Who’s hot, who’s not | Lupta cu natura și boala a înotătoarei Sarah Thomas vs. lecturile perimate din învățământul românesc

HOT: Sarah Thomas, înotătoare americană

La 37 de ani, Sarah nu e o figură nouă în înotul extrem – ape sălbatice, deschise, mări și oceane cu tot ce au ele în abisuri. Are multe curse trecute în dreptul numelui ei. În septembrie, a încercat și a reușit să traverseze de patru ori, fără oprire, Canalul Mânecii, locul unde sportivii doboară record după record.

Cu doi ani înainte de asta, americanca primise un diagnostic sumbru – o formă foarte agresivă de cancer la sân. Prima sa întrebare pentru doctori a fost dacă mai poate înota și dacă se poate pregăti pentru La Manche. Răspunsul a venit puțin întârziat, după tratament: da, a putut. Cu sacrificii, cu antrenamente în apă înghețată, mușcată de meduze otrăvitoare și chinuită de o indigestie care a însoțit-o în mare parte din cele 54 de ore și de-a lungul celor 210 kilometri înotați.

Asta și probabil pentru că trăiește într-o țară unde cancerul nu e doar un subiect de țățism la televizor, maneta cu care crezi că poți manipula oamenii care te privesc și nici pretext de a-ți lovi adversarii politici, închipuiți sau reali.

Recomandări

România, cea mai stresantă țară pentru condus din lume. Aglomerația din trafic ne plasează pe primul loc în clasament

NOT: Ion Creangă, scriitor român

Și nu numai el. De fapt, nu el în sine, nu e vina nici a lui, nici a lui Gârleanu, nici a lui Sadoveanu că moda trece și literatura crește și merge înainte. E vina adormirii programei din școala românească, unde studiem aceleași texte ca acum 30-40 de ani. Texte din care copiii nu înțeleg mare lucru – mai întâi pentru că limbajul e dureros de vechi pentru ei (dar și pentru noi, voi mai țineți minte sensurile tuturor cuvintelor din ”Amintiri din copilărie”? Sau, dacă e să fim total cinstiți, le-ați știut vreodată? Sau v-ați prefăcut a fi deștepți, ca să depășiți mai repede momentul?), apoi pentru că nu se mai identifică deloc cu lucrurile petrecute în paginile acelor cărți.

În acest timp, volumele contemporane gem de personaje și întâmplări cu care rezonează, dar pe care puștii nu vor ajunge să le citească niciodată, pentru că, în schimb, trebuie să-l citească pe Creangă.

Cred că nu e deloc o exagerare să spui că școala românească își alungă elevii de la bucuria cititului, iar mulți părinți, șocant de tineri, au rămas tributari ideii că tot ce e clasic face neapărat bine și nu trebuie ratat. Viața e scurtă și lumea prea rea ca să-i plictisim pe cei mici de cărți de la 10 ani.

Urmărește-ne pe Google News