrică de zahăr, cum s-a întâmplat, să dărâmăm și noi una la ei. Le-ar plăcea ? Din păcate, în țările din Occident este prea înrădăcinat spiritul colonialist ca occidentalii să fie în stare să se poarte civilizat cu alte țări. Asta poate fi o altă discuție. M.Grancea
Sfantul_Cuvios_Pafnutie • 04.05.2024, 05:42
Ce-aș vrea? În primul rând, o Europă în care europenii să arate o urmă de recunoștință pentru tot ce au, lucruri la care nu bunicii, ci nici măcar părinții lor nu ar fi visat. După aia mai putem construi ceva.
Mihaimihai • 03.05.2024, 18:19
***
Acest comentariu a fost moderat pentru: încalcă regulile site-ului.
dante69 • 03.05.2024, 07:57
Eu imi doresc sa dispara. Cu burta plina ne indreptam spre dezastru comectati la o lume muribunda care traieste doar din steroizii unei ideologii utopice numite in buna traditie trotskista peogresism.
StiriPentruOrbi • 02.05.2024, 14:29
Neutralitate militara a Europei preluata de la Elvetia,Moneda Euro in toate tarile indiferent de economie,preturile la fel in toate tarile,salariile la fel in toate tarile.Calitatea si continutul produselor identica in toate tarile UE. Orice altceva este o incorectitudine,ADICA REALITATEA LUI 2024
BlueHack • 02.05.2024, 09:59
Eu aș dori să dispară neomarxistii și progresiștii de la conducerea UE, să nu se mai amestece UE în politica interna a tarilor membre și să nu mai adopte politici desantate pro lgbt, pro migranți sau politici verzi exagerate. As dori ca UE să ne lase să trăim așa cum ne dorim și să nu mai saboteze economiile statelor membre.
Mihaimihai • 03.05.2024, 18:21
BlueHack • 02.05.2024, 09:59
Eu aș dori să dispară neomarxistii și progresiștii de la conducerea UE, să nu se mai amestece UE în politica interna a tarilor membre și să nu mai adopte politici desantate pro lgbt, pro migranți sau politici verzi exagerate. As dori ca UE să ne lase să trăim așa cum ne dorim și să nu mai saboteze economiile statelor membre.
Mă mir că nu ți-au șters comentariul moderatorii ,cum sa zici ceva de migranți și LGBTQ???
Violeta66 • 02.05.2024, 08:02
Nu-i doresc niciun viitor. Vorbiți despre valul populist de dreapta, ce macină UE din interior? Până acolo, eu cred că este deja măcinată. A fost putredă de la început, acum se văd rezultatele. Nu mi-am dorit niciodată ca România să fie membră UE. De ce? Iarăși, se vede.
NicolaeS • 02.05.2024, 07:35
UE exista real doar pentu tarile vestice. Pentru tarile foste in blocul comunist, UE este doar un vis. Nu vom fi egali cu toate drepturile cu vesticii doar in cazul unei federalizari.
robert720 • 01.05.2024, 15:40
Europa sa devina asa cum este privita de restul lumii (in special de americani si chinezi, dar nu numai), ca o singura tara. Adoptarea unei singure limbi comune (noua latina) care ar trebui sa fie engleza predata asa cum este in Olanda, odata cu limba nativa. Chestia cu "partidele populiste de dreapta" nu mai trebuie privita ca si cum acei oameni ar fi de pe alta planeta, ca nu sunt. Cand un pensionar german ajunge sa cerseasca, iar afganul sau ghanezul il stropesc cu noroi din Mercedesul luat din trafic de droguri, ar trebui totusi un efort de intelegere si schimbare a politicilor de admitere in Europa. Altfel, in lipsa unor politici echilibrate, se va destrama totul.
1 2 ›
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.