Cu numeroase opțiuni disponibile pe piață, este important să știi ce criterii să iei în considerare pentru a alege brokerul care se aliniază cel mai bine cu obiectivele tale de investiții, nevoile educaționale și stilul tău de învățare.

De fiecare dată când este nevoie să iei o decizie importantă, precum cea de a investi, primul și cel mai important pas este să te informezi riguros despre istoricul brokerului.  

Dacă decizi să investești pe bursele internaționale, XTB, companie internațională de investiții, care este la rândul său listată la Bursa de Valori din Varșovia, este o opțiune de încredere aleasă de peste un milion de clienți.

Având sucursale în 13 țări printre care și România încă din 2008, compania XTB este autorizată și înscrisă în registrele celor mai importante autorități de supraveghere din lume, inclusiv Autoritatea de Supraveghere Financiară din România (ASF). Foarte important, sursala locală oferă suport clienți în limba română.

În plus, la XTB, chiar și dacă nu ești hotărât să investești, poți deschide un cont de training gratuit, unde ai posibilitatea de a efectua tranzacții fără a utiliza bani reali. Astfel, vei trăi experiența de investitor și te vei obișnui cu piața, fără să înregistrezi nicio pierdere în bugetul tău.

13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE
Recomandări
13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE

Totodată, contul de training te va pune în contact cu un reprezentant XTB care te va asista în acest proces de testare și, dacă ești la început de drum, te va ajuta să înțelegi și să te familiarizezi cu domeniul investițiilor precum și cu platforma de investiții XTB.

Aplicația este realizată pentru a se plia atât nevoilor unui investitor experimentat, cât și unuia aflat la prima sa investiție.

One-Stop Shop – un broker cu ofertă variată

Următorul pas este alegerea instrumentelor financiare pe care le vei folosi în investițiile tale.

În funcție de profilul tău de risc și de puterea financiară, la XTB, poți să alegi dintr-o gamă generoasă de peste 6300 de instrumente financiare precum Acțiuni și ETF-uri, instrumente financiare derivate de tip CFD, cu suport pe Indici, Forex, Mărfuri, monede virtuale și altele.

Câteva dintre cele mai de interes avantaje de care se bucură clienții XTB sunt: acțiuni și ETF-uri fracționate, Planurile de Investiții, valoarea minimă a investiției în acțiuni este de 10 EUR sau USD iar în ETF-uri de doar 1 EUR sau USD, precum și faptul că XTB este rezident fiscal în România, iar investitorii beneficiază de noua lege de impozitare.

Alegerea unui broker care oferă o gamă variată de instrumente financiare îți va permite să îți diversifici portofoliul, sporind șansele de câștig și protecția împotriva fluctuațiilor bruște ale piețelor.

Guvernul vrea să înlocuiască sobele tradiționale ale românilor cu pompe de căldură. „Costurile sunt enorme”, spun specialiștii
Recomandări
Guvernul vrea să înlocuiască sobele tradiționale ale românilor cu pompe de căldură. „Costurile sunt enorme”, spun specialiștii

Diversificarea este esențială atât ca strategie de investiții, cât și ca principiu de administrare a riscului în perioadele volatile.

Investiții indiferent de buget

Clienții XTB pot face depuneri în RON, EUR sau USD, iar retragerile de fonduri se fac ușor, eficient și rapid direct din platforma XTB (desktop sau mobil) sau din aplicația Client Office.

Fondurile clienților sunt păstrate în conturi bancare segregate, special desemnate pentru clienți.

Pentru bursa din SUA, XTB sprijină clienții în obținerea unei cote reduse de impozitare a acestor dividende, de numai 10% în loc de 30% prin Formularul W-8BEN.

De asemenea, la XTB, ai comision 0% dacă rulajul tău lunar nu depășește 100.000 de euro.

Dobândă pentru fondurile neinvestite

În plus, XTB plătește un beneficiu de tip dobândă pentru fondurile neinvestite de EUR, USD și RON aflate în contul de investiții. Rata dobânzii este calculată zilnic și plătită lunar, în primele cinci zile ale lunii următoare.

Nu este necesară nicio acțiune din partea clientului deoarece rata dobânzii este activată automat pentru toți clienții care au în cont sold neinvestit. Nu există o sumă minimă sau maximă pentru fondurile neinvestite care primesc dobândă.

Cum protejează Înalta Curte „intimitatea” inculpaților în fața anchetelor DNA și DIICOT. Lista VIP-urilor care au scăpat de interceptări acuzatoare
Recomandări
Cum protejează Înalta Curte „intimitatea” inculpaților în fața anchetelor DNA și DIICOT. Lista VIP-urilor care au scăpat de interceptări acuzatoare

Dobânzile se acordă în funcție de perioada de la încheierea acordului pentru deschiderea contului. Pentru primele 90 de zile, dobânda anuală este de 3.50% pentru RON, 4.20% pentru EUR și 5.00% pentru USD. După 90 de zile, dobânzile anuale sunt 2.00% pentru RON și EUR, și 2.50% pentru USD. Ratele se pot modifica și vor fi valabile până la o nouă notificare oficială.

Educație financiară pentru toată lumea

Cu cât ești mai informat, cu atât vei lua decizii optime de tranzacționare.

XTB a dezvoltat un program educațional complex, care include materiale adaptate pentru fiecare categorie de investitori, fie că vorbim despre un investitor cu un nivel începător de cunoștințe, fie că vorbim despre un nivel mediu sau avansat.

Acest program înglobează atât noțiunile de bază, precum Dicționarul Traderului, tutoriale video, webinare, manuale, ebook-uri, precum și module întregi de cursuri pentru traderii cu nivel avansat.

Specialiștii XTB realizează săptămânal analize de piață ale celor mai recente evenimente și date de interes pentru investitori.

Analizele prezintă raportări și dezbat, pe înțelesul tuturor, în limba română, acele date care pot influența drastic mai multe clase de active.

Toate aceste resurse pot fi accesate în platforma de investiții XTB, pe website-ul oficial, pe canalele oficiale de social media și pe YouTube.

Avertisment cu privire la riscuri:

Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 77% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.

Sursă foto: www.xtb.ro

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Știrileprotv.ro
Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Viva.ro
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Surpriza “nebunească” făcută de Medana soțului ei, Alin Oprea, la un an de căsnicie: ”Nici prin gând nu mi-a trecut că va accepta". Medana a atras toate privirile
Libertateapentrufemei.ro
Surpriza “nebunească” făcută de Medana soțului ei, Alin Oprea, la un an de căsnicie: ”Nici prin gând nu mi-a trecut că va accepta". Medana a atras toate privirile
Descoperire fabuloasă în Maramureș. Ce au scos cercetătorii din pământ: “Urmează analiza lor în profunzime”
FANATIK.RO
Descoperire fabuloasă în Maramureș. Ce au scos cercetătorii din pământ: “Urmează analiza lor în profunzime”
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
GSP.RO
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
FANATIK.RO
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Financiarul.ro
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Observatornews.ro
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși
HOROSCOP
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI