2 comentariiAm crezut până azi în Halep precum copiii în Moș Crăciun.
Țin minte că la conferința de presă de finala de la Wimbledon, jurnalistul sud coreean de lângă mine, în timp ce naviga pe Wikipedia și căuta Constanța, mă întreba dacă știu unde se antrena Simona Halep când era mică. „Probabil, ca mai toți copiii de pe la noi din perioada aia, în spatele blocurilor”. A început să butoneze de zor.
Bătrâna englezoaică
Apoi, m-a rugat să-i spun pe litere, căci nu găsește nicio academie de tenis cu numele ăsta.
În trenul care se întorcea de la terenurile de la Wimbledon, o bătrână englezoaică care fusese la meci își mișca capul stânga-dreapta în timp ce îi explica soțului, care moțăia, că ea nu reușise să o urmărească pe Simona cum jucase cu Serena, atât de rapidă fusese românca. Așa dispoziție de efort nu văzuse niciodată, concluziona ea, căzând pe gânduri cu voce tare: „De unde atâta putere?”.
Mă tem că, dacă Simona Halep a trișat, atunci cele două întrebări de mai sus, care au traversat lumea, au un singur răspuns: nu doar Gabriela Firea merita să fie huiduită pe Arena Națională, eroul de lângă ea era de fapt mai degrabă un politician, decât un sportiv.
Sau, ca să fiu mai nuanțat: în perioada în care a avut în sânge această substanță, care n-avea ce căuta acolo, Simona a fost și un sportiv, și un politician.
În ciuda supărării noastre absolute de acum, sportul păstrează această balanță: dopingul afectează competiția în care ai fost prins și viitorul, în funcție de pedeapsă. Trecutul rămâne neafectat după acest principiu sănătos: testele au fost curate, înseamnă că tu ai fost curat. Altfel zis, ceea ce o condamnă pe Simona acum e și ceea ce îi apără palmaresul. Dar vom vedea. Ceea ce e clar acum e că nu mai credem în Moș Crăciun, ci în oameni imperfecți.