ComenteazăCopiii au sufletul sfâșiat de astfel de întrebări, atunci când medicul îi informează despre instalarea unei afecțiuni neurologice, însoțită de o perspectivă extrem de sumbră – „… în curând va fi din ce în ce mai greu. Va avea nevoie de sprijin chiar pentru lucrurile simple, vor fi momente când nu-și va mai aminti aproape nimic sau va fi foarte tensionat. Nu se va mai putea îngriji singur. Ar fi foarte bine să primească ajutor specializat. Va trebui să găsiți un cămin de bătrâni. Este cea mai bună soluție pentru moment.”
Iar aceste preocupări continuă să ocupe tot mai mult spațiu în mintea familiei apropiate. Îngrijorări, lacrimi, învinovățiri… Sfatul medicului specialist este clar, deteriorarea cognitivă și declinul fiziologic trebuie tratate în condiții speciale de îngrijire și asistență.
Care e soluția?
De fapt, în calitate de fiu sau de fiică, trebuie răspuns cu sinceritate la o altă întrebare – „Ce este mai bine pentru părintele meu acum? Îi va fi mai bine acasă sau îi va fi mai rău?” Un azil de bătrâni nu este în mod obligatoriu alegerea corectă. Până în acel punct mai sunt și alte opțiuni.
Una dintre variante ar putea fi să apelezi la ajutorul unei alte persoane pentru servicii legate de supraveghere, hrană și igienă. Impedimentul vine însă din faptul că o persoană nu poate asigura astfel de servicii 24/24 h. Serviciile specializate de îngrijire la domiciliu reprezintă și ele o soluție, dar cu același impediment.
Numai prin observație, copii își pot da seama dacă părintele lor zăbovește prea mult la cumpărături, pentru că a greșit drumul de întoarcere, dacă nu mai folosește corect obiectele electrocasnice, dacă este mai tensionat sau mai furios decât de obicei, dacă uită să mănânce sau să se hidrateze, dacă are probleme în a recunoaște persoane. Dacă și cele enumerate mai sus devin situații obișnuite și, prin urmare, din ce în ce mai greu de gestionat, atunci, da, este cazul ca familia să înceapă căutările pentru un serviciu social rezidențial de îngrijire dedicat persoanelor vârstnice. Pe scurt, un cămin de bătrâni.
Odată luată această hotărâre, demersul trebuie privit drept o strategie care urmărește conservarea, cât mai mult cu putință, a funcțiilor cognitive, motrice, fiziologice. Iar acest prim pas al strategiei nu poate fi catalogat drept abandon sau lipsă de iubire. Din contră, în acel moment și numai atunci este cea mai corectă decizie.