• Cele 12 ha de spațiu verde au fost retrocedate în anul 2005 de către Adriean Videanu, primarul PDL de atunci, către Maria Cocoru, o cumpărătoare de drepturi litigioase.
  • Au urmat ani de procese, până în 2019, când Primăria Sectorului 3 a câștigat pe fond anularea retrocedării. Proprietara terenului a făcut însă apel, iar dosarul se rejudecă acum la Curtea de Apel.

În prezent, în fosta bucată de parc public de 12 ha au răsărit o saltea gonflabilă, un butoi pe roți unde se fac clătite sau o gelaterie. Pentru a-și face loc cum trebuie, au fost tăiați și sabotați copaci, arată jurnaliștii de la Pressone. Cinci incendii au constatat pompierii, de la începutul anului până în 31 august 2022, în această zonă a parcului IOR.

PressOne a intrat în posesia unei înregistrări audio în care noii chiriași ai zonei recunosc că au tăiat din vegetație, deși susțin că de fapt ar fi „toaletat” zona. Totul, spun chiar chiriașii parcului retrocedat, ar fi fost făcut cu știința proprietarilor terenului. 

Între 22 și 28 august antreprenorii instalați în zona retrocedată a Parcului IOR au fost amendați cu 13 mii de lei, de către Poliția Locală.

Cine decide ce se întâmplă în zona retrocedată a Parcului IOR

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

După ani de zile de litigiu și procese și fără un verdict final în instanță, de soarta zonei de ocupă, la acest moment, două personaje cheie. 

Primul și cel mai important om este Dan Băjenaru, care se prezintă a fi nepotul proprietarei zonei retrocedate, Maria Cocoru. Este omul care se ocupă și de administrarea celor 12 ha de teren, pe care au apărut deja tobogane gonflabile și căsuțe cu clătite. 

Despre parcul de distracții spune că „o să apară” și că „momentan sunt doar discuții.”

„Terenul era în litigiu. Au pierdut în instanță a doua oară, irevocabil. Extrasul de carte funciară este curat. La noi cei care au închiriat în zona respectivă și-au luat, majoritatea, autorizații”, mai spune Băjenaru la Pressone. 

Al doilea personaj cheie la acest moment este Mihai Mușat, care are oficial afaceri în Parcul Orășelul Copiilor din Sectorul 4. Este omul despre care antreprenorii care și-au deschis afaceri pe bucata retrocedată – cândva parte din parcul IOR – spun că are „tot ce vedeți aici”. 

„Aici e un proiect nou. Vor fi în primă fază utilaje aduse de prin țară, de către colegi de-ai noștri. În primăvară vor fi utilaje nou-nouțe, aduse din Italia. Parcul de distracții e separat față de căsuțe, față de orice altceva. Avem contracte fiecare, separat, în fiecare zonă”, spune Mihai Mușat despre proiectul Disney Mania, asigurând că acesta nu va afecta afacerile comercianților deja instalați pe bucata fostului spațiu verde. 

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Recomandări
Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

Primarul Robert Negoiță: „Nu știu”

Contactat de Pressone, primarul Robert Negoiță spune că nu știe de afacerile din zona retrocedată, aflată în litigiu. „Nu am cunoștință de așa ceva” răspunde și când este întrebat de parcul Disney Mania care este anunțat printr-un panou. 

Ce spune legea despre soarta unei zone de vegetație dintr-un parc care ar trebui să deservească, înainte de orice, comunitatea.

Continuarea anchetei în Pressone

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Nelualex.83   •   03.12.2023, 19:35

Afaceri dubioase,păcat de copacii care au dispărut...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.