Emanuel Ungureanu este un deputat român, membru în Parlamentul României din decembrie 2016, circumscripția Cluj-Napoca. Este membru USR.
Este absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai. Potrivit paginii personale, Ungureanu este primul asistent social din România specializat în asistența bolnavilor care suferă de insuficiență renală cronică.
În anul 2007 a înființat Asociația pentru Solidaritate și Empatie „Delia Grădinaru”. Asociație se dedică unui număr de peste 100 de copii și tineri cu insuficiență renală cronică.
În iulie 2018, Emanuel Ungureanu l-a denunțat pe Mihai Lucan, fost șef al Institului Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca, pentru abuz în serviciu, luare de mită și delapidare.
În 2020, a candidat la alegerile locale, pentru funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca, însă a pierdut în fața lui Emil Boc.