Halatul costă undeva între 220 miliarde și 300 miliarde dolari, adică atât cât a investit Qatarul ca să organizeze CM 2022. 

Ce primești de banii ăștia? 

În primă fază, banii investiți micșorează posibilitatea unei invazii a țării tale din partea coaliției de țări arabe vecine (condusă de Arabia Saudită) care ți-a impus o blocadă totală – la propriu. 

Că te gândești de 2-3 ori înainte să invadezi un loc în care urmează să se desfășoare un eveniment planetar. Ar fi cam de porc, și nu prea se face. 

În a doua fază (sau dacă între timp se rezolvă cu blocada) te impui cât de cât – fie și doar ca notorietate – în conștiința unei lumi care nu prea știe că exiști, de ce exiști și unde exiști. 

Adică, de acum înainte mai greu o să dea nepăsători din umeri oamenii din America de Sud, să zicem, când un vecin de-al Qatar-ului o să se apuce să comenteze la nivel înalt  „…Păi ce, Qatar e o țară? A fost un județ de-al nostru cândva, și s-a separat de noi cu ajutorul britanicilor…”

În al treilea rând, după ce ai cumpărat pe firmă (QSI – Qatar Sports Investments) dar pe banii statului, dând cât nu făceau, un set de fotbaliști foarte buni și foarte-foarte scumpi pentru clubul tău (PSG), ai vrea să te asiguri că mulgi totuși ceva din chestia asta, dacă tot nu poți, și nu poți, și nu poți să câștigi nicicum Champions League. 

Probabilitatea ca unul dintre Mbappe, Messi sau Neymar să ridice personal Cupa Mondială este mare de tot – moment în care e ușor să te tragi în poză planetară cu “angajatul lunii” din compania ta. “See? This ones mine! And that one, too!”

Bonus, îți oferi singur posibilitatea, ca o fetiță care se joacă cu păpușile ei, să-i îmbraci în ce vrei tu. Că doar sunt ai tăi, și faci ce vrei cu ei, nu? 

Și dacă vrei să-i îmbraci cu mânuța ta într-un hălățel făcut din plasă de țânțari, sau într-un prestigios și suprem neglijeu local, n-o să te oprească nimeni – că doar e petrecerea ta, și cetățeanul acela chel și unsuros care deține franciza e doar un fel de șef de sală dezosat. 

Pohta ce-ai pohtit. 

În toate fotografiile cu “Cupa Mondială ridicată de câștigător” până acum era vorba despre fotbal și fotbaliști. 

Dar asta e prima fotografie din istoria Campionatului Mondial în care prima întrebare va fi “Ce naiba are Messi pe el?” Astfel, ai intrat pe vecie, și cu forța, și cu binișorul, și cu multă nesimțire, în istoria fotbalului. 

Asta îți cumpără 220 miliarde de dolari. 

Sau 300? Pentru că ospatarul Infantino încă numără, în bucătărie, cât a făcut la nunta asta.

Iată cum cel mai faimos photo-bombing din istoria fotbalului nu a fost opera vreunui activist care a intrat în teren purtând un tricou cu cauze drepte – ăștia sunt repede legați de poteră și camerele își iau instant privirea de pe ei, să nu ne învețe la protest și la rele. 

Nu a fost opera vreunui disperat care s-a legat de bara porții ca sa protesteze împotriva inacțiunii în fața catastrofei climatice. Nu, dimpotrivă. A fost opera unui emir care s-a legat cu un bisht de Messi. A fost opera unor domni care s-au legat, iarna, cu gaz și cu o textilă, de atenția planetei.

foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News