What about us, the people?* | Despre cel mai trist moment al democrației românești din ultimii 30 de ani

„We the people of the United States, in order to…“ (Noi poporul Statelor Unite, în vederea…). Așa începe preambulul Constituției SUA, cea mai veche democrație continuă a timpurilor moderne. Din septembrie 1787 și până astăzi au trecut, deja, peste 232 de ani. O viață de om, cum ar veni :)

Dar altceva este de remarcat în acest celebru peambul: „Noi, poporul…“. 232 de ani poate fi mult sau poate fi puțin, la scara istoriei. Se dovedește, însă, că e suficient cât să uităm esența. „NOI, POPORUL“.

Au fost decapitați regi pentru că au ignorat asta, au fost fugăriți boieri cu furci și topoare, s-a vărsat sânge pentru ca noi, poporul, să fim, în sfârșit, cei care orice.

Și nu, nu suntem.

Azi s-a terminat cel mai trist moment al democrației românești din ultimii 30 de ani. Am fost la vot să alegem între nimeni și nimic. Este marele eșec nu al nostru, al poporului, nici al democrației, ci al partidelor politice. Al tuturor partidelor politice.

E o tristețe incomensurabilă, un gust amar care ne va strica multe mese de azi încolo. Păcat.

După 30 de ani de la revoluția din 1989, avem președintele care nu ne merită. Cum nici noi nu merităm o asemenea bătaie de joc. Dar noi nu avem nimic de spus, în mod real.

Recomandări

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Pentru că partidele s-au transformat în găști. Închise, cu reguli friabile, pe care le încalcă frecvent chiar în interior, în funcție de interesele de moment. Chiar și partidele noi, cum sunt USR și PLUS, nu sunt nimic altceva decât prelungirea aceluiași mod păgubos pentru noi de a face politică.

Încă din 2012 s-a dovedit, empiric, faptul că societatea, poporul, oamenii, alegătorii, cum vreți să ne autodefinim, nu mai pot fi băgate în diverse matrițe și compresate ca niște conserve bune de deschis din 4-5 ani în 4-5 ani. Cu greu mai găsești azi 10.000 de oameni, măcar, care să fie de acord asupra tuturor aspectelor unui program politic.

În 2012, în timpul manifestațiilor publice de la începutul anului, unii voiau să-l apere pe Arafat, alții voiau să salveze Roșia Montană prin cântec, alții voiau dreptate pentru animalele oropsite și tot așa.

Suntem, însă, în 2019, în prag de 20-20, și m-aș bucura să ne dorim, în sfârșit, un președinte al nostru, al lui „the people“. Ăsta tocmai reales nu este. Nici dacă era aleasă cealaltă n-ar fi fost. Și, în general, nici măcar ăia din turul I nu erau, vreunul.

Cu ce-am greșit? Noi? Aproape cu nimic. Le-am oferit neatenția și lipsa noastră de interes, decenii, iar ei sunt, azi, convinși, că nouă chiar nu ne pasă. Poate da, poate nu.

Recomandări

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

Dar dacă ne pasă? Dacă ne-am săturat de aroganțele astea?

Cum ar fi să ne selectăm noi candidatul? We, the people. Cum ar fi?

Cum ar fi să existe o platformă pe care să ne întâlnim, să propunem, să-i verificăm pe candidați, la sânge și chiar și la fonduri europene, să-i analizăm bine, să-i ducem până și la psihiatru și, mai apoi, să decidem noi cine vrem să ne reprezinte. Am avea doi ani să facem asta și, apoi, încă trei să ne promovăm candidatul. Nu e nevoie de bani pentru asta. Ci doar de implicare, de câteva minute pe zi pierdute (sau, poate, câștigate) pentru a acorda atenție viitorului nostru.

Nu ne-am săturat, oare, de lipsa de opțiune? De răul cel mai mic? De ce candidează doar răul? Mic sau mare? De ce?

De ce nu ne mișcăm și noi? Fără partide, fără generali, fără milioane și milioane de lei de la buget.

Dacă începem azi să ne gândim la viitorul și poate adevăratul preșdinte, poate avem o șansă. Poate, totuși, nu e prea târziu.

*Dar despre noi, poporul?

Urmărește-ne pe Google News