ComenteazăDocumentul PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) este numai bun de dus la vreun institut lingvistic al Academiei Române, ca să se înregistreze un subdialect pe care îl putem numi „penerereză”.
Îi recomand fiecărui român să-l deschidă și să-l răsfoiască (aici e). Nu să-l citească pe tot, pentru că n-ai cum, nici nu e făcut să fie citit, nici cei care l-au făcut nu l-au citit probabil.
E plin de trucurile tipice ale școlarilor hoțomani, paragrafe dublate, repetiții la nesfârșit (doar cum credeți că s-au strâns 1.300 de pagini?) și multă-multă ambiguitate.
Când ajungi la halul ăsta de abureală, în care niște habarniști mimează că sunt tocilari, orice formă de optimism europenist se prăbușește. Unul din indicatorii decăderii unor organizații este chiar gradul de osificare a limbii.
Însă cred că putem citi, printre locuri comune, niște chestii esențiale. În spatele unor stive de prostii rânjesc niște proiecte care ne arată „originalitatea” teribilă a guvernanților României: Comisia Europeană își îndeamnă membrii la investiție publică și cheltuială, ai noștri se angajează la tăieri și reforme, de zici că a venit Apocalipsa.
Cum citești penerereza?
Vezi ce cuvinte se repetă!, ele ascund obsesii adânci.
- „Reziliență” se repetă de 285 de ori în document, de cele mai multe ori în contexte absolut sterile.
- „Reformă”, de 965 de ori. Aici, fiți atenți! „Reformă” înseamnă că se desființează ceva util și se mai angajează la stat 100 de prieteni de-ai lui Ghinea și Cîțu într-o comisie de „evaluatori”. Reformă = austeritate, ce s-o mai dăm la întors.
Birocratul româno-europenist înțelege mai puțin din economie decât oricine, dar se crede mare capitalist. De ce? Pentru că a trăit în ecosisteme de bani publici europeni care s-au dat cu nemiluita pe „vrăjeli”, pe făcut pensiuni ecologice care devin apoi domiciliile baștanilor locali, pentru că s-au dat pe POSDRU, cel mai dezastruos program de reconversie. În economia reală nu e vrăjeală. Acolo chiar poți muri de foame. În economia lui Ghinea, dacă ți-e foame faci un proiect sau ți-l scrie el contra unui comision modic de 15%.
- „Transparent” se repetă de 209 ori. Documentul este o mostră de cum poți face totul public, ascunzând intențiile într-un maldăr de fraze fără sens sau cu sens ascuns.
Penerereza e o limbă alcătuită din Google translate și instituții producătoare de bani europeni și hârțogărie europeană. Peste câțiva ani se vor trezi cu ditai curentul antieuropean și se vor întreba de unde vine. Fix din acest gen de transparență netransparentă.
În acest document sunt ascunse intenții de modificări radicale ale sistemului de pensii, sunt ascunse obsesii vechi ale unora care pare că nu lucrează la stat, ci direct la administrații private de Pilon II. Sunt ascunse intenții de taxare a mijlocului de transport ieftin și poluator fără a da alternative realiste ecologice.
„Fondurile de pensii administrate privat contribuie la finanțarea pe termen lung a economiei reale”.
Ce rost are să trimiți la Comisie laude la adresa administratorilor pilonului II de pensii? Mă rog, nu m-aș mira să le fi fost scrise chiar de grupuri lobbyiste. Că doar acum vreun deceniu, bucăți din Codul Muncii erau scrise direct de Consiliul Investitorilor Străini care-i trimiteau lui Boc ciornele de lege gata pregătite.
Pierduți în ecosistem
Un cuvânt foarte iubit în penerereză este „ecosistemul”.
„Ecosistem” apare de vreo 50 de ori pomenit. Îmi și imaginez un funcționar la Comisia Europeană, analizând fix ca mine cuvintele-cheie: „ah, ce bun Ghinea ăsta, frate, mi-a dat 54 de ecosistem și 1.836 de digital. E ok”.
Am citit pasajele cu ecosistemul strânse de Tibor Hartel (profesor la Universitatea din Cluj) pe o pagină de Facebook. De exemplu: „Structurarea ecosistemului român de concepție, dezvoltare, prototipare, validare și aplicare a componentelor prin integrarea insulelor de excelență, completarea cu capabilități absente sau insuficiente” etc. „….ecosistem de educație digitală…”. Ecosistemul folosit metaforic apare mai ales în context cu digitalul, artisticul, creativul.
Habarniștii noștri cu aparență de tocilari au grijă să bifeze ce știu ei că dă bine la boșii cei mari de la Comisie. Au învățat să pronunțe, după mari sforțări, cuvântul „social” (de 1.151 de ori!), dar nu ai de fapt niciun plan social pe bune, nu adie niciun proiect cu adevărat social acolo, totul e business, împrumut, proiect.
Paradisul verde
Apoi, trebuie să zici „verde” de cât mai mult ori, de 332 de ori mai precis. Și scrii, că doar nu te doare tastatura. „Tranziția verde” e sintagma favorită. Am ajuns deja într-un paradis verde. O să ne plimbăm toți ca ursul Arthur pe crestele munților, fără joburi, dar cu mii de prize electrice de la care ne putem reîncărca.
Am văzut că sunt deja firme – precum GSP Power al unui anume Comănescu cu averile prin paradisuri fiscale – care au luat contractele direct. Nu s-a putut scrie în PNRR și: „Dacă ai banii în Cipru, Panama, nu ai ce căuta cu botul în banul public, PUNCT!”? Nu, asta nu scrie.
Femeile autonome
Ce le mai place boșilor europeni să audă? Că ne ocupăm de soarta femeilor. Cum? Egalizând anii de contribuție la pensie. Să fie „echitabil”, adică mai mult! Dacă citești cu atenție printre bla bla-uri, intențiile se întrevăd cristalin, mai mulți ani de contribuție, asta se urmărește. Și mai mulți bani dați în administrare privaților la pilonul II.
Femeile sunt ajutate până la sufocare de Ghinea et comp. După ce le lasă în ceață cu pensiile, ajungem de exemplu la: „Crearea condițiilor pentru o mai mare autonomie pentru femei prin extinderea accelerată a rețelelor de apă și canalizare”!
„Autonomia femeilor” nu sună ca o declarație progresistă, ci ca anunțul pentru un nou tip de roboți. „Deci, femei, vă dăm apă!”, ne anunță penererejii.
Există în intro și pasaje în care autorii sunt luați de avânt utopic și se imaginează într-o țară ca afară (mă întreb, din nou, ce va fi zicând funcționarul european care citește că românii vor o „țară ca afară”?):
„Să ne imaginăm România anului 2026 cu localități dezvoltate „ca afară”. În municipiile reședință de județ, dar și alte municipii, orașe și comune vor fi suprafețe extinse cu laboratoare urbane verzi, peste 3.000 km piste pentru biciclete, câteva mii de locuințe sociale pentru tineri sau specialiști din sănătate sau învățământ, câteva sute de vehicule electrice”.
Există regimuri care își epuizează limbajul (am văzut unul live în anii 80), care când cad, cad împreună cu o întreagă tencuială lingvistică. Limbajul de lemn româno-europenist a ajuns la cote de osificare îngrijorătoare.
Va veni momentul în care va cădea tencuiala și va rămâne rânjind hidos un sistem și mai sălbatic de afaceri și contracte, spoliator de confort pentru hălci întregi de populație.
De data asta în numele „verdelui”. În loc de ecologie cu cap, vom avea ecologie de business, care adâncește inegalități, care taxează sărăcia, care visează la „residence”-uri cu barieră și prize pentru mașini electrice pentru 10-20% din populație.
Aș fi vrut să fie doar o păsărească greu de înțeles, dar nu, ai noștri sunt străvezii, au pus aceleași vechi obsesii de fanatici ai pieței libere (care au lucrat toată viața pe bani publici) într-o ciorbă verde, digitală, rezilientă. Vom avea un ecosistem de privilegiați care o să ne certe că nu suntem verzi.
Dacă mai vrem o șansă pentru Europa, acest limbaj de lemn trebuie aruncat în foc. Cum am ajuns să avem adevărate firme de traducere în „limbaj european” de proiecte, firme care îți iau comision zdravăn că știu ele cum „trebuie scris”, firme de unde se trag și alde Barna sau Ghinea.
Cum am lăsat să prospere o astfel de știință, de 1.000 de ori mai stupidă decât aia cu „dosarul cu șină”? Ei urlă împotriva dosarului cu șină, dar ei sunt însăși șina de la dosar, acest tip de politician-birocrat care face business pe bani publici: „Ai o idee? Dă încoa că am eu niște copy-paste-uri bune ca să iei și proiectul!”. Până nu dărâmăm astfel de șandramale, sprijinul popular real pentru tranziții verzi, pentru birocrații europene va trece de la minim sub zero.
foto: Hepta