Bolile cronice netransmisibile sunt principala cauză de mortalitate de pe planetă, fiind sursa a circa 80% dintre decesele înregistrate în Europa, conform Organizației Mondiale a Sănătății.* Printre afecțiunile netransmisibile se numără bolile de inimă, bolile respiratorii, cancerul, diabetul și obezitatea. Potrivit specialiștilor, două treimi dintre acestea sunt cauzate de un stil de viață dezechilibrat și pot fi prevenite prin adoptarea și susținerea unor obiceiuri sănătoase.
În acest context, specialiști din Statele Unite și Europa s-au reunit în cadrul unui eveniment găzduit de Centrul de Medicina Stilului de Viață BetterMe, pentru a discuta despre impactul stilului de viață asupra prevenției, dar și asupra gestionării și chiar remisiei bolilor cronice. Invitați la eveniment au fost prof. Jeffrey Mechanick, unul dintre pionierii conceptului de lifestyle medicine la nivel mondial și președintele Consiliului Științific al Centrului BetterMe, dar și dr. José Luis Palma, directorul unui centru similar din Madrid.
La nivel mondial, medicina stilului de viață începe să fie admisă ca disciplină separată, însă în România, conceptul nu este încă foarte cunoscut. MedLife a deschis la finalul anului trecut Centrul BetterMe, prima unitate medicală cu acest profil din țara noastră, sub coordonarea medicului Anca Hâncu. Activitatea centrului și calitatea actului medical vin cu garanția unui consiliu științific, alcătuit de personalități din lumea medicală recunoscute la nivel internațional.
Medicina stilului de viață înseamnă prevenție, tratament și chiar remisia unor boli cronice, precum obezitate, diabet zaharat, hipertensiune arterială, cancere, boli gastroenterologice și nu numai. Ne bucurăm că acest concept relativ nou pentru țara noastră aduce împreună personalități importante din lumea medicală pentru a susține activitatea unui centru cu valențe deosebite, care va ajuta la gestionarea mai eficientă a bolilor cronice netransmisibile în România. Este un prim pas, însă pe modelul Centrului BetterMe, dorim să creăm asistență medicală de înaltă calitate în terapia medicală nutrițională, oferind, totodată, recomandări pe zona de sport, somn și gestionare a stresului, astfel încât pacienții să poată să devină cea mai bună variantă a lor.
Dr. Anca Hâncu, medic acreditat la nivel european în Medicina Stilului de Viață și coordonatorul Centrului BetterMe
Activitatea Centrului MedLife se bazează pe o abordare integrată a mai multor specialități medicale și nonmedicale, care au impact direct asupra stilului de viață – nutriție, psihologie, somnologie, activitate fizică, adicții și mindfulness. Pacienții pot beneficia în cadrul centrului de servicii integrate, de la evaluarea a statusului nutrițional, a nivelului de activitate fizică și a somnului, până la evaluarea stării de stres și a eventualelor patologii.
Principiile medicinei stilului de viață și conceptul de boală cronică cardiometabolică
Personalitate a lumii medicale mondiale, președintele Consiliului Științific BetterMe, prof. Jeffrey Mechanick, este profesor de medicină la Icahn School of Medicine New York și medic endocrinolog la Mount Sinai Hospital din New York. Totodată, prof. Mechanick este unul dintre pionierii medicinei stilului de viață și cel care a definit, pentru prima dată, conceptul de boală cronică cardiometabolică, un model tridimensional dinamic al sindromului metabolic.
Acesta reprezintă un mod nou de a privi bolile cronice, mai ales pe cele cardiovasculare, care sunt cauzate de problemele metabolice. Modelul este tridimensional, pentru că prezintă diferite etape care apar de-a lungul timpului. (…) Medicina stilului de viață reprezintă o abordare a îngrijirii preventive, al cărei scop îl reprezintă scăderea riscului de apariție a bolilor cronice, gestionarea acestor boli și chiar remisia pentru o parte dintre ele.
Prof. Mechanick în cadrul evenimentului găzduit de Centrul BetterMe
Medicina stilului de viață propune folosirea unor abordări terapeutice ce țin de o dietă echilibrată, activitate fizică regulată, calitatea somnului, gestionarea stresului și evitarea consumului de substanțe de risc, în scop de prevenție, tratament sau pentru remisia unor boli cronice. Echipa multidisciplinară a Centrului de Medicina Stilului de Viață abordează personalizat problemele de sănătate ale fiecărui pacient, oferind soluții integrate în funcție de nevoi.
Circuitul pacientului în cadrul Centrului de Medicina Stilului de Viață BetterMe începe cu evaluarea statusului nutrițional și evaluarea compoziției corpului prin bioimpedanță, urmată de evaluarea anamnestică a somnului optim, a gradului de antrenament și/sau sedentarism, a nivelului de adicții și a sănătății mintale. În urma acestor evaluări se conturează un plan de intervenție personalizat, care cuprinde recomandări specifice pe fiecare palier.
Activitatea Centrului de Medicină a Stilului de Viață MedLife se desfășoară în București, în cadrul Hyperclinicii MedLife Floreasca (Calea Floreasca 111-113), dar și în regim online. Programările se fac la Call Center (021) 9646.
- * https://health.ec.europa.eu/non-communicable-diseases/overview_ro
- ** https://apps.who.int/iris/bitstream/handle/10665/353747/9789289057738-eng.pdf
***
Despre Sistemul Medical MedLife
Sistemul Medical MedLife a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români care au pus bazele acestei companii au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.
Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una dintre marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.
Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică si experimentată de management a fost capabilă să creeze și să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.
Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la bursa din România, fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare „M.
În perioada de pandemie, MedLife a reușit să joace un rol esențial în societate și să capete un statut de lider în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare. Compania continuă să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale în tehnologie și infrastructură. Creează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase.