Corina Chiriac - cântăreaţă de muzică uşoară. Ştiri şi informaţii despre Corina Chiriac, interviuri, declaraţii, fotografii şi videoclipuri.
Corina Chiriac este o cântăreață de muzică ușoară, compozitoare, textieră, realizatoare de emisiuni de televiziune și actriță din România.
Corina Chiriac s-a născut la 26 octombrie 1949, la Bucureşti. Părinţii ei, Mircea şi Elisabeta Chiriac au fost profesori la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti.
În perioada 1959-1965, Corina Chiriac a urmat cursurile Şcolii de Muzică Nr. 1 Bucureşti, cu specialitatea vioara principal si pian secundar.
După un an la Liceul Sfântul Sava din Bucureşti, Corina Chiriac a fost admisă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale, la clasa de actorie, cursuri pe care le-a absolvit în 1972.
Corina Chiriac nu a insistat prea mult pe cariera actoriceasscă, fiind angajată doar un an, între 1974 şi 1975, la Teatrul Giuleşti. În 1972, a interpretat rolul principal feminin din filmul de lung metraj “Aventuri la Marea Neagră” regizat de Savel Stiopul, având ca partener pe Florin Piersic. Ea a mai jucat în alte două filme artistice, “Cu mâinile curate” (1972), în regia lui Sergiu Nicolaescu şi “Roşcovanul” (1976), în regia lui Francisc Munteanu.
În schimb, s-a dedicat muzicii uşoare, domeniu în care s-a distins ca una dintre solistele de mare succes din anii '70 şi până în prezent.
Din 1970, Corina Chiriac a lansat 19 albume solo, a înregistrat peste 300 de melodii şi a participat la cele mai prestigioase concursuri şi festivaluri de muzică pop din România, precum Festivalul Naţional de Muzică Uşoară de la Mamaia (1972-2012, unde a fost prezentă la concursul de creaţie cu 44 de piese dintre care 21 au fost premiate).
În octombrie 1988, Corina Chiriac a călătorit în Statele Unite ale Americii la invitaţia societăţii româneşti de binefacere Viitorul Român din California, alături de Maria Ciobanu, Florin Piersic sau Dumitru Fărcaş. Între anii 1989 şi 1994 artista s-a stabilit temporar în SUA, unde a concertat şi a frecventat diferite şcoli pentru reorientarea sa profesională, cum ar fi un curs de ghid turistic.
În iunie 1989, Corina Chiriac s-a angajat ca ghid de turism-translator pentru campusul universitar UCLA.
În iulie 1989, recomandată fiind de o firmă româno-americană cu afaceri în domeniu imobiliar, ea a primit responsabilitatea administrării unei proprietăţi de 8 etaje, a firmei americane MZL Properties.
În 1994, artista a revenit în ţară, şi-a reluat activitatea de solist vocal şi a colaborat cu posturi de televiziune româneşti, activând şi ca producător de talk-show-uri sau de emisiuni matinale la TVR, Tele 7 abc, ProTV şi la posturi de radio ca Radio Total şi Radio România Cultural.
Deşi a avut mai multe relaţii, Corina Chiriac a fost căsătorită doar o dată, timp de patru ani, până în 1997, cu Virgil Atanasiu, un român stabilit în SUA, mai tânăr cu 11 ani decât artista.
Vezi mai multe știri despre Corina Chiriac!