Chiar dacă și-a deschis afacerea proprie în domeniul medicinei estetice acum 2 ani, Simona Chitac a reușit să dezvolte într-un timp scurt un brand respectat de pacienți si colegi de breaslă. Acum se pare că trece într-o nouă etapă, pentru ca s-a decis sa extindă clinicile Legacy Med printr-un proces de francizare limitată. Și spunem limitată, pentru că numărul de francize pus la bătaie de tânăra antreprenoare este restrictionat geograpfic: Știu ca am dezvoltat un brand respectat în medicina estetică, multe din pacientele noastre ne-au ales tocmai pentru ca am fost mai atenți la modul în care am comunicat și ne-am poziționat, sloganul nostru de la început fiind Decency în Aesthetic. Deși nu sunt de profesie medic, prin echipa de medici pe care am construit-o de la zero și prin pasiunea pentru medicina regenerativa, oferim celor care ne aleg, servicii medicale de înaltă calitate, conectate la ultimele noutăți din medicina, într-un ambient cat mai placut. Acest lucru ne-a diferențiat și au apărut astfel și solicitări de francizare. Primele cereri le-am avut din orașele mari ale României. Și nu numai de la medici, ci și de la femei-antreprenor care aveau lanțuri de saloane de cosmetică și au simțit nevoia să ofere servicii în plus clientelei pe care și-o formasera deja. Să transformi un business de infrumusețare într-o clinică medicală nu este ușor, dar rețeta de success este aceeași. Și dacă sunt femei care au reușit să aibă succes în industria de beauty, noi le oferim soluția ușoară de a face un upgrade domeniului pe care l-au gestionat până acum. Reautorizarea spațiilor și dezvoltarea colaborărilor cu medici empatici, care pot presta servicii de medicină minim-invazivă unei clientele deja formate si pasionate de beauty și anti-aging, este o miză pe care ne-am asumat-o. Funcționarea sub un brand respectat în domeniul medicinei estetice poate fi cheia pe care multe antreprenoare de beauty o căutau.  

Clinicile Legacy Med au luat în calcul și restrictionarea geografică a francizei, astfel încât nu se pot cumpăra mai mult de o franciza Legacy Med pe oraș. Și în București proprietară Legacy Med a oprit extinderea forțată cu multiple francize, limitându-se la câte o franciză scoasă la vânzare pe fiecare sector al Bucureștiului.

Cabinetele medicale de estetică sunt un domeniu în continuă creștere, întrucât din ce in ce mai mulți oameni își doresc să arate bine și să aibă o piele frumoasă, sănătoasă și luminată, să încerce procedure anti-aging. Cabinetul medical de estetică oferă o gamă largă de servicii, printre care se extind tratamentele faciale și corporale, procedurile de îngrijire a pielii, terapii cu laser cu proceduri minim-invazive cu seringă sau bisturiu. 

Detalii și informații:

https://legacy-med.ro/ro/franciza/

 
 

Urmărește-ne pe Google News