De data aceasta, este vorba despre o pacientă de 49 de ani, din Focșani, care s-a prezentat la UPU Focșani (Unitatea de Primiri Urgențe) adusă de Ambulanță, și a așteptat două ore până să primească un pat.

Femeia a intrat în stop cardio-respirator în timpul controlului, deși reprezentanții spitalului spun că parametrii vitali ai acesteia erau normali și că era conștientă și cooperantă.

„Pacienta a fost adusă la UPU de către ambulanță, la ora 18.00. Evaluarea făcută de către asistentul de pe ambulanta evidențiază funcții vitale normale: pacienta conștientă, cooperantă, tensiune arterială în limite normale, afebrilă.

Ajunsă în UPU, pacienta a fost preluată de către asistentul de triaj. Din anamneza făcută de către asistentul de triaj reiese că pacienta declara parestezii, amețeli, greață și vărsături”, se arată într-un comunicat al spitalului.

Prima evaluare a pacientei făcută de către asistentul de triaj indica stare de conștiență și parametrii vitali normali, fără un risc vital imediat, susține conducerea unității spitalicești.

Doctorii au decis ca pacienta să rămână sub monitorizarea asistentului de triaj până la eliberarea unui pat în UPU.

Doar că abia în jurul orei 20.00 s-a eliberat un pat și pacienta a fost preluată de medicul de gardă.

Continuarea în PRESShub.

ARTICOL PRELUAT DE PE PRESSHUB.RO

 
 

Urmărește-ne pe Google News