HOT: Ionuț Andrei Cocîrlău, student
Să deschizi gura, inclusiv cu dovezi, împotriva sistemului românesc de învățământ e un act de curaj la limita inconștienței. Profesorii nu te cred, părinții nu te cred, colegii încep și ei să constate că lupți împotriva curentului și te transformi curând în oaie neagră, într-un cadru în care bullyingul vine ca un fulger insistent, în primul rând de sus în jos. De la cel cu putere la cel mic și slab.
Andrei a obținut recalcularea mediei din liceu și niște daune morale pentru că, paradoxal, nu s-a luptat nimeni pentru el. Nimeni, în afara lui însuși, și poate că aceasta a fost cheia succesului său amar într-o bătălie cu un uriaș imobil care ar trebui să protejeze copiii, nu să-i umilească și să le taie oportunitățile. Nu să adapteze regulile astfel încât victimele să fie elevii. Mesajul lui pentru elevi, acela de a acționa când se simt nedreptățiți, vine din sursă directă și sigură – un tânăr s-a luat la trântă cu aberațiile unui monstru rigid și a ieșit învingător.
Asta înseamnă că vor veni și alții care își vor da seama că a vorbi în nume propriu, chiar și atunci când unii te consideră mic și prost, reprezintă o armă în plus și un exercițiu pentru intemperiile viitoare.
NOT: Nicolae Robu, primarul Timișoarei
E aproape evident – pentru unii – că interzicerea manelelor de edilul-șef al unui oraș sau al altuia înseamnă cenzură pe față. Pe lângă ridicolul situației – polițiștii locali trebuie să învețe teorie muzicală, astfel încât să facă diferența clară dintre muzică populară, lăutărească, manea și protomanea sau vor fi angajați cu jumătate de normă studenți la conservator pe post de consilieri culturali, cu autoritate pe problema manelelor.
În plus, creându-se precedent, alți primari vor urma exemplul lui Robu și vor scoate în afara legii cetăților lor toate genurile muzicale care nu le sunt lor pe plac. Astfel am presentimentul că, urmând acest raționament, la București nu se va mai asculta o vreme rock extrem.
Dincolo de glume și de absurdul măsurii cu intrarea manelei în clandestinitate, e oarecum liniștitor că sunt oameni în posturi de conducere cu mintea atât de relaxată și cu realizări atât de copleșitoare că se mai pot gândi și la detalii culturale fine cum ar fi maneaua și modul de întrebuințare publică a acesteia.