Avem minimum 57 de parlamentari care încasează bani de la cel puțin încă un alt loc de muncă – în proporție majoritară, tot la stat. Stat care cheltuiește un minim de 680.000 de lei pe an pentru fiecare ales, adică undeva la peste 11.500 de euro pe lună. 

La o asemenea sumă, așteptările normale ar fi ca reprezentanții românilor să muncească zdravăn doar pentru bunăstarea celor pe care îi reprezintă și nu să mai aibă încă două slujbe și o afacere „liberală” pe lângă, cum sunt destule cazuri. 

Împreună cu colegii din proiectul civic WatchPR/Integritate pe bune vom publica în curând o analiză detaliată a fiecăruia dintre aceste cazuri. Mai jos, cele mai scandaloase, conform ultimelor declarații de avere completate, care evidențiază veniturile obținute în 2021.

O bună parte dintre cei 57 sunt și șefii/colegii rudelor lor de gradul unu.

Un milion în plus pentru senatorul PSD Streinu Cercel

Senatorul PSD Adrian Streinu Cercel: 141.636 de lei ca senator; 159.542 de lei ca director de departament la Universitate; 104.311 lei ca medic primar; 1.131 de lei – conducere teză de doctorat în București; doctorat Oradea – 464 de lei; iar ca Persoană Fizică Independentă (medic primar) a încasat 1.000.000 de lei (un milion!); din activități medicale și din proprietate intelectuală – 6.180 de lei. Este șeful ambelor fiice.

Deputata PSD Maya Simona Teodoroiu – 137.418 lei de la Parlament; Institutul de cercetări juridice – 20.404 lei; de la SNSPA – 75.610 lei, restanțe salariale – 54.805 și o pensie de 357.576 de lei. Da, ați citit bine, o pensie de trei sute cincizeci și șapte de mii cinci sute șaptezeci și șase de lei. A fost judecătoare la Curtea Constituțională.

Maya Simona Teodoroiu

Senatorul PNL Sorin Cîmpeanu a încasat anul trecut 235.058 de lei de la Universitate, 24.804 lei de la Academia de Științe Agricole și Silvice și 153.312 de la Guvern. Este și el șeful soției.

Sorin Cîmpeanu

Senatoarea PNL Raluca Gabriela Ioan a primit 134.328 de lei de la Senat, 136.565 de lei de la spital, plus 22.952 pentru gărzi, 42.952 de la Universitatea de Medicină și a vândut și struguri de 8.636 de lei. Tatăl celor doi copii ai săi, Călinescu Bogdan Cristian, cu care locuiește, îi este șef la spital.

Raluca Gabriela Ioan

Senatorul PSD Florian Dorel Bodog, fost ministru și plagiator dovedit, primește de la Universitatea din Oradea 124.631 de lei; de la Senat – 137.256 de lei; spital de urgență – 165.458 de lei. Ambele fete ale domnului Bodog primesc burse de la universitatea unde domnul Bodog este șef. Tot aici lucrează și soția.

Florian Dorel Bodog

Senatorul PNL Adrian Hatos: 173.653 de lei de la Universitatea din Oradea, 156.422 de lei de la Senat, 667 de la SNSPA, 650 de la Universitatea din Arad, 468 de la UBB, 4.315 lei din comisii de la UEFISCDI. Are și o firmă de cercetare cu contracte publice, care a făcut un profit de 135.981 de lei. Soția tot la Universitatea din Oradea lucrează.

Adrian Hatos

Deputatul PSD Achimaș-Cadariu, bani din trei locuri de la stat

Deputatul PSD Patriciu Andrei Achimaș-Cadariu a primit în 2021 bani din trei locuri de la stat: 134.328 de lei de la Parlament, 121.957 de la Universitatea de Farmacie și Medicină Cluj și 157.089 de la Institutul Oncologic. Lunar, a mai primit de la stat 4.600 de lei pentru cazare, 1.400 de lei cheltuieli de transport și a cheltuit aproape în fiecare lună la blană suma forfetară de 14.040 de lei, ceea ce indică o activitate parlamentară foarte intensă pentru domnul doctor Achimaș.

Patriciu-Andrei Achimaș Cadariu

Deputata PNL Maria Gabriela Horga a primit 137.418 lei de la Parlament și 57.793 de la Universitatea Ovidius din Constanța, 1.901 de la ASE. Se ocupă și de o firmă cu peste o sută de contracte cu statul, în valoare de peste 14 milioane de euro.

Maria Gabriela Horga

Parlamentar european full-time, doctor la Iași, două zile pe săptămână

Și ca să încheiem „en beauté”, iată și un caz de europarlamentar care are aceleași deprinderi. Domnul Tudor Ciuhodaru, trimis de PSD să apere interesele țării la Bruxelles și Strasbourg, a primit de la Parlamentul European lunar 11.873 de euro.

Deputatul Tudor Ciuhodaru. Foto: Hepta

Dar și-a mai suplimentat veniturile muncind două zile pe săptămână ca doctor la Iași, pentru încă 4.231 de euro pe lună. Dacă ar lucra aici cinci zile pe săptămână, ar trebui să primească de la stat un salariu de 10.579 de euro lunar. A mai predat un pic și la o bombă de universitate, că doar are timp. 

În total, a câștigat anul trecut peste 16.000 de euro pe lună, plus o mulțime de alte cheltuieli acoperite din banul public, fie el european.

Foto: Inquam Photos

 
 

Urmărește-ne pe Google News