Peste 150 de copii din clasele 9-12  au avut joi, 29 septembrie, o zi mai specială la școală, pentru că au învățat împreună în cadrul unui workshop să construiască un colaj cu ajutorul cărților de joc, colaj care explică schimbările climatice. Copiii au fost împărțiți pe echipe și timp de mai multe ore s-au concentrat să găsească relațiile cauză-efect dintre cele 42 de cărți ale jocului – adică ce tip de acțiune cauzează un efect asupra mediului.

De asemenea, au discutat despre cum pot face zilnic să susțină o natură mai curată și să aibă un trai sustenabil și sănătos, căutând diverse soluții de protejare a mediului înconjurător.

Elevii care au participat la joc au luat parte la o tombolă și unul dintre ei este câștigătorul unei biciclete, întrucât cei doi parteneri care susțin acest proiect încurajează mobilitatea urbană. 

 Workshop-ul tip board game Colaj Climatic a fost posibil cu susținerea Profi România – organizație cu un puternic program CSR care susține proiecte în domeniile sănătate, educație, mediu, sport, cultură, social și inovație – și Marathon EPR Group SA, organizație de implementare a răspunderii extinse a producătorului (OIREP).

 “Avem convingerea că educația poate aduce o contribuție importantă la menținerea echilibrului climatic atât de necesar în zilele noastre. Susținem inițiativele care merg în această direcție și va felicităm pentru cooperarea de care ați dat dovadă în timpul jocului Colaj Climatic, sperăm că acțiunea va putea inspira și alți colegi din liceul și din orașul vostru,” a declarat Călin Costinaș, director general adjunct al rețelei de magazine Profi.

Încă din 2020 am început sesiunea de informare, educare și conștientizare pe teme de mediu pentru elevii de gimnaziu și liceu. Acțiunea de acum reprezintă un nou pas în această direcție, într-un context în care criza climatică și, implicit, grija pentru mediu ar trebui să fie o prioritate pentru fiecare dintre noi.” spune Liviu Petcu, Director General al Marathon EPR Group. 

Prezent deja în 46 de țări, Colaj Climatic este un atelier distractiv, participativ și creativ care le permite participanților să învețe prin joc despre cauzele și consecințele schimbărilor climatice, având la bază raportul Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC) – cea mai de încredere resursă despre schimbările climatice din lume. În momentul de față sunt 5.000 de facilitatori ai acestui joc la nivel global. Jocul este susținut în România de Asociația Micile Bucurii.

 Cu 27000 de angajați în mai bine de 1600 de magazine integrate și partener care funcționează în peste 750 de localități, Profi este cel mai mare angajator privat și rețeaua cu cea mai mare acoperire geografică din România.

 
 

Urmărește-ne pe Google News