Este cel mai cunoscut actor român de pantomimă, dar crede cu tărie în puterea cuvintelor, pentru că „ele pot ajuta oameni”. A îndrăznit să-și exprime public rezervele cu privire la acuzațiile aduse renumitului chirurg Gheorghe Burnei, și spune că reacțiile agresive care au apărut (mai ales) pe rețelele de socializare i-au întărit convingerea că „asistăm la o execuție în piața publică”. Într-un interviu acordat Evenimentului zilei, Dan Puric vorbește despre România debusolată, care și-a pierdut reperele și valorile

Ileana Ilie Ungureanu: Faptul că ați ieșit la televizor să-l apărați pe chirurgul Gheorghe Burnei v-a atras multe critici și a provocat o adevărată dezbatere pe rețelele de socializare. Vă întreb direct: de ce îi luați apărarea?

Dan Puric: Mi se pare că i se face o mare nedreptate. Domnul Burnei, la fel ca și domnul Mircea Tudor, sunt valori ale țării. Cel care este pus acum în tirul artileriei să fie distrus, adică Mircea Vulcănescu, ne-a lăsat o minunată moștenire, acea de a face cor în jurul valorii, de a nu o lăsa singură. Apropo, în jurul lui Constantin Levaditi, marele inframicrobiolog, care a fost de nenumărate ori sabotat și calomniat, nu s-au strâns mediocritățile să îl apere, ci marile valori, Victor Babeș și Gheorghe Marinescu, care au zis că e de-al nostru. Valorile nu sunt multe, le numeri pe degete. Constantin Noica zicea că nea Gheorghe cu nea Fane degeaba se adună, că nu fac de Balzac. Înțelegeți? Este un stat paralel, care își face de cap în România. Și care are o comandă de la oculta internațională să distrugă valorile, arhitectura sufletească a acestui popor.

Citește mai departe pe evz.ro

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
FANATIK.RO
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI