Înainte de plecarea în Danemarca, am stat de vorbă cu Cristina Neagu, Eliza Buceschi și Cristina Laslo despre așteptări și obiective, schimbarea de generații, dorința de rezultate, trecutul și viitorul uneia dintre cele mai iubite echipe ale României.

Când a pășit pe parchetul Arenei Jyske Bank Boxen din Herning, înainte de sfertul de finală cu Danemarca de la Campionatul Mondial din 2015, Eliza Buceschi a ridicat ochii spre tribune și a văzut o sală plină cu peste 12.000 de suporteri danezi, toți în roșu. „Nu cred că pot să fac asta”, le-a spus colegelor de echipă.

Avea 22 de ani și, deși nu era primul ei turneu final cu echipa națională, era primul în care avea un rol mai important – reușise în total 30 de goluri și 24 de pase decisive. Avea alături jucătoare mult mai experimentate ca Oana Manea, Aurelia Brădeanu, Alice Ardean-Elisei, Ada Nechita sau Cristina Neagu, care i-au răspuns: „Poți să faci asta. Uită-te la noi, nu te uita în altă parte”.

După cele 60 de minute regulamentare, urmate de două reprize de prelungiri, România a învins Danemarca cu 31-30 și s-a calificat în semifinale. România a încheiat turneul pe podium, câștigând medalia de bronz, singura medalie din ultimii opt ani.

Pe 5 decembrie, echipa națională întâlnește din nou Danemarca, în aceeași sală din Herning, în grupele Campionatului Mondial. Din jucătoarele care au fost atunci pe teren mai sunt doar trei în actualul lot: Cristina Neagu, Crina Pintea și Eliza Buceschi, care zâmbește la gândul revenirii: „Mă bucur, ne-a priit mereu Danemarca, chiar avem amintiri frumoase și este o țară care trăiește pentru handbal. Mereu este un spectacol să joci acolo și cred că așa va fi. Jucăm la Herning, din nou, împotriva lor, și eu sper să fie același deznodământ.”

Pentru coordonatoarea de joc născută la Baia Mare, într-o familie de foști handbaliști, 2015 a fost anul în care și-a găsit locul în echipă. „Am început să merg la echipa națională din 2011, însă nu prea am jucat, sau jucam doar la meciuri mai puțin importante, aș putea să spun așa, eram și foarte tânără. Iar începând cu acel campionat mondial, am început să fiu o jucătoare de bază. Pentru mine, acel campionat aș putea să spun că este real campionatul în care am făcut pasul la echipa națională de senioare.”

Acum are 30 de ani și e una dintre jucătoarele cu cea mai mare experiență din actualul lot. Acum ea e cea care încearcă să ofere încredere celor tinere, deși rolul de lider al unei echipe nu i se pare unul ușor. „Este un rol destul de greu, aș spune, însă mi-aș dori să pot să le ajut pe fetele mai tinere să își dea seama de ceea ce înseamnă echipa națională și să le fac să treacă peste tracul acela pe care îl ai atunci când ești tânăr. Pentru că aici e nevoie de oricine și, cu siguranță, dacă ai ajuns aici, înseamnă că ai valoare.”

„Cred că putem să facem asta”

Jucătoarea Rapidului privește cu încredere spre Mondialul din țările nordice, care începe pe 29 noiembrie. „Sunt optimistă și îmi doresc mult să obținem un loc bun, un loc bun pentru noi însemnând o calificare la turneul preolimpic. Consider că în acest ciclu olimpic, în care au fost multe schimbări, echipa a ajuns la un nivel la care poate să spere la acest lucru. Au mai câștigat experiență și jucătoarele tinere, au mai rămas și câteva din fosta generație, dacă se poate spune așa. Și cred că acum formăm o echipă puternică.”

Deși naționala n-a mai avut în ultimul timp clasări bune la turneele finale, Buceschi crede că poate găsi din nou puterea de a se autodepăși. „Istoria ne spune că echipa României a reușit mereu să se mobilizeze în astfel de momente. Și eu chiar cred că putem să reușim, dacă nu aș fi crezut lucrul acesta, probabil că în urma accidentărilor și a tot ce s-a întâmplat, nu aș fi fost aici. Însă eu cred că putem să facem asta, deși sunt și realistă și cred că sunt unele echipe care sunt la un alt nivel, echipele care au câștigat medalii în acest ciclu olimpic și cu care nu am reușit să ne mai batem de la egal la egal ca și până acum. Însă o calificare la turneul preolimpic cred că ar fi un obiectiv realist.”

O echipă are însă nevoie de victorii ca să-și câștige, sau recâștige, încrederea. „Avem nevoie de niște meciuri bune, de niște victorii. Și poate că formatul actual ne și ajută puțin, începem cu un meci mai ușor, după care jucăm cu Serbia. Ok, Danemarca este Danemarca, dar nu o să ne dăm la o parte, cu siguranță. Și după, în Main Round ne împerechem cu o grupă din care fac parte niște echipe care, spun eu, sunt cam la același nivel cu noi. Depinde doar de noi.”

Ultimul bilet spre Paris

Ca România să poată spera din nou la medalii, crede că e nevoie de mai multe schimbări în modul în care e organizat handbalul românesc, pornind de la bază: „Eu cred că lucrurile ar trebui să plece mult mai din spate. Cred că ar trebui să investim mult mai mult în ceea ce vine din urmă, în viitorul nostru. Mi se pare că baza de selecție este din ce în ce mai subțire, mai rarefiată, și că lucrurile în România contează doar la vârful piramidei. Iar, din păcate, rezultatele ne-au demonstrat că nu este calea cea bună. Iar celelalte echipe, care lucrează de la baza piramidei au rezultate și au reușit să construiască mult mai multe.”

Lipsa de rezultate din ultimii ani nu a fost ușoară nici pentru suporteri, dar echipa națională de handbal a simțit mereu iubirea și susținerea acestora, chiar și în momentele grele, spune jucătoarea. „Eu cred că oamenii mereu au avut așteptări foarte mari de la echipa națională de handbal, dar asta, să spun eu, datorită faptului că echipa le-a oferit niște bucurii și niște rezultate de-a lungul anilor. Cu siguranță a fost greu în ultimii ani și au fost dezamăgiți. Noi am fost primele dezamăgite și cele mai supărate pentru că nu am reușit. Dar știm că sunt alături de noi și că ne susțin, indiferent de ceea ce s-a întâmplat până acum. Pot să le spun că noi am făcut și facem în continuare tot ceea ce putem mai bine. Și că ne dorim, mai mult ca ei, ca lucrurile să iasă bine. Le mulțumim că au fost alături de noi și sperăm să fie în continuare.”

Doar două jucătoare din actuala echipă au participat la o ediție a Jocurilor Olimpice. Eliza Buceschi și Cristina Neagu au fost în echipa care s-a calificat în 2016, la Rio de Janeiro, unde s-a clasat pe 9. Mondialul din Danemarca e unul decisiv, pentru că le-ar oferi șansa să trăiască pentru ultima oară emoțiile unui concurs olimpic. Amândouă își doresc însă ca și jucătoarele tinere să vadă ce înseamnă o competiție olimpică.

„Este ultimul bilet spre Jocurile Olimpice pentru unele dintre noi. Patru ani sunt mulți. Dar cred că nici pentru fetele tinere nu e un lucru de privit așa cu ușurință, pentru că eu am fost la Jocurile Olimpice în 2016, când aveam 23 de ani, și credeam că vor mai veni multe și că e ușor să ajungi acolo. Însă ceea ce a urmat mi-a demonstrat că nu e așa. Și să fii acolo este ceva cu adevărat unic și este ceva ce mi-aș dori ca fiecare dintre sportivii noștri să simtă.”

Așa că ce-și dorește cel mai mult, la finalul turneului danez, e să ridice ochii din teren, să se uite la colegele de echipă și să poată spune că au reușit din nou împreună: „Să mai reușim încă o dată să facem lucrurile așa cum ne dorim.”

de Andreea Giuclea
Credit foto: Wolf Art Agenția de Imagine

Urmărește-ne pe Google News