Victor Ponta este un om politic român, fost premier al României. În prezent este președinte al Partidului PRO Romania.
A deținut funcția de prim-ministru al României din 7 mai 2012 până la demisia sa în 4 noiembrie 2015, după incendiul din Colectiv. Victor Ponta a fost președinte al Partidul Social Democrat din 2010 până în 2015 și deputat de Gorj. A fost copreședinte al Uniunii Social-Liberale, alături de liberalul Crin Antonescu.
Victor Viorel Ponta a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în 1995.
Până în 1998 a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 din București, iar între 1998 și 2002, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția Anticorupție, Urmărire Penală și Criminalistică. Între 2000 și 2001 a ocupat funcția de coordonator al Biroului de Combatere a Spălării Banilor.
Ponta a intrat în politică în 2001 la invitația lui Adrian Năstase, căruia i-a fost asistent la catedra de Drept Internațional Public. Adrian Năstase i-a remarcat curajul politic și i-a propus un rol în Guvernul României: șef al Corpului de Control al Guvernului.
În noiembrie 2003 Victor Ponta a fost ales președinte al Tineretului Social Democrat, funcție pe care a ocupat-o până pe 18 noiembrie 2006.
În iulie 2003 a devenit vicepreședinte al Partidului Social Democrat (PSD). A îndeplinit această funcție până în 10 iulie 2004.
În februarie 2010, Victor Ponta a candidat la președinția Partidului Social Democrat și a fost ales noul lider al formațiunii.
În 2015 a demisionat din funcția de președinte al PSD în urma anchetei DNA pornite în dosarul Turceni-Rovinari.
În urma căderii Guvernului Ungureanu, ca rezultat al adoptării moțiunii de cenzură propusă de Uniunea Social-Liberală, în luna mai 2012, Victor Ponta a fost învestit în funcția de prim-ministru al României și în fruntea guvernului, devenind astfel cel mai tânăr prim-ministru din Europa. El a fost premier în perioada 7 mai 2012 – 4 noiembrie 2015.
În 2014 și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2 noiembrie. În primul tur de scrutin, de la 2 noiembrie, prim-ministrul Victor Ponta s-a clasat pe primul loc, cu un număr de 3.836.093 voturi, reprezentând 40,44% din totalul voturilor exprimate, iar pe locul doi s-a clasat primarul Sibiului, Klaus Iohannis, cu 2.881.406 voturi, reprezentând 30,37% din totalul voturilor exprimate.
Înainte de turul al doilea al prezidențialelor, au avut loc în diferite orașe din România multiple demonstrații populare împotriva lui Ponta, el fiind acuzat de obstrucționarea dreptului la vot al cetățenilor români din afara țării. Deși în primul tur Ponta a avut un avans confortabil, al doilea tur de scrutin s-a terminat cu victoria detașată a lui Iohannis.
Victor Ponta a fondat împreună cu Daniel Constantin și Sorin Câmpeanu partidul PRO România în anul 2017. În urma congresului partidului din octombrie 2018, Victor Ponta a fost ales președinte al formațiunii cu 871 de voturi pozitive din 876, fiind singurul candidat la această funcție.
Victor Ponta s-a căsătorit în octombrie 2006, în China, cu Daciana Sârbu. Are un băiat din prima căsătorie (cu Roxana Ponta) și o fată din a doua căsătorie.
Vezi toate știrile despre Victor Ponta!