Gigi Becali - om de afaceri, patronul echipei de fotbal FCSB, fost parlamantar şi fost europarlamentar. Ştiri şi informaţii despre Gigi Becali, interviuri, declaraţii, imagini şi videoclipuri.
George Becali, cunoscut ca Gigi Becali, este un om de afaceri și fost politician român, născut la 25 iunie 1958, la Zagna, judeţul Brăila.
Gigi Becali a făcut avere din afaceri imoniliare în zona Pipera de lângă Bucureşti şi în judeţul Ilfov. În 1999, Becali a făcut un schimb de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale, tranzacţie care a făcut obiectul unui dosar penal, în urma căruia omul de afaceri s-a ales cu o condamnare la trei ani de închisoare cu excceutare. El a fost încarcerat în acest dosar la 20 mai 2013.
Gigi Becali a mai fost condamnat în alte două dosare penale. În decembrie 2008, Gigi Becali a fost trimis în judecată în dosarul „Valiza” de către procurorii DNA, fiind acuzat că a încercat să premieze jucătorii echipei Gloria Bistriţa, ca să-şi apere corect şansele într-un meci, faptă considerată mită. În iunie 2013, el a primit sentinţa în acest dosar, alţi trei ani de închisoare cu executare.
Anterior, în februarie 2013, Gigi Becali fusese condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru că a sechestrat persoanele care îi furaseră maşina.
Contopirea pedepselor i-a adus lui Gigi Becali o condamnare totală de trei ani şi şase luni, dar patronul clubului de fotbal FCSB a efectuat numai un an şi zece luni de închisoare, fiind eliberat condiţionat, în aprilie 2015.
Gigi Becali a fost membru al Parlamentului European, între iunie 2009 și decembrie 2012, și membru al Parlamentului României, din decembrie 2012 până la condamnarea penală din mai 2013.
Gigi Becali mai este cunoscut pentru actele filantropice în sprijinul unor comunități de sinistrați, asociații religioase, dar și pentru declarațiile sale publice controversate.
Gigi Becali este căsătorit cu Luminiţa din 1994 şi are trei fiice, Theodora, Alexandra și Cristina.
Vezi cele mai noi știri despre Gigi Becali!