Elevii au focalizat imobile istorice, elemente urbane și stradale, detalii ale clădirilor aflate în degradare. Evenimentul se înscrie în susținerea obiectivelor asociației, și anume de salvare a imobilelor istorice, dar şi implicarea tinerilor în activități civice, de conștientizare a importanței patrimoniului local și de conservare a acestuia. 

Totodată, a fost organizată o secțiune în care participanții selectați de fiecare unitate școlară și-au prezentat obiectivele imortalizate și cea mai inspirată prezentare a fost premiată.

Au fost acordate elevilor premii pentru creativitate, originalitate și mențiuni celor mai bune lucrări din fiecare unitate școlară. Au fost expuse 65 de fotografii și acordate 16 premii din partea Asociației „Galați, orașul meu”.

Elevul Victor Dvornic, de la Centrul de Excelenţă, a fost câştigătorul a două premii, unul pentru cea mai bună prezentare şi unul pentru creativitate. La Creativitate au mai fost premiaţi: Delia Petrică, Bogdan Roşu, Matei Bucur și Estera Mistreanu. La secţiunea Originalitate s-au evidenţiat: Angela Mihalachi, Mihai Pojoga, Andrei Pârvu şi Vlad Moraru. Au primit câte o Menţiune Sebastian Gregoretti, Raul Constantin, Marta Chirilă, Andrei Novac, Ioana Cojocaru. 

Război cald, război rece. De ce Occidentul trebuie să reziste atacurilor nu în pofida, ci datorită revenirii lui Donald Trump la Casa Albă
Recomandări
Război cald, război rece. De ce Occidentul trebuie să reziste atacurilor nu în pofida, ci datorită revenirii lui Donald Trump la Casa Albă

Continuarea în Viața liberă.

ARTICOL PRELUAT DE PE VIATALIBERA.RO

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

ivryernest   •   19.12.2022, 13:26

Deocamdată, se observă decăderea limbii române. Să numească expoziția „Urban Decay" e un exemplu evident.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.