Mădălina este una dintre persoanele care s-a confruntat încă din adolescență cu problemele legate de greutate. Încă din copilarie, a fost urmarită de privirile critice ale celor din jur și a fost marginalizată din cauza aspectului fizic. Sentimentul de desconsiderare a urmărit-o până la maturitate. Cu toate acestea, Mădălina a ținut piept criticilor, s-a concentrat pe studii și și-a găsit un loc de muncă. 

Viața unui om suprapoderal este marcată de o mulțime de momente dificile. Cu toate acestea, am avut șansa ca în liceu să am niste colegi care mi-au devenit adevărați prieteni. M-au încurajat și m-au acceptat, fără ca pentru ei să conteze câte kilograme am. De pildă, în clasa a XI-a, atunci când am împlinit 18 ani, aveam deja 120 kg. E ceva greu de suportat pentru un adolescent”, își amintește Mădălina.

În momentul în care s-a decis să apeleze la operația de Gastric Sleeve (operația de micșorare a stomacului) Mădălina avea deja 6 ani de când practica meseria de asistent medical, într-un spital public din Brașov. „Așa am început să înțeleg mai multe despre operația de mișcorare de stomac, însă mult timp mi-a fost teamă de riscurile care pot apărea”, povestește Mădălina.  

Determinarea pacienților și priceperea medicilor pot depăși orice obstacol 

Operația de micșorare a stomacului garantează rezultate sănătoase pe termen lung cu ajutorul celor mai buni medici și în cazul în care pacientul respectă întocmai recomandările medicului și revine periodic la controalele postoperatorii stabilite.  Gastric Sleeve schimbă radical viața pacienților, însă fiecare pacient trebuie să fie conștient de posibilele provocări care vin la pachet cu reușita de a scăpa brusc de kilogramele în plus.  Conform studiilor, aproximativ 1 din 5 persoane prezintă  reflux gastroesofagian în primele 12 luni după operație. De asemenea, pot apărea și alte probleme digestive. În plus, după pierderea rapidă în greutate, majoritatea persoanelor obeze experimentează efectul de piele lăsată. De multe ori, această problemă poate fi evitată prin practicarea zilnică a mișcării, masaj și o hidratare corespunzătoare.

Teama de a reveni la greutatea inițială este de asemenea un factor comun de stres pentru majoritatea pacienților bariatrici, însă eventualele probleme pot fi tratate și remediate prin schimbarea dietei și adaptarea stilului de viață, la recomandarea medicului. Operația ajută la atingerea scopului de a pierde în greutate rapid, însă menținerea noii greutăți depinde de comportamentul și determinarea fiecărei persoane în parte.

„Chiar dacă chirugia este o metodă ireversibilă, efectele pe termen lung sunt benefice, reducându-se riscurile obezității asupra sistemului cardiovascular, osteoarticular, echilibrului glicemic și îmbunătățind viața socială”, explică dr. Cătălin Dumitrache, medic primar chirurgie generală în cadrul Spitalului Regina Maria Brasov.

Când și-a dat seama Mădălina că operația de Gastric Sleeve este cea mai bună opțiune și cum a reușit să-și înfrângă temerile?

„Îmi era teamă. Asta, până într-o zi în care am aflat despre o doamnă de 210 kg care a trecut cu mare succes printr-o intervenție chirurgicala similară. În plus, pandemia a venit pentru mine la pachet cu încă 30 de kilograme, din cauza programului dezordonat de muncă în ture și mese haotice. Deci, aveam toate motivele să mă hotărăsc. Am decis ca banii pe care ii cheltui pe mâncare de tip fastfood și sucuri carbogazoase pot fi economisiți pentru gastric sleeve”.

Madalina avea aproape 180 de kilograme cand a mers la un consult la dr. Cătălin Dumitrache, specializat in chirurgia bariatrică, la Spitalul Regina Maria din Brasov. Medicul i-a explicat atent și blând tot ce presupune intervenția și de ce este aceasta un aliat puternic în lupta cu obezitatea și comorbiditățile asociate.

„Din punctul meu de vedere chirurgia era pentru ea singura opțiune, având în vedere că toate dietele încercate anterior nu au avut rezultate de durată, iar excesul ponderal acumulat era greu de eliminat, dacă nu imposibil fără o metodă mai agresivă”, susține dr. Cătălin Dumitrache.

Mădălina s-a operat  la vârsta de 28 de ani, moment în care cântărea 180 de kilograme. Într-un an de  la operație, pacienta a pierdut 100 kg și simte că este cu totul o altă persoană – mai fericită și, cel mai important, mai sănătoasă!

 „Mi-am aruncat toate hainele, merg la sală, mă mișc cu multă ușurință și am realizat ca nu mai pot tolera unele alimente care îmi plăceau extrem de mult în trecut: mezeluri, brânzeturi procesate, băuturi acidulate”, explică pacienta.

De asemenea, evoluția favorabilă a Mădălinei este confirmată și de dl dr. Cătălin Dumitrache: „Mădălina a pierdut în 12 luni 100 de kg și a câștigat deopotrivă mai multă încredere în sine și energie”.

Deși majoritatea oamenilor cred că operația îi ajută pentru că îi obligă să mănânce mai puțin, oamenii de știință au descoperit că intervenția provoacă, de fapt, schimbări profunde în fiziologia pacienților, reglând activitatea hormonilor, precum și complexul sistem de semnalizare a poftei de mâncare către creier. Adesea duce la schimbări uimitoare în gustul alimentelor, făcând să dispară pofta de dulce au de alte alimente. Exact cum a experimentat și Mădălina.

 
 

Urmărește-ne pe Google News