Ce pași sunt necesari pentru pregătirea pentru admiterea la facultate?
Unul dintre primii pași pe care îi poți face pentru a-l putea ajuta pe adolescentul tău să se pregătească eficient este să afli care este programul de admitere la facultatea dorită, indiferent dacă aceasta este în România sau în străinătate. Universitățile au, în general, programe de admitere asemănătoare și o curriculă similară, cum ar fi programul Bologna, la care s-au aliniat și facultățile din România. Ulterior, după ce ai obținut informațiile cu privire la programul de admitere și cerințe, este important să începi pregătirea efectivă pentru examene, după caz, sau teste. Alege pentru copilul tău cursuri arhitectura și desen pentru perfecționarea abilităților și pentru dezvoltarea eficientă a viziunii spațiale, deoarece această componentă este esențială pentru acest profil de facultate.
Pentru a fi sigur de reușita la examene poți opta pentru cursuri de arhitectura pentru admitere Nuvotek. Aceste cursuri, susținute de către Cristina Stănescu alături de tutorii săi, îl pot ajuta pe viitorul student să se simtă mai pregătit și să își exerseze abilitățile necesare pentru examinare. Cristina Stănescu, fondatoarea Nuvotek, are o experiență de peste 14 ani în pregătirea cursanților pentru admiterea la facultăți creative. Nuvotek ajută elevii să fie admiși la facultăți cunoscute, atât din țară cât și din străinătate. Datorită experienței Cristinei, Nuvotek se concentrează pe sprijinirea elevilor în atingerea potențialului lor, ceea ce se reflectă în rata mare de succes a persoanelor admise la facultate.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_37818ca027ab35030c7d7421b7382832.jpg)
Pentru a face mai ușoară pregătirea, poți încerca să afli și ce subiecte de examinare au fost date în anii anteriori, pentru a-l familiariza pe adolescent cu cerințele unui examen de acest tip și cu exigențele academice. Pregătirea pentru examen trebuie să fie un efort susținut, așadar fii alături ca părinte de adolescentul tău, pentru a-l ajuta pe acesta să se simtă stăpân pe cunoștințele sale. Încurajează-l și oferă-i instrumentele de care are nevoie pentru a-și dezvolta abilitățile, iar toate aceste eforturi se vor concretiza ulterior în rezultatele obținute. Este totuși important să nu uiți că facultățile precum artă, arhitectură sau design sunt facultăți creative, grele, în care studenții muncesc foarte mult și se dedică din pasiune.
Fă din admiterea la facultate o experiență deosebită pentru tine și pentru copilul tău și alege să lucrezi cu profesioniști în domeniu, care au experiență în susținerea adolescenților în procesul de descoperire a potențialului lor.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f68f39665f15f2414ec0695ac93ccfd7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f680bfe4850c0845c6eabae2d80612cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_3e3b28abf53d8f03cb6ac7708e986596.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_dbdbce27dcc0235ad2e509b7a89215d9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_5eeb01d9ba3d5ca35c061a5390046e27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_0a154c2c85714024ff03908d255a11b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_69555a68022e25cc8489713e1838ba4b.jpg)