Nu contează dacă ai de gând să apelezi la chirurgie estetică sau nu, trebuie să ai în vedere lucrurile care te pot afecta zilnic şi care pot fi gestionate. Este vorba despre nutriţie, dermatologie şi o serie de terapii faciale care au rolul de a rejuvena pielea corpului și a feţei.

Aceste trei tipuri de servicii oferite într-o clinică estetică sunt non-invazive sau cel mult minim-invazive, iar primele două implică aspecte de care orice persoană ar trebui să aibă grijă în viaţa de zi cu zi.

Importanţa nutriţiei în aspectul şi condiţia pielii

Pielea, precum orice alt organ, are nevoie de nutrienţi, vitamine, minerale, lipide şi proteine. Prin urmare, este de la sine înțeles faptul că trebuie să ai o dietă sănătoasă pentru a promova obţinerea şi menţinerea unui ten tânăr şi rezistent.

Astfel, o clinică estetică nu realizează doar intervenţii chirurgicale, de exemplu de lifting facial. Specialiştii acesteia au şi rolul, acolo unde este cazul, de a promova prevenirea îmbătrânirii pielii. Unul dintre elementele care trebuie gestionate din timp şi corespunzător în acest sens este dieta, nutriţia pacientului.

În cadrul unei clinici, vei afla care sunt alimentele sau substanţele care pot avea un efect negativ asupra pielii tale. Nu uita că fiecare persoană este diferită, motiv pentru care atenţia unui specialist este necesară.

Importanţa dermatologiei în aspectul, condiţia şi fermitatea pielii

Dermatologia nu are doar rolul de a analiza stratul de piele şi de a ajuta la găsirea unui diagnostic. Aceasta poate fi însoțită şi de anumite tehnici non-invazive care întineresc pielea şi încetinesc semnificativ procesul de îmbătrânire.

Printre aceste tehnici se numără mezoterapia, tratamentele cu laser, precum şi utilizarea de acid hialuronic, atunci când este cazul.

Un consult la un specialist dermatolog într-o clinică estetică este absolut vital pentru persoanele care doresc să afle mai mult despre pielea lor şi să înveţe cum să o îngrijească corespunzător. Specialistul îţi poate recomanda tehnici de masaj, precum şi produse specializate care pot fi de mare ajutor în cazul anumitor afecţiuni.

Necesitatea terapiilor faciale pentru îngrijirea tenului

Nu în ultimul rând, într-o clinică estetică poţi beneficia de anumite terapii faciale care au scopul de a preveni procesul de îmbătrânire. Totuşi, rezultatul obţinut nu este doar unul vizual, care ţine de aspectul pielii.

Prin tehnici precum hidratarea pielii cu un skin booster, menţii un nivel optim de hidratare la nivelul tenului, prevenind astfel starea de piele uscată, care poate fi destul de neplacută, mai ales în timpul iernii.

Există apoi diverse tratamente ale ridurilor, dar şi a petelor pigmentare, în cazul în care pacientul apar astfel de necesităţi. Prin urmare, rezultatele obţinute au un impact major asupra pacientului, sănătatea acestuia, dar şi starea de bine obţinută atunci când acesta se priveşte în oglindă.
Clinica estetică a doamnei Dr. Dana Miricioiu este alături de tine pentru a te ajuta să descoperi frumuseţea ca şi stil de viaţă. Dacă vrei să arăţi şi să te simţi mai bine, programează chiar acum o întâlnire cu unul dintre specialiştii clinicii Dr. Dana Miricioiu!

Urmărește-ne pe Google News