Florin Salam, născut Stoian, cunoscut inițial sub numele de scenă Florin Fermecătoru', este un cântăreț român de manele.
Stoian s-a născut pe 1 octombrie 1979 și cântă de mic copil; a avut prima tangență cu muzica la vârsta de patru ani. Tatăl și unchiul său au fost lăutari binecunoscuți.
S-a lansat cu ajutorul lui Dan Bursuc în anul 2002, cu piesa „Ce gagică șmecherită”. La finele anului 2002, Florin Stoian și-a schimbat numele de scenă din „Fermecătoru” în „Salam” (arăbescul pentru „pace”).
În 2008, cu ocazia unui concert a interpretat o piesă alături de Paula Seling și Orchestra Simfonică București.
În anul 2011, în luna octombrie Florin Salam a colaborat cu muzicianul Goran Bregović alături de care vor scoate melodia Hopa Cupa inclusă în albumul "Champagne for the Gypsies" al cântărețului bosniac.
Cântărețul este vicepreședinte în Asociația Artiștilor, Muzicanților și Lăutarilor Romi din România.
Florin Stoian s-a căsătorit în septembrie 2007 cu Ștefania Victoria, cu care a aavut doi copii, unul dintre ei, Betty Salam, devenind la rândul ei artistă.
Pe 12 aprilie 2009, soția lui Stoian a murit la vârsta de 27 de ani, ca urmare a unei ciroze hepatice.
Ulterior el s-a căsătorit cu Roxana Dobre.
Florin Salam a fost implicat în numeroase scandaluri alături de personaje dubioase din clanurile de interlopi.
Vezi știri la zi despre Florin Salam!