Ziua în care toată lumea iubește presa. În declarații

Pe 3 mai se sărbătorește, se zice, Ziua Mondială a Libertății Presei. Vă furnizez această informație pentru a vă ajuta să înțelegeți de ce era aglomerație la florării în dimineața asta. Nu, nu erau cei care au exagerat cu libertatea pe 1 Mai, iar astăzi, când s-au trezit din mahmureală, doreau să-și ceară scuze, ci erau politicienii români care țineau morțiș să-și manifeste profundul atașament față de valorile perene ale libertății de expresie.

Pentru cei mai mulți ziariști, data de 3 mai nu înseamnă absolut nimic. Nu se depun coroane de flori la monumentul corespondentului necunoscut, nu facem și nu primim cadouri, nu rezervăm mese la restaurant pentru cine romantice în grup. 3 mai nu este decât un alt mod prin care ONU și UNESCO încearcă de mult vreme încoace să-și justifice existența, înființând astfel de zile speciale fără semnificație reală pentru nimeni.

Dar politicienii simt nevoia să se bage în seamă, să se agite, să trimită comunicate către toate redacțiile planetei și să anunțe omenirea că nu există apărători mai aprigi ai libertății presei.

Să-l luăm, de exemplu, pe premierul României. Nici nu se luminase bine de ziuă, că mesajul domniei sale invadase spațiul public. Îmi și închipui agitația din cancelaria premierului: 

Recomandări

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”

– Băi, ați trimis chestia aia cu presa? Haideți, oameni buni, haideți, că trebuie să înțeleagă și jurnaliștii, odată și odată, că-i iubim, îi stimăm și-i apreciem!
– Și pe Emilia Șercan o iubim, o stimăm și o apreciem?

– Cine-i Emilia Șercan?
– Păi, știți, aia care a scris cu plagiatul lui Șefu…

– Ce plagiat?
– Ăla, ce a făcut Șefu, că a copiat lucrarea de doctorat după alte lucrări, ale altor oameni. Plagiat, na.

– Da de unde știi?
– Păi a scris în presa liberă doamna Șercan… Deci pe dânsa o iubim, o stimăm și o apreciem?

– Eu zic să lăsăm autoritățile competente să se pronunțe. Da lu doamna aia, cum o cheamă, nu-i mai trimiteți mesaj. O să-l găsească oricum în computer, în folderul cu poze din tinerețe, hi-hi, dacă înțelegi ce vreau să zic…

Cam așa trebuie să fi mers lucrurile prin multe cancelarii și birouri astăzi. Politicienii iubesc presa „cum iubește pe copac toporul”, vorba unui cântec de-al lui Bobo Burlăcianu.

Recomandări

Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani

Premierul Ciucă însuși clamează că susține „total libertatea presei, dreptul la opinie şi la informarea corectă a cetăţenilor, poziţie pe care am exprimat-o, de fiecare dată, prompt şi tranşant. În egală măsură, condamnăm ferm orice încercare de intimidare sau de influenţare a modului în care un jurnalist sau redacţie din România îşi exercită drepturile constituţionale de liberă exprimare”.

Asta, în timp ce pentru a i se asigura domniei sale protecție informativă, o ziaristă incomodă pentru premier este hărțuită și trădată tocmai de către autoritățile în care a avut încredere.

Nu sărbătorim Ziua Libertății Presei, pentru că nu avem motive de sărbătoare. Libertatea fără dreptate și fără căi pe care adevărul poate ajunge și la urechile celor mulți ajunge să fie mai degrabă o povară, o pedeapsă.

„La mulți ani tuturor jurnaliștilor!”, urează generalul Ciucă la finalul mesajului său. Norocul nostru că s-au eliminat din Codul Penal pedepsele cu închisoarea pentru delicte de opinie, iar anii ăia mulți pe care ni-i dorește domnul Ciucă nu urmează a fi petrecuți la pârnaie. Altfel, în ultima vreme curg condamnările ziariștilor în procese cu oameni foarte apropiați ai sistemului securist restaurat. Nu pentru că s-ar fi spus minciuni, ci pentru că adevărul a adus atingere imaginii persoanei respective.

Recomandări

Live Text | Alegeri SUA 2024. Cursa între Kamala Harris și Donald Trump va fi decisă de șapte state-cheie. S-au deschis secțiile în Georgia, Michigan și Pennsylvania, care ar putea înclina balanța

Președintele Iohannis, care, și el, iubește presa „cum pe brânză o iubește șoricelul” sau „precum ruginii-i place fierul” – vorba aceluiași Bobo, n-a mai ratat, de data aceasta, o bună ocazie de a tăcea mâlc. E mai bine așa. Ar fi fost din cale-afară de strident, ca un om care a dat un singur interviu în șapte ani și jumătate și care n-a mai ținut o conferință de presă reală din precambrian. 

Să fii politician român și să pretinzi, fie și doar o dată pe an, că iubești presa, e ca Putin ieșind să anunțe că respectă drepturile omului, în timp ce-și trimite soldații să le violeze din toate pozițiile.

Urmărește-ne pe Google News