Alexandru Arșinel (4 iunie 1939 - 29 septembrie 2022)
Născut la Dolhasca, Baia, azi Suceava, a fost un actor român de comedie, care a contribuit la teatrul de revistă, televiziune și film. Este director al Teatrului de revistă „Constantin Tănase” din București.
Încurajat de mama sa, se prezintă la examenul de admitere la Facultatea de Teatru din București. În 1960 a fost ales să prezinte alături de colega sa, Cici Dumitrache un spectacol televizat, regizat de marele Valeriu Lazarov, care îi reunea pe studenții de la Actorie, Regie și Conservator.
La absolvirea facultații, promotia 1962, pleacă la Târgu Mureș unde se deschide secția română la Teatrul Maghiar. În 1964, dă concurs la Teatrul de Revista „Constantin Tănase”, joacă alături de Mircea Crișan, Puiu Călinescu, Horia Căciulescu, Ion Antonescu - Cărăbuș, Zizi Șerban, Mihai Ciucă, Elena Burnaz, cuplurile Horia Șerbănescu – Radu Zaharescu sau Nicu Constantin - Alexandru Lulescu în spectacole de teatru de revistă.
Împreună cu Stela Popescu a alcătuit cel mai longeviv cuplu umoristic. În 2018, Stela Popescu a murit, iar Arșinel a avut apariții tot mai rare pe scenă, culimând cu demisia din funcția de director al Teatrului de Revistă, pe care o deținea din 1998.
În 2013, Arșinel a fost supus unui transplant de rinichi, la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj condus de Mihai Lucan. Cazul a stârnit reacții publice puternice, din cauza faptului că actorului i-a fost găsit un rinichi la numai trei zile de la internarea sa în spital.
Alexandru Arșinel a murit pe 29 septembrie 2022, în urma unor probleme cardiace.