Care sunt beneficiile colaborării cu un broker?

Te eliberează de anxietatea întregii presiuni a procesului de creditare

Contractarea unui credit poate fi un proces destul de încărcat emoțional, mai ales atunci când nu ai nicio idee despre ce presupune acesta. Astfel, brokerul de credite poate fi de mare ajutor, el informându-te cu privire la documentele necesare pentru birocrația implicată de întocmirea unui dosar de credit. În plus, un asemenea specialist va avea rolul de intermediar între tine și bancă, „traducând” cerințele acesteia într-un mod cât mai concret și ajutându-te chiar să obții anumite documente (te poate dirija, spre exemplu, în găsirea unui evaluator potrivit).

Pentru tine, în calitate de consumator, este un serviciu gratuit, fără costuri ascunse

Un avantaj deloc de neglijat al colaborării cu un broker de credite este că serviciile oferite de acesta nu vor trebui să fie plătite de către tine. Asta deoarece companiile de acest tip lucrează pe baza comisioanelor obținute din partea băncilor pentru contractele de creditare pe care le intermediază. Așadar, consultanța financiară de care tu beneficiezi este complet gratuită, fără costuri ascunse!

Poți obține soluția optimă de creditare pentru nevoile tale

Spre deosebire de discuțiile directe cu reprezentanții unei bănci, rolul unui broker de credite este să-ți ofere și servicii de consultanță. Astfel, acesta nu doar că îți va prezenta diferitele oferte disponibile în piață la un moment dat, ci te va ajuta să înțelegi și care este cea mai potrivită soluție de creditare pentru tine, luând în calcul situația ta financiară particulară. Astfel, poate că tu aveai în vedere contractarea unui credit cu avans minim (care ajunge la 15% pentru ipotecarele standard), dar îți poți da seama că, dacă vei face un mic efort în plus, poți alege o variantă mai favorabilă pe termen lung.

Economisești timp

În cazul în care dorești să parcurgi acest proces de unul singur, trebuie să treci printr-o serie de etape. Drept urmare, trebuie să identifici tu toate credite oferite de băncile din România, apoi să le sortezi în funcție de costuri și condiții de creditare. Apoi, va trebui să vorbești cu ofițerii de credite aferenți fiecărei bănci în parte. Pe baza ofertelor primite, va trebui să iei o decizie cu privire la ce credit alegi. În cele din urmă, te vei ocupa de completarea dosarului de credit. Privind din ansamblu, toate aceste operațiuni îți vor consuma mult timp, comparativ cu scenariul în care un expert se va ocupa de toți acești pași.

Beneficiezi de comparația mai multor oferte, fără a afecta scorul FICO

Prin intermediul scorului FICO băncile calculează riscul într-un algoritm de eligibilitate. Acest indicator este influențat de numărul interogărilor recente la biroul de credit, de istoricul tău de creditare, de tipul creditelor avute, durata acestora și frecvența cu care ai plătit ratele. În mod evident, cu cât acest scor are o valoare mai mică, cu atât îți scad șansele de aprobare a creditului. În schimb, cu ajutorul unui broker de credite, poți compara câte scenarii de credit dorești, fără a influența scorul.

Un dosar bine pus la punct are șanse mai mari de a fi aprobat

Cu ajutorul experienței sale și a cunoștințelor, brokerul de credite te ajută sau chiar îți realizează dosarul de credit. Uneori acesta necesită acte specifice, care pot duce către întârzieri de depunere. Însă, dacă apelezi la un astfel de expert, acesta va ști de ce acte este nevoie, iar procesul se va derula rapid și fără a întâlni situații neașteptate. Întocmirea creditului de către broker este de asemenea un serviciu gratuit. Indiferent de etapă, este ilegal pentru un broker să încaseze bani de la un solicitant de credit. Brokerul bancar poate fi comisionat doar de instituția bancară al cărei credit a fost ales de solicitant.

Concluzie

Poți beneficia de toate avantajele de mai sus în ceea ce privește procesul de creditare, prin intermediul parteneriatului DSA Advisors și Imobiliare.ro. Îți oferim complet gratuit, fără nici un cost ascuns, posibilitatea de a obține finanțare printr-un broker de credit.

DSA Advisor a fost înființată în 2009 și are experienţă ca agenţie de vânzări directe în servicii bancare şi financiare. În momentul de față, compania are cele mai multe parteneriate bancare din industrie, cu o cotă de piață de 92% pe segmentul retail. Gestionează un portofoliu de 34 de parteneri financiari, printre care și 17 bănci din România, dar şi IFN-uri şi companii de leasing. DSA Advisor administrează o reţea activă de peste 100 de brokeri, care operează în prezent în principal în marile orașe din România. Solicită o întâlnire cu unul dintre brokerii de credite DSA Advisor!

Urmărește-ne pe Google News