Preliminariile Cupei Mondiale 2018
România – Polonia 0-3
OPINIE
MICI ȘI POLONEZI
În raioanele cu mezeluri se găsesc în același galantar. Uneori sunt despărțiți de parizerul țărănesc și de mușchiul țigănesc, alteori stau unii lângă alții.
Problemele apar însă când polonezii și micii sunt cumpărați la pachet, într-o zi de 11 noiembrie. Atunci, polonezii, fierți bine după eșecul neașteptat de la handbal, ”ard” micii tricolori de îți sare muștarul. Care ajunge sus, sus de tot, în stratosferă, acolo de unde privește impasibil ”patriarhul” fotbalului autohton.
Nu contează că micii seniori pregătiți de kaiser se fac de rușine în Europa, că micii juniori pierd pe bandă rulantă toate campaniile de calificare sau că mica Ligă 1, transformată, încet-încet, în SAII (Sectorul Agricol Ilfov și Insolvenții), nu mai interesează nici pe familiile fotbaliștilor.
El trimite încontinuu ”rafale” de vorbe lipsite de conținut și spune că mai are multe lucruri de făcut. Cum ar fi participarea la ”înmormântarea” Rapidului, prezența la ”priveghiul” Petrolului ori la ”parastasul de 4 ani” al Universității Craiova. Iar pe agendă mai este și ”morga”, acolo unde Universitatea Cluj, FC Argeș, Farul Constanța sau Oțelul Galați așteaptă, cu numere de ordine la picioare, să li se facă ”veșnica pomenire”.
Micul șef are însă și cu ce se lăuda. Obișnuit cu fotbalul pe teren redus, micul cel mare a reușit incredibila ”performanță” de a transforma, în numai doi ani și jumătate, Federația Română de Fotbal în Federația Română de Minifotbal! Asta în timp ce Casa Minifotbalului se umple, precum căsuța iepurașului din poveste, de tot felul de mici mai mari în grad sau de mici de umplutură.
Supărat, pui punct poveștii micilor și a polonezilor fredonând printre dinți scandarea galeriei Rapidului, din urmă cu câțiva ani: ”În poiana din pădure aveau casă doi pitici, vine pupăza și spune: ”Demisia!, Demisia!””.
MORALA: Nu puneți polonezii fierți pe aceeași farfurie cu micii arși că vă sare muștarul