Potrivit CJ Bihor, traseul Drumului Expres Arad – Oradea va avea o lungime 120,1 km, cu profil de patru benzi de circulație. Proiectul mai prevede drumul de legătură cu orașul Salonta, de 5 km, drumul de legătură cu Arad, de 3 km, și drumul de legătură cu punctul de trecere a frontierei cu Ungaria (Salonta – Békéscsaba), de 9,85 km. Astfel, lungimea totală a drumului va fi de 138 km.
Cu eventualele optimizări incluse în proiect, ne propunem ca în primăvara anului viitor să avem gata proiectul tehnic și să putem demara procedura de licitație pentru selectarea constructorilor. În trei ani, lucrările ar trebui să fie terminate și drumul să fie deschis circulației. (…) Proiectele mari sunt rezultatul unor ani de muncă, al unor colaborări largi și al asigurării unor fonduri pe care doar noi, autoritățile locale, nu le-am fi putut asigura. Fondurile europene impun și cofinanțări importante de la nivel național și în cazul acestui proiect”, a declarat președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.
Continuarea în PRESShub.
ARTICOL PRELUAT DE PE PRESSHUB.RO