Evenimentul s-a produs, vineri, în jurul orei 10.50. La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Slatina.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din comuna Morunglav, județul Olt (Gheorghe Barbu – n.red.), în timp ce se afla pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza, din municipiul Slatina, ar fi fost agresat fizic de către un bărbat, de 48 de ani, din orașul Balș, județul Olt (Gheorghe Udrişte – n.red.)

purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Şerban

Potrivit IPJ, în momentul evenimentului, Gheorghe Udrişte se afla în concediu de odihnă, conform graficului.

„În contextul în care instituția nu tolerează astfel de fapte care contravin eticii și valorilor morale ale profesiei, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Olt va dispune declanșarea cercetării disciplinare față de polițist, prin Biroul Control Intern, urmând ca, la finalizarea verificărilor, să fie dispuse măsurile legale în consecință.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare, fiind continuate cercetările pentru stabilirea situației de fapt. Precizăm faptul că Inspectoratul de Poliție Județean Olt se disociază de astfel de comportamente care contravin eticii și valorilor morale ale profesiei”, mai arată IPJ.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Continuarea pe Reporter24

ARTICOL PRELUAT DE PE SITE-UL REPORTER24.RO

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

Dymy   •   19.12.2022, 11:49

Politist la 56 ani care nu-i la pensie??? WoW

seaman651   •   16.12.2022, 21:33

Nu cumva cel aflat in functie trebuia suspendat? De celalalt se ocupa (sau ar trebui sa se ocupe) altcineva, dar un politist care se ia la bataie nu poate fi lasat sa ramana in functie pana la finalizarea anchetei.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.