“Speranța nu moare de cancer” este un program gratuit, susținut integral cu fonduri proprii MedLife, în cadrul căruia pacienții pediatrici cu cancer pot beneficia de unul dintre cele mai complexe teste de secvențiere din lume pentru afecțiuni oncologice, care analizează mutațiile a 523 de gene asociate cu multiple tipuri de cancer. Pe baza rezultatelor obținute în urma testării, medicii oncologi vor putea să aleagă cele mai potrivite tratamente și terapii pentru fiecare pacient, în funcție de profilul mutațional al tumorii.
Misiunea noastră este de a face România bine, alături de medici și specialiști de elită, prin echipamentele de ultimă generație și tehnologiile inovatoare de care dispunem în unitățile noastre. Statisticile privind numărul copiilor diagnosticați anual cu afecțiuni oncologice sunt îngrijorătoare, de aceea lansăm programul #SperanțaNuMoareDeCancer cu dorința de a pune la dispoziție resursele pe care le avem pentru a oferi copiilor și familiilor care luptă cu un diagnostic atât de crunt speranța unui mâine mai bun. Nu este un program de diagnostic sau de tratament oncologic, ci un program de testare genetică în urma căruia se obțin informații extrem de valoroase pentru medicii oncologici, în vederea personalizării opțiunilor de tratament și îmbunătățirii succesului terapeutic al copiilor cu cancer.
Ina Bădărău-Ilie, Head of Communications MedLife Group
Programul lansat de MedLife vizează pacienții cu vârste cuprinse între 0 și 18 ani, diagnosticați cu cancer în ultimele patru luni de la data lansării programului. Astfel, aceștia ar putea beneficia în urma testării genetice de terapii personalizate.
Un singur test, o șansă în plus la terapii oncologice țintite
Testul oferit în cadrul programului este o premieră pentru România, fiind unul dintre cele mai complexe teste de secvențiere pentru afecțiuni ocologice disponibile la ora actuală în lume. Până acum, multiple studii internaționale au demonstrat capacitatea acestei metode de a contribui la ajustarea tratamentului pentru pacienții oncologici de toate vârstele, în proporție de până la 94,5%.
Illumina TruSight Oncology 500 este un test de complexitate mare, care evaluează mai mulți biomarkeri, atât cei mai frecvenți, cât și cei mai rari, având capacitatea de a identifica majoritatea tipurilor de mutații ce afectează numeroase gene implicate în cancer. În plus, rezultatele testului se obțin rapid și sunt extrem de relevante în conturarea protocolului terapeutic, contribuind la eficientizarea opțiunilor de tratament în funcție de profilul genetic identificat. Lucrăm îndeaproape cu medici de oncologie pediatrică din toată țara, cărora le oferim în urma testării informații despre prognosticul pacienților, profilul tumorii și în funcție de aceste date, recomandări de terapii țintite sau în lipsa unor protocoale aprobate la nivel național, recomandări de studii clinice internaționale potrivite fiecărui pacient.
biologul Dumitru Jardan, coordonator al programului “Speranța nu moare de cancer”
Înscrierea copiilor în program se face prin intermediul aparținătorilor sau a medicului oncolog
Copiii diagnosticați cu cancer în ultimele patru luni de la data lansării programului pot fi înscriși prin completarea unui formular și urcarea dosarului medical pe pagina www.medlife.ro/speranta-nu-moare-de-cancer. Înscrierea se poate face prin intermediul unuia dintre părinți, a tutorelui legal sau a medicului curant.
Toate înscrierile sunt analizate de o echipă medicală dedicată în termen de 10 zile lucrătoare. Pacienții care îndeplinesc condițiile de înrolare în program vor fi contactați pentru comunicarea pașilor următori. În funcție de diagnosticul fiecărui pacient, specialiștii MedLife colaborează cu medicii curanți pentru a obține probele de țesut, în cazul tumorilor solide, sau din măduva osoasă, în cazul leucemiilor, în vederea efecutării testării genetice în laboratorul de biologie moleculară MedLife. Pentru pacienții înscriși în program, rezultatele testării sunt oferite în termen de 2-3 săptămâni de la recepția probei în laborator, urmând ca pe baza lor medicul oncolog să aleagă cele mai potrivite terapii pentru fiecare copil.
Avem convingerea că împreună, prin grijă și empatie, putem reda speranța copiilor diagnosticați cu cancer. Fie că suntem vizați direct sau indirect de acest program, fiecare dintre noi poate ajuta sub o formă sau alta. Scopul nostru comun este acela ca mesajul să ajungă la cei care au cu adevărat nevoie, astfel încât, un număr cât mai mare de copii diagnosticați în ultima perioadă cu cancer să aibă șansa de a primi un tratament personalizat, în vederea îmbunătățirii succesului terapeutic”, a completat Ina Bădărău-Ilie.
#SperanțaNuMoareDeCancer este un program cu acoperire națională, derulat de MedLife exclusiv din fonduri proprii, testele urmând să fie oferite gratuit pentru copiii care se înscriu în program și care corespund condițiilor prezentate.
***
Despre Sistemul Medical MedLife
Sistemul Medical MedLife a pornit acum aproape trei decenii, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.
Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare baza de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.
Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică si experimentată de management a fost capabilă să creeze și să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.
Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ‘M’.
În perioada de pandemie MedLife a reușit să joace un rol esențial în societate și să capete un statut de lider în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare. Compania continuă să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale în tehnologie și infrastructură. Creează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase.
Mazavalt • 20.03.2023, 16:09
Acord la Bruxelles: UE va cheltui două miliarde de euro pentru a furniza Ucrainei cât mai repede muniția de care are nevoie. Sa nu cereti donatii de la oameni pentru nimic! Sa mergeti cu jalba in protap numai la politicieni!