„Vrei să fii jignit, bă! Maimuțoiule! Maimuță!”, urlă deputatul Dan Tănasă în timp ce se apleacă amenințător. Are experiență în intimidare, conflictele sale din Parlament au notorietate. Oponentul se lasă ușor în scaun pentru a nu escalada diferendul. Forța verbală câștigă.
Scena s-a produs, marți, la prânz, după ce AUR luase cu asalt Comisia pentru Politică Economică din Camera Deputaților și se instalase cu tot grupul în fruntea mesei.
Starea de tensiune se va resimți marți și miercuri în tot Parlamentul, dar și în afara lui. Totul din cauza a două proiecte despre care AUR spune că vor duce la „vânzarea copiilor și a bogățiilor țării”. Lipsesc explicațiile, tonul este însă agresiv.
Atacul de la Comisia Economică
Comisia de Politică Economică dezbătea marți proiectul privind înființarea unei noi agenții care să coordoneze managementul tuturor companiilor de stat. Agenția-mamut, despre care Libertatea a scris în premieră, va fi înființată în coordonarea premierului și a Secretariatului General al Guvernului.
AUR susține că noua agenție vizează, în secret, vânzarea tuturor activelor la companiile de stat. Greu de demonstrat prin textul proiectului vreo vânzare directă, dar ideea pare să fie ușor de vândut pe rețelele de socializare.
„Pornește live-ul acum! Intrăm în direct!”, cere George Simion, iar doi tineri butonează de zor ca imaginea liderului să lumineze grupurile de Facebook.
Foile A4 inscripționate cu mesaje despre vânzarea României sunt ridicate instant de deputații și senatorii AUR. Sala este aproape goală, mai sunt doar câțiva care țin piept. Deputații majorității au părăsit lucrările în fața agresiunii lansate de AUR.
„Să te duci la pușcărie! Nu ne-ați dat voie să facem spital, o să facem o pușcărie”, începe un conflict verbal între grupul AUR, în care vocea lui Dumitru Coarnă răsună cel mai puternic, și Adrian Țuțuianu, de la Guvern. Țuțuianu trebuie să prezinte în Comisie beneficiile înființării Agenției și rolul său în PNRR.
„Să vină Pompierii! I-am prins!”
Parlamentarii PSD și PNL care plecaseră din sală sunt urmăriți și în birouri, unde sunt prinși că fumează pe ascuns, deși legea le interzice.
„Sunați la 112, să vină Pompierii! I-am prins!”, se aude dintr-un birou alăturat Comisiei. Vocea este tot a lui Dumitru Coarnă, care se ceartă de zor cu foștii colegi de la PSD.
Coaliția evită confruntarea directă
Strategia coaliției este să evite conflictul cu AUR pentru a nu le sufla în pânze, dezvăluie surse parlamentare. Toate ședințele din ziua de marți, 9 mai, au fost trecut pe online pentru evitarea confruntărilor directe. Sistemul din pandemie s-a reîntors, dar din alte motive.
În ultimul an, ședințele comisiilor se desfășurau cel mult în sistem mixt, nu exclusiv online. Marți, regulile au fost schimbate ad-hoc după o discuție a liderilor de grup.
„Pericolul AUR”, cum este menționat de mulți deputați, este învins de votul pe WhatsApp. Proiectul Agenției este votat, marți, exclusiv online în Comisia pentru Politică Economică. Un „da” scurt pe WhatsApp este de ajuns.
Simion iese nervos și acuză că Puterea se ascunde în spatele votului online. Ambele tabere și-au pregătit terenul pentru confruntarea de miercuri, când este programat votul final în Camera Deputaților.
Într-o altă comisie, trece proiectul propus de Gabriela Firea privind prevenția separării copiilor de familie. Prevenția este înlocuită în discursul AUR „de vânzare”. Toți deputații AUR agită grupurile de Facebook că se pregătește vânzarea copiilor prin înființarea unui Observator Național al Copiilor. „80% dintre copiii românilor, în special ai celor din diaspora, vor fi acolo”, avertizează Simion.
Coaliția de guvernare și AUR și-au împărțit rolurile: fiecare reprezintă un pericol pentru societate. Unii vor să „vândă copiii și țara”, ceilalți sunt „extremiști și vânduți Rusiei”. Antagonizarea taberelor ajută ambele părți, recunosc informal deputații prinși în lupta politică.
Ziua votului: conflicte în stradă și în Parlament
Miercuri, de la 8 dimineață, Simion se întâlnește cu susținătorii săi în fața gardurilor care delimitează clădirea Camerei Deputaților de Parcul Izvor. Sunt trei grupuri, care se instalează fiecare la câte o poartă de acces. Un grup este coordonat de Diana Șoșoacă, spun apropiații acesteia. Șoșoacă și Simion „nu se suportă”, subliniază deputații AUR, dar lupta împotriva „vânzării copiilor” este comună.
