HOT: Greta
Thunberg, activist ecologist

Foto: EPA

Puștanii care ies genial din preocupările vârstei lor sunt deopotrivă de apreciat și de neînțeles. La 16 ani, suedeza care a dat lumea peste cap în privința luptei antipoluare, devenind o voce distinctă în conștientizarea problemelor care fac Pământul să dispară, va traversa Oceanul Atlantic într-o ambarcațiune dotată cu panouri solare şi turbine subacvatice care produc electricitate la bord.

Adolescenta vrea să atragă astfel atenția
asupra poluării provocate de avioane, la niște ani la care alții se duc la
concerte și petreceri sau se agață cu disperare de internet și de mirajul
acestuia.

Într-o lume care comunică fals într-un mediu
rece și supraîncărcat cu capcane și adicții grave, fata aceasta a ales să
comunice outdoor, folosind marketingul așa cum trebuie și sacrificându-și cea
mai prețioasă vârstă dintre toate pentru o cauză a viitorului.

NOT: Mihai
Fifor, ministrul interimar al afacerilor interne

Foto: Hepta

E foarte greu să alegi un personaj negativ
săptămâna aceasta. De fapt, cel mai dificil e să găsești o figură luminoasă, în
pânza de gafeuri, dezumanizați și incompetenți.

Fifor a anunțat însă trecerea Sistemului Național pentru Apel Unic de Urgență din curtea STS în cea a Ministerului Afacerilor Interne, de parcă ar fi adus un adolescent rebel la școala de corecție.

Asocierea oricărui serviciu în slujba
cetățeanului cu Polița și Jandarmeria este, cel puțin zilele acestea -dar cel
mai probabil și în general, pe timp de pace, să spunem -, o anomalie.

Mutăm un simbol eșuat în subordinea unuia și
mai eșuat, și astfel încrederea românilor, și așa serios zgâlțâită, are toate
șansele să se prăbușească definitiv. E un semnal descurajant și dureros, după
toate cele întâmplate, care pare a servi unor interese ori foarte obscure, ori foarte
absurde.

Anunțul și intenția lui Fifor par o barieră
defectă care se lasă peste un drum deja făcut praf.   

 
 

Urmărește-ne pe Google News