ComenteazăCe este un furt? Un furt este mai întâi o relaţie de putere. Fură mai întâi cel care are putere de la cel fără putere. Aşa debutează marea carte a omenirii: Biblia. Mitul lui Cain şi Abel e despre asta. Cain îl omoară pe Abel pentru a-i lua “proprietatea”, averea, bunurile. De ce? Pentru că poate, are această putere.
Ce este puterea? Puterea este despre politică. Politica nu este despre bine şi rău, nu este despre morală, ci despre putere, negocierea și împărțirea rațională a puterii și a posibilității de acționa.
În sine, puterea nu e ceva toxic, Mandela o definea ca posibilitatea de a schimba lucrurile în bine.
Puterea de lege
Omul a inventat, de-a lungul istoriei, aceste sisteme juridice şi instituționale, statul – pentru a îmblânzi iraţionalul şi violenţa. Pentru a ne proteja unii de alţii.
Legea, sistemul legislativ, ca şi cel economic, este un produs politic – un rezultat al unui amplu proces istoric de negociere între diverse grupuri şi interese.
În politică, are puterea cel care are puterea de instituire a legii – puterea de lege.
În acest sens, se spune că războiul este o politică dusă cu alte mijloace. Aşa cum putem spune că instituirea unor legi şi a unor mecanisme economice sunt războaie duse prin alte mijloace. De ce să duci războaie clasice costisitoare şi violente, care afectează economii şi vieţi umane, când poţi să produci armate de lobby-ști sau să finanţezi ONG-uri care pot schimba radical structura unui sistem legislativ şi economic?
Cine fură?
În democrație, există o permanentă bătălie pentru putere. Putere politică şi economică. Toate sunt acceptate cât sunt legale. Pentru că, încă o dată, nu e nimic greșit în a avea puterea.
Iar politica nu este despre bine şi rău, ci este despre putere. Puterea în democraţie este despre negocierea intereselor şi reprezentarea lor în stat.
Cine fură, de obicei? Cei care au puterea. Furtul, repet, nu ţine de morală, în politică, ci de putere. Un act politic şi economic cum este furtul nu este moral sau imoral, ci legal sau ilegal. Pentru asta avem formule precum “hoţul neprins e negustor cinstit” sau “nu mă întrebaţi de primul milion”.
Există şi un furt al celor fără putere? Da – unul mărunt, care deseori îndeplinește funcţia economică de “salvare” sau de “ajustare” a veniturilor proprii. Uneori există chiar “furt social”, ca ultim ascensor social. Dar el este ilegal: pentru asta avem poliţie, legi şi puşcării. Am povestit pe larg în cartea Bandiţii despre aceste situaţii.
Votul este legitim și egal, nu moral și superior sau inferior
Câmpul politic nu lucrează cu precepte religioase şi etice precum binele şi răul, ci se află în câmpul justiţiei: lucrează cu legal sau ilegal.
Votul pentru un partid sau candidat, transferul de reprezentare a intereselor unui individ sau grup, este universal şi egal. Niciun vot nu este moral sau imoral, rău sau bun, superior sau inferior, ci legal sau ilegal. Dacă se desfăşoară legal, el este legitim şi egal. A învinui adversarul că a votat altfel decât tine pe tot soiul de criterii “catastrofiste” şi “morale” înseamnă a ieşi din câmpul democratic.
De ce votează un om ce votează? E greu de explicat, pentru că sunt mulţi factori în joc, iar specialitatea asta nu aparține unui scriitor, ci cercetătorilor.
Dar la baza votului se află interesul şi negocierea reprezentării acestui interes. În societate, fiecare individ sau grup de indivizi poate avea interese foarte diferite. Bancherii au un interes, ţăranii şi muncitorii, cu totul alt interes; clasa de mijloc un anumit interes, micii întreprinzători, alt interes ş.a.m.d.
În câmpul politic, aceste interese se negociază prin lupte politice, prin dezbateri, prin diverse forme de organizare, presiune etc. Şi, în final, vot. Cine câștigă încearcă să impună ca interese comune, universale, interesele unor grupuri restrânse, ale unor grupuri mai largi sau doar propriile interese de camarilă. La fiecare scrutin, jocul o ia de la capăt.
Puterea, ca şi economia, tinde spre autoritarism şi monopol. Când puterea produce dezechilibre şi inegalităţi prea mari între interesele diverselor grupuri, apare violenţa: proteste, răscoale, revoluţii.
În acest moment, avem următorul fenomen foarte periculos.
Noua generaţie de politicieni joacă nepermis de riscant. De ce?
Pentru că ei împing câmpul politic în zona morală şi religioasă, oferind o politică în care ni se prezintă lupta “binelui” cu “răul”, “îngerii” luptă cu “demonii”, cei “sănătoşi”, cu cei “ciumaţi”, cei “superiori moral”, cu cei “inferiori moral”.
Împingând totul spre un soi de “umilire publică” a inamicului, pentru a scoate din câmpul politic adversarul. Tot mai des aud: să fie scos din câmpul legal.
În câmpul religios nu mai e vorba de negociere, nu mai e vorba de legal şi ilegal, ci e vorba de credinţă şi convertire. Nu aderi la valori, ci la credinţe.
Câmpul dezbaterii, încet, dar sigur, este transformat într-un câmp isteric de recitări şi incantaţii religioase.
Ne mişcăm sigur spre tipologia fanatismului religios cu termeni politic.
Dacă nu votezi “salvatorii” înseamnă că eşti “ciumat” şi periculos: trebuie să fii amputat şi aruncat în afara câmpului politic. Încă puţin şi în afara legii. Acest câmp politic moralizator este foarte periculos.
În realitate, votul este egal şi nimănui nu trebuie să-i fie imputat dreptul de a fi de dreapta sau de stânga, conservator sau progresist, că votează cu USR, PNL sau PSD. Şi niciun vot nu e superior sau inferior, ci egal.