Fiecare grup are în jur de 200-300 de persoane, cu steaguri, portavoci, bannere. Arsenalul de miting era pregătit.
Porți închise
Precaută, Jandarmeria decide să închidă intrările în Camera Deputaților pentru toată lumea. Măsura este considerată excesivă chiar de deputații care doreau să vină la muncă. O simt pe pielea lor fostul premier Ludovic Orban și Csoma Botond, liderul grupului UDMR din Cameră.
Orban cere să vorbească cu comandantul jandarmilor, dar este refuzat. Este trimis să parcurgă traseul spre Senat prin grupurile de susținători AUR.
După ce este recunoscut ca inamic, primește „botezul” Alianței: este scuipat, lovit cu bețe peste picioare și primește și lovituri. Scapă tot cu ajutorul jandarmilor, cei care îi interziseseră accesul pe poarta Camerei Deputaților.
În apărarea sa sare un singur deputat AUR, căruia îi și mulțumește ulterior de la tribuna Parlamentului: Antonio Andrușceac.
Camera Deputaților, instituție reprezentativă a democrației în România, își închide accesul din cauza protestului simpatizanților AUR. Nici presa nu are acces și este redirecționată tot spre Senat, care se află pe partea opusă, la o distanță de aproape 500 de metri. Toată lumea trebuie să treacă printre simpatizanții AUR.
Live-urile pe Facebook se multiplică miercuri în ziua votului. Simion conduce detașat și instigă permanent.
„Înconjurați Parlamentul, nu cedați, se pregătește asaltul asupra copiilor României”, se lansează Mihai Lască, deputat neafiliat, într-un live. Oamenii din jurul Dianei Șoșoacă Iovanovici nu au forța celor de la AUR, dar încearcă să fie vocali.
Show-ul lui Simion
Simion rămâne însă actorul principal. Este peste tot: în stradă, la tribună, pe holurile Parlamentului. „E liderul Opoziției”, se mândresc colegii de partid.
AUR preia controlul și în Parlament, cum făcuse cu o zi înainte în Comisia Economică. Minute bune, deputații grupați în jurul lui Simion nu vor să plece de la tribună.
Coaliția apelează la un nou artificiu. Aduce în sală un microfon de la care sunt citite rapoartele legilor privind înființarea Agenției care va monitoriza și controla managementul societăților de stat și legii privind prevenția separării copiilor de familie. AUR rămâne pe poziții la microfonul central o perioadă, după care pleacă în bănci.
Patru gloanțe
„Citiți legea și vedeți că vă mint și își bat joc de voi. Legea e pentru prevenirea separării copilului de familie, despre asta e legea, nu despre separare, AUR speculează o teamă a societății. Nimeni nu vinde România și nu adoptă copii, nimeni nu permite luarea copiilor”, încearcă Alfred Simonis, liderul grupului PSD din Cameră, să-i convingă pe cei speriați de George Simion.
Simonis este cel care a anunțat că o colaboratoare a liderului AUR a fost prinsă în aceeași zi cu patru gloanțe la intrarea în Parlament. „Erau suveniruri, nu puteau să fie folosite”, s-a apărat Simion.
„Eu am văzut mulți mincinoși la tribuna Parlamentului, dar niciodată nu am văzut pe cineva ca la fiecare cuvânt pe care l-a scos pe gură să fie o minciună. Minciuni strecurate am mai văzut, dar minciună cap-coadă nu am mai întâlnit”, este concluzia lui Simonis față de acțiunile lui George Simion.
Social-democratul le reamintește deputaților AUR că au votat proiectul privind prevenția separării copiilor de familie la începutul lunii aprilie, dar acum fac scandal.
Florin Roman (PNL) le cere deputaților AUR să indice articolul prin care se vând bogățiile României. Simonis vrea să fie arătat articolul prin care se vând copiii. Simion țipă la toți și rămâne permanent în live pe Facebook.
„Oprește circul, George!”, intervine și deputatul Ionel Dancă, de la Forța Dreptei.
Proiectele trec, scandalul continuă
Coaliția majoritară votează cele două proiecte, fără probleme, având numărul necesar de parlamentari. Votul a învins scandalul, spun deputații PNL și PSD.
Pe fundal, renaște rivalitatea Șoșoacă-Simion. „AUR a trădat, trădătorilor! Iudelor! Iudelor! SIE! SIE!”, țipă senatoarea către fostul partener de partid, George Simion.
Deputații pleacă din sală, iar în stradă mai sunt câțiva simpatizanți AUR. Proiectele merg la promulgare la președintele Iohannis.
PNL, PSD, USR și UDMR au votat legea privind prevenția separării copiilor de familie, iar agenția-mamut a primit voturi de la PSD, PNL și UDMR.
Fotografii: Dumitru Angelescu / Libertatea