1. Legume conservate
Dacă alegi varianta de legume sau cereale conservate, mizează pe bio. Vei avea certitudinea unor materii prime de calitate, cu proprietăți corect conservate. Lintea sau năutul bio vor fi o bază extraordinară pentru salate, în timp ce legumele bio în ulei de măsline vor fi delicioase în paste, pizza sau preparate vegetariene.
2. Uleiul de măsline
Calitatea măslinelor folosite drept materie primă este esențială. Producătorii de renume folosesc doar material de cea mai bună calitate, iar procesul de extracție asigură păstrarea vitaminelor și nutrienților în uleiul de măsline finit. Vei descoperi nu doar o variantă mai sănătoasă, dar și extrem de gustoasă.
3. Pastele
Fie că alegi variantele din grâu dur sau alternativele din legume (mazăre, porumb, amarant) vei avea un fel delicios și rapid pentru prânz. În plus, multe dintre pastele cu ingrediente bio sunt potrivite și dietelor specifice, precum cele fără gluten, cu conținut scăzut de carbohidrați sau aport susținut de proteine. Te-am convins să adaugi pastele pe lista ta de produse bio?
4. Ciocolata
Da, ciocolata nu este mereu la fel. Dacă preferi ciocolata neagră, vei putea diferenția rapid un sortiment cu ingrediente excelente, versus o varietate clasică din magazin. Profită de propunerile producătorilor artizanali pentru arome intense, ce provin uneori din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii.
5. Ceai & cafea
Asemenea ciocolatei, diferența de calitate a materiei prime se va regăsi în savoare și gust. Un ceai verde sau din fructe aromate va fi mult mai intens atunci când provine dintr-un lanț bio de producție, în timp ce cafeaua de specialitate este, de cele mai multe ori, obținută în mici plantații artizanale, care se îngrijesc cu atenție de procesul de cultivare – culegere – prăjire.
Ai atât de multe opțiuni pentru alimente bio, încât îți poți pune la punct o dietă sănătoasă și super gustoasă. Alături de selecția noastră, consumă cât mai multe fructe și legume proaspete, din surse locale atent verificate, și te vei bucura de combinații incredibile!