Cazurile lui Ruby Herring este o nouă serie de investigații cu o doză de romantism, care vine la DIVA în august, cu 3 filme difuzate în premieră în România, duminica, de la ora 16:00. Ruby Herring (Taylor Cole), jurnalist specializat pe știri, descoperă o crimă la nunta verișoarei ei și lansează propria investigație pentru a prinde făptașul. Ajutată de un detectiv chipeș, Jake Killian (Stephen Huszar), Ruby descoperă o nouă oportunitate în carieră, relatarea infracțiunilor.
Cazurile lui Ruby Herring: Martorul mut(Ruby Herring Mysteries: Silet Witness, 2019) prezintă pe 1 august începutul aventurii lui Ruby. Metodele ei inovative și pornirea de a căuta mereu adevărul se dovedesc utile în viața de jurnalist, dar și de investigator.
Pe 8 august este difuzat filmul Cazurile lui Ruby Herring: Cu ultima suflare (Ruby Herring Mysteries: Her Last Breath, 2019). Împreună cu detectivul Jake Killian, Ruby investighează un accident auto suspect soldat cu o victimă. Problema apare când după închiderea cazului, Ruby găsește indicii care sugerează că prima concluzie nu a fost cea corectă.
Cazurile lui Ruby Herring: Predicție, crimă (Ruby Herring Mysteries: Prediction Murder, 2020) este programat pe 15 august. În filmul cu numărul trei al seriei, Ruby găsește indicii despre o crimă ce a avut loc cu cinci ani în urmă, în care a fost implicat un medium local. Împreună cu detectivul Jake Killian, redeschid cazul și încep să investigheze noile probe.
Pline de mister, acțiune și un strop de romantism, filmele din seria Cazurile lui Ruby Herring sunt difuzate în premieră la DIVA, duminica, de la 16:00, din 1 august!