O fetiță de 5 ani, care se afla cu mama într-un parc din Tecuci, a fost atinsă în zona intimă de un bărbat necunoscut care, ulterior, a fugit.
O minoră a fost agresată sexual într-un lift din Sectorul 3, de un recidivist în vârstă de 20 de ani, condamnat anterior tot pentru agresarea în lift a unor fetițe de 11 și 13 ani.
Tot în București, un elev de clasa a 4-a a fost bătut și agresat sexual în toaleta școlii de către un coleg de aceeași vârstă.
Un fost antrenor la o echipă de fotbal juniori din Alba Iulia a primit o condamnare la 115 ani de închisoare, în total, pentru 9 violuri comise asupra unor tineri pe care îi antrena.
„Mă învinovățesc pentru că nu știu cum, cu mine în casă, a reușit să mă prostească în asemenea hal un copil de 15 ani”, a declarat în stare de șoc mama unui băiețel de 6 ani agresat sexual în repetate rânduri de unchiul său, adolescent.
Un bărbat din Iași a violat in mod repetat un copil de 6 ani, în timp ce soția era la muncă în străinătate. „Nu am vrut să merg la femei străine ca să nu îmi stric casa”, s-a justificat el în fața judecătorilor, care i-au dat mai puțin de jumătate din pedeapsa maximă pe care ar fi putut-o primi.
Sunt doar câteva dintre cazurile revoltătoare peste care dai cu ușurință doar răsfoind Internetul. Sau despre care ți-ar putea povesti un vecin sau o rudă.
„Copiii trebuie să înțeleagă că ei NU SUNT VINOVAȚI, indiferent de situație”, subliniază apăsat dr. Cătălin Luca, psiholog clinician pentru copii, tineri și adulți, formator la Institutul Național de Magistratură și la Institutul de Psihologie Judiciară, coordonator de proiecte în domeniile: trafic de persoane, justiţie pentru minori, reintegrarea psihosocială a persoanelor eliberate din penitenciar, abuzul asupra copilului, prevenirea exploatării sexuale, a exploatării prin muncă şi a traficului de copii.
PRESShub l-a invitat pe Cătălin Luca să părăsească pentru scurt timp cabinetul, să vină într-o sală de clasă imaginară, unde să li se adreseze copiilor, părinților și profesorilor deopotrivă și să facă împreună cu noi o scurtă incursiune în mintea pedofililor, explicând pe înțelesul tuturor de ce și cum acționează un agresor sexual, dar mai ales ce trebuie să fie învățați copiii ca să se poată apăra singuri în cazul în care cineva a pus ochii pe ei, cu gânduri necurate.
Citește articolul în continuare pe PRESShub
ARTICOL PRELUAT DE PE SITE-UL PRESSHUB.RO