Gheorghe Bunea are în jur de 70 de ani și un picior de lemn. Piciorul de lemn este mai degrabă un mănunchi format din câteva bucăți de lemn, de diferite lungimi, legate între ele în așa fel încât să îi permită o oarecare susținere împreună cu o pereche de cârje. Când l-am întâlnit, se chinuia să-și aducă lemne de foc dintr-o pădurice aflată în susul șurii, care îi servește drept adăpost. 

Omul acesta, cu jumătate de față desfigurată de pareză, trăiește în satul Geogel și se află în îngrijirea unui fiu al primarului din Ponor. 

În august 2016, când nici nu se uscase încă cerneala de pe buletinele de vot, primarul Bujor Petruț din comuna Ponor, județul Alba, semna o dispoziție prin care unul dintre copiii săi, Alexandru Bujor Petruț, era desemnat asistent personal al unui vârstnic cu handicap grav.

Însoțitorii identificați în urma anchetelor sociale comandate de Primărie primesc o indemnizație plătită din banii de la bugetul public, adică din banii contribuabililor. În 2016, remunerația de bază era de 1.313 lei.

În comunitatea Ponor, sătenii susțin că primarul îi exploatează pe nevoiașii satului, pe care i-ar folosi drept „slugi” la o fermă deținută de familia sa și că le reține cu titlu abuziv tot felul de beneficii sociale, la care au dreptul, scriu reporterii Pressone.

Browserul Google Chrome valorează 20 de miliarde de dolari. Gigantul american ar putea fi forțat de justiție să îl vândă
Recomandări
Browserul Google Chrome valorează 20 de miliarde de dolari. Gigantul american ar putea fi forțat de justiție să îl vândă

Un alt bătrân fără picioare, în grija soției primarului

Victor Moldovan a murit în 15 decembrie 2022. Cunoscuții spun că ar fi murit de frig, în casă. Bătrânul avea ambele picioare amputate, iar pensia lui era încasată lunar de soția primarului, Felicia Petruț, care susține că avea grijă de el. Omul a fost înmormântat cu zece zile înainte de Crăciun. 

Într-un video primit de reporterul Pressone pe 1 decembrie, Victor Moldovan i se plânge unui consătean că primarul comunei îi încasează pensia și ajutorul social.

 În comuna Ponor figurau pe lista cu beneficiari pentru acordarea de venit minim garantat 30 de persoane. Jumătate fuseseră identificați prin anchete sociale începând cu anul 2016. Cel mai în vârstă beneficiar are 89 de ani.

Un primar și familia lui încasează ajutoarele sociale pentru oamenii săraci din sat „de care au grijă”. Ce bani primesc și din terenuri
O imagine în care apar toți membrii familiei Petruț, publicată pe pagina de Facebook a lui Alex Bujor Petruț. De la stânga la dreapta: Iulian Petruț, Codruța Petruț, iubita lui Alex Bujor Petruț, Alex Bujor Petruț, Felicia Petruț, Felician Petruț cu soția Cristina, Cătălin Petruț și Bujor Petruț, tatăl de familie. FOTO: Imagine publicată pe contul de Facebook al lui Alex Petruț

Cum a ajuns Bujor primar în Ponor

În 2016, Bujor Petruț ajungea primar pentru prima oară în Ponor, județul Alba. Înainte ocupase fotoliul de viceprimar. Într-un raport al organizației Expert Forum din iulie, același an, Ponor era în topul comunelor unde, în preajma alegerilor, numărul locuitorilor crescuse brusc. Nu era un fenomen izolat. La ultimele două runde de alegeri locale, primăriile de la țară au fost de multe ori câștigate la mustață, tocmai datorită acestor „locuitori sezonieri”. Pressone a scris despre Operațiunea Flotantul, care amenință să transforme alegerile locale într-un simulacru în mediul rural.

Nicolae Ciucă, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Mă scoate din sărite șmecheria” | EXCLUSIV
Recomandări
Nicolae Ciucă, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Mă scoate din sărite șmecheria” | EXCLUSIV

Ales în fruntea comunității pentru primul mandat, lui Petruț era cât pe ce să îi scape demnitatea printre degete. În mai 2017, Prefectura Alba a cerut dizolvarea Consiliului Local al comunei Ponor și declanșarea de alegeri anticipate, ca urmare a inactivității forului decizional. În aproape un an de la scrutinul din iunie 2016, Consiliul Local Ponor reușise să adopte o singură hotărâre. Pe finalul anului 2017, nu fusese adoptat nici măcar bugetul pentru anul următor. Dar Tribunalul Alba l-a iertat pe proaspătul primar și a respins solicitarea Prefecturii. 

Mai recent, într-un articol din ziarul Adevărul, reporterul arată că practica flotanților produce în continuare efecte în comuna Ponor. El citează un document al Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor din Alba, care demonstrează cum în perioada iunie – august 2020 în Ponor au fost înregistrate premergător alegerilor 65 de vize noi de flotant, reprezentând mai mult de 10% din numărul celor cu drept de vot. În 2016, primarul Petruţ Bujor (PNL) câştigase alegerile la 21 de voturi diferență de contracandidatul său de la PSD. 

Ca să nu mai existe discuții, în 2020, Petruț a câștigat alegerile cu 366 de voturi, reprezentând aproape 80% din opțiunile celor care s-au prezentat la vot.

Milionarul Dorel Tamaș, urmărit internațional timp de 13 ani, a scăpat de închisoare prin prescriere. Unde s-ar fi ascuns în acest timp
Recomandări
Milionarul Dorel Tamaș, urmărit internațional timp de 13 ani, a scăpat de închisoare prin prescriere. Unde s-ar fi ascuns în acest timp

Condamnările primarului Petruț Bujor

Aceasta este însă o poveste veche deja. Acum, Petruț e un primar sub supraveghere. A fost condamnat definitiv în primăvara acestui an, martie 2022, la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru că s-a urcat băut la volan, după ce a consumat alcool la locul de muncă, adică în sediul Primăriei. Nu era numai beat la volanul mașinii de serviciu de la Primărie, ci aproape de faza comatoasă. Primarul a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, astfel că magistrații l-au condamnat la închisoare cu amânare, conform ziarului local alba24.

Dosarele în care sunt condamnați copiii primarului Bujor

Petruț Bujor are patru băieți, Doru-Iulian, Gelu-Cătălin, Radu-Felician, Alex, și o fată, Codruța Roxana, căsătorită Damian.  

Doi dintre fii, Gelu-Cătălin și Doru-Iulian, au la rândul lor probleme cu legea. 

Citiți textul integral în Pressone.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (5)

Daniel_96   •   20.01.2023, 12:21

Cred ca problema este si la partidul care a propus ca primar un asemenea specimen, pentru ca om nu este.

danserban67   •   10.01.2023, 21:19

verificati si alti primari si din constanta in special din localitatile sarace oameni plecati la munca in strainatate si care cei din primarie iau banii,totul cu complicitatea primarului si a secretarului UAT.

BuneaMariaDana   •   10.01.2023, 18:26

Sper ca acest articol sa fie citit de cine trebuie și sa se pună pe treaba. Acest primar cu tot familionul lui sa fie pedepsit, după cum merita. Ăștia nu sunt oameni, sunt bestii care merita numai dispreț din partea comunității, nicidecum sa conducă comunitatea.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.