Ca şi cum Ion Ţiriac şi invitaţii săi nu ar stârni destule polemici pe tema partidelor de vânătoare de la Balc, în zilele acestea Donald Trump Jr., fiul preşedintelui american, a sosit în România ca să ne omoare sălbăticiunile. Potrivit unor surse, moştenitorul imperiului Trump participă la partide de vânătoare similare celor oganizate de Ion Ţiriac, dar într-o locaţie diferită, în sud, în zona Giurgiu unde nu vânează mistreţi, ci cerbi şi căprioare. Bogătaşul american este un vechi împătimit al vânătorii, el postând pe internet de-a lungul timpului imagini cu animale sălbatice ucise în diferite zone ale lumii, printre care leoparzi, elefanţi sau cerbi. De unde provine această nevoie imperioasă de a ucide aflăm de la psihologul ziarului Libertatea.

„Vânatoarea este o manifestare a agresivităţii acumulate in interior. La partide organizate de vânatoare merg în special oameni bogaţi care îşi gasesc echilibrul personal în a ucide. Până nu demult nobilimea ucidea oameni. Acum nu mai este posibil si urmatorul pas este să faci ceva similar cu animalele. Mergi la vânatoare când ai acumulat putere socială şi vrei ca ea să-ţi fie recunoscută. Ai nevoie sa ucizi ca să-ti confirmi statutul de superioritate asupra a tot ceea ce mişca in jur“, susţine psihologul.

Catastrofa de la Scânteia, după 15 ani. Avocații au luat mai mult de jumătate din despăgubirile date de asigurător: peste 400.000 de euro de la orfani, văduve, părinți în doliu
Recomandări
Catastrofa de la Scânteia, după 15 ani. Avocații au luat mai mult de jumătate din despăgubirile date de asigurător: peste 400.000 de euro de la orfani, văduve, părinți în doliu

Tot un vânător american a revoltat în 2015 întrega lume. Leul Cecil a fost o impunatoare felină de 13 ani care devenise o adevarată vedetă în Africa datorită coamei lui de culoare închisă. Acesta a fost ademenit în afara rezervaţiei naturale, rănit cu săgeţi, apoi doborât cu arma de un dentist american pe nume Walter James Palmer. Americanul a împuşcat mortal leul , l-a decapitat şi l-a jupuit. Era însoţit de încă doi braconieri. Aceştia au realizat că e vorba de un animal monitorizat si au trecut la distrugerea emiţătorului de la gât. S-a dovedit că nu e prima dată când Walter Palmer are probleme cu legea din cauza vânăorii. Cu şapte ani în urmă, el a ucis un urs negru în Statele Unite, fără permis, şi a scapat ca prin urechile acului de închisoare.

„Oamenii sunt din punct de vedere genetic fiinţe agresive. Cei care merg acum la vânatoare sunt, în mare parte, cei care atunci cand erau copii chinuiau şi chiar ucideau animalele de curte. A avea multi bani şi influenă socială generează în creier efecte similare cu consumul de droguri. Îţi dă sentimentul de atotputernic. Acest sentiment te îndeamna sa ucizi ca sa le arati tuturor că ai drept de viață și de moarte în jurul tău. Aşa se comportau stăpânii de sclavi în trecut. Ei ucideau sclavii pentru a se detensiona şi a-şi confirma puterea. Din punct de vedere psihologic, nevoia de a lua vieţi având ca satisfacţie doar propria plăcere provinde dintr-un dezechilibru interior generat de beţia de putere pe care oamenii simpli, care nu au avut niciodată putere, nu o pot cuprinde cu mintea. Rostul natural al vânătorii era cel de a procura hrană. În acest caz, vânătoarea intră în sfera naturalului. Patologicul psihologic intervine atunci când ucizi pentru că asta îţi provoacă plăcere”, mai adaugă specialistul.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Topul partidelor din România la alegerile parlamentare
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Topul partidelor din România la alegerile parlamentare

Ce se întâmpla cu carnea animalelor vânate la reuniunile bogătaşilor?

“ Cei care merg la vânătoare de plăcere motivează că prada lor ajunge pe mesele orfelinatelor, cantinelor sociale sau altor instituţii cu care s-a semnat initial un contract de preluare a cărnii de vânat. Carnea de vânat nu se pierde chiar dacă nu e consumată de vânatori. Tot ei afirmă că nu e nicio diferenţă între o eventuală sacrificare clasică a animalelor şi uciderea lor prin împuşcare. E adevărat că din perspectivă socială cineva se bucură de acele bucate dar din punct de vedere al domeniului meu, cel psihologic, nevoia de a ucide doar de plăcere, fără a avea o motivaţie legată de hrana personală, este un indicator de statut al celor care simt că au nesănătos de multă putere astfel încât să fie administratori ai vieţii şi morţii în jurul lor“, a încheiat Cezar Laurenţiu Cioc, psiholog la Institutul de Cercetare și Dezvoltare a Potenţialului Uman din Bucureşti.

Psiologul Cezar Laurențiu Cioc

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Se construiește un nou drum în apropiere de București. Aeroportul Otopeni va fi principalul beneficiar
FANATIK.RO
Se construiește un nou drum în apropiere de București. Aeroportul Otopeni va fi principalul beneficiar
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cât ne costă risipa alimentară şi cum o putem reduce? În 30 de ani, românii aruncă 90.000 de lei la gunoi
Observatornews.ro
Cât ne costă risipa alimentară şi cum o putem reduce? În 30 de ani, românii aruncă 90.000 de lei la gunoi
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI