Într-unul dintre depozitele Muzeului Olteniei, printre alte obiecte de patrimoniu național dedicat istoriei etnografice românești, sunt foarte bine conservate cele peste 1.300 de piese ce fac parte din colecția personală a Mariei Tănase, Pasărea Măiastră a cântecului, așa cum i-a spus Nicolae Iorga. Muzeografii craioveni au intrat în posesia acestora în anul 1972, mai multe personalități locale craiovene făcând mai bine de șase ani demersuri pentru a le primi ca donație din partea uneia dintre cele mai bune prietene ale artistei.

“Avem o colecție de peste 1.300 de poze. În 1967, a fost făcut demersul pentru această colecție de către profesor doctor universitar Cezar Avram, Toma Rădulescu și Ștefan Enache, foști șefi în cadrul Muzeului Olteniei. Aici au fost înregistrate în anul 1972. Colecția conține și obiecte de port, câteva din obiectele de mobilier, foarte multe manuscrise, scrisori, piese cu dedicații, tablouri, schițe pentru costumele de seară. Ea a cochetat cu opereta, cu teatrul. Sunt foarte multe documente originale, noi avem certificatul de naștere, de deces, de căsătorie și testamentul ei. Tot ce avem noi aici reprezintă o documentație pentru folclorul românesc și nu numai”, explică Loredana Durău, muzeograf la Muzeul Olteniei, din Craiova.

tanaseIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Un copil nedorit

În momentul în care au intrat în posesia bunurilor ce au aparținut Mariei Tănase, muzeografii craioveni au dorit să descopere mult mai multe amănunte despre viața artistei, în afară de cele pe care le știa publicul larg. Astfel că, citind scrisorile artistei, dar și alte documente din colecția acesteia, au descoperit că Pasărea Măiastră a scenei românești nu a fost un copil dorit de părinți, ea venind pe lume într-un moment în care sărăcia își punea amprenta pe viața lui Ion și a Anei Tănase.

Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi
Recomandări
Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi

“Într-un târziu, când era o secetă mare și în grădina familiei Tănase nu se făcea rod din cauză că nu era ploaie, iar Ion Tănase era supărat, Ana Munteanu a rămas însărcinată cu Maria Tănase. De acolo se spune că nu era un copil dorit, din cauză că era secetă și sărăcie. Bineînțeles că Ion Tănase i-a adus Anei, soția sa, o cutie cu leacuri ca să scape de plod. Ana Tănase nu acceptă să ia acele leacuri și în toamna anului 1913, pe 25 septembrie, o naște pe Maria Tănase, o fată cu părul bălai și cu ochi verzi”, mai povestește Loredana Durău.

::placeholdeR–>

A învățat cântece în brațele tatălui

Maria Tănase a învățat cântecele de la tatăl său, care în perioadă de ploaie și rod bogat o purta pe aceasta în brațe și îi fredona cântece de jale și bucurie.

“Ion Tănase obișnuia să meargă la teatru și la operetă, știind a cânta din frunză și caval. Părinții artistei ajung să cumpere o bucată de pământ pe lângă București, pe terenurile acestuia ajungând lucrători din toate zonele țării. De la ei știa Maria Tănase cântecele. Ea culegea absolut tot”, mai spune muzeograful.

Artista a cântat foarte mult timp în Craiova, la restaurantul Minerva, dar nu a locuit niciodată în Bănie. În momentul în care era solicitată la cântări, stătea în hotelul Minerva.

DOCUMENTAR/ Viața Mariei Tănase, un secret bine păzit. “Cu limbă de moarte îi rog să nu aducă nimănui la cunoștință moartea mea"

După moartea artistei, în Craiova se organizează, în anul 1969, prima ediție a festivalului-concurs “Maria Tănase”, ajuns anul acesta la cea de-a XXIV-a ediție.

Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii
Recomandări
Hoție la Castelul Peleș. „POS-ul nu mai funcționează, se poate plăti doar cash”. Ce ar trebui să verifice Corpul de Control al Ministerului Culturii

“Aparent, o ediţie ca oricare alta din cele XXIII desfăşurate până acum, ediţia din acest an marchează împlinirea a 48 de ani de viaţă ai Festivalului şi putem afirma că s-a scris deja istorie. O istorie de care se leagă şi Cetatea Băniei, care, inteligent şi plină de devotament, a înţeles să nască şi să crească ceea ce a devenit ulterior marcă de identitate a locului – un festival naţional dedicat Marii Doamne a cântecului popular românesc, Maria Tănase”, a precizat Amelia Etegan, directorul Centrului Creației Populare Dolj, unul dintre organizatorii festivalului ce se desfășoară la Teatrul Național din Craiova, în perioada 13 – 17 noiembrie 2017.


Citește și:

VIDEO EXCLUSIV/ Liza Panait, dezvăluiri despre moda în perioada comunistă: “Aveam 2 prezentări pe an pentru Corpul Diplomatic și pentru ambasade”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